Epureanu – cel mai bun fotbalist moldovean în 2009!

Fundaşul naţionalei şi al celor de la Dinamo Moscova, Alexandru Epureanu, va fi desemnat la Gala Fotbalului Moldovenesc de vineri cel mai bun fotbalist moldovean în 2009, distincţie care i-a revenit şi în 2007.

Alexandru Epureanu a avut un an extraordinar. În primul rând, acesta s-a căsătorit cu fata visurilor sale, iar la finele lui 2009 a prins un contract avantajos la echipa Dinamo Moscova. Modest din fire, Epureanu nu s-a lăudat niciodată pentru succesele sale, ci a vorbit întotdeauna pe teren. „Selecţionerul Igor Dobrovolski susţine că Epureanu este noul lider al naţionalei, după ce Radu Rebeja şi-a încheiat cariera. Acesta a pus tot timpul pe primul plan naţionala. Dobrovolski alcătuia primul 11 în jurul lui Epureanu. Jucătorul respectiv chiar merită să fie desemnat cel mai bun jucător moldovean în 2009 în pofida faptului că naţionala nu a strălucit deloc în preliminariile Campionatului Mondial din 2010”, au declarat pentru JURNAL surse din cadrul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.

Şi preşedintele FMF Pavel Ciobanu îl vede pe Epureanu cel mai bun fotbalist moldovean în 2009. „Alexandru a jucat stabil şi la echipa naţională, dar la FC Moscova. Eu cred că anume el merită acest titlu”, a spus Ciobanu, fără a sta mult pe gânduri.

Cel mai scump jucător moldovean din toate timpurile

„Jurnal de Chişinău” a fost prima publicaţie din R. Moldova care a scris acum o lună că Alexandru Epureanu va juca din sezonul viitor la gruparea Dinamo Moscova. Acesta a semnat un contract pe patru ani şi va avea un salariu anual de circa 1,3 milioane de euro. Cei de la Dinamo au fost nevoiţi să scoată din buzunar aproximativ 4 milioane de euro pentru ca să-l cumpere de la FC Moscova. Astfel, la numai 23 de ani, Epureanu a devenit cel mai scump jucător moldovean din toate timpurile şi, totodată, cel mai bine plătit.

Vizitatorii jurnal.md au optat pentru Epureanu

Site-ul jurnal.md a plasat acum două săptămâni o anchetă, iar Alexandru Epureanu a fost votat cel mai bun jucător în 2009. La acest sondaj au participat 4365 de vizitatori ai site-ului, Epureanu acumulând 68 la sută din voturile exprimate.

JurnalTV va transmite în direct Gala Fotbalului Moldovenesc, care va începe vineri de la ora 14.00.
Vitalie Hadei