Enormităţile justiţiei moldoveneşti în 2013

foto1

Maria Zubcu: „A fost dus la Chişinău la închisoare, iar eu nu am puteri să mă duc până acolo să-l văd”

Perju, care a maltratat un tânăr ce a decedat, a fost achitat; un bătrân de 72 de ani, care a lovit un poliţist cu barda, provocându-i o leziune de gravitate medie a fost condamnat la 9 ani de detenţie

Legea e lege, dar nu pentru toţi. La finele anului 2013, au fost pronunţate două decizii judecătoreşti cu implicarea poliţiştilor, un bătrân a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru că a rănit cu barda un poliţist la o mână, provocându-i o leziune de gravitate medie. Rana s-a întremat şi, la scurt timp, poliţistul a revenit în câmpul muncii. Bătrânul, în vârstă de 73 de ani, însă a fost despărţit de soţia sa şi condamnat la ani grei de puşcărie. În acelaşi timp, Perju care, potrivit imaginilor video efectuate de pe clădirea Guvernului, se vede clar că îl loveşte pe Valeriu Boboc, tânărul ce a decedat, a fost achitat. Ambele decizii au fost pronunţate la finele anului 2013.

Mai mulţi locuitori ai satului Bolţun, Nisporeni, îl caracterizează pe Ion Zubcu, bătrânul care a ajuns după gratii, drept om gospodar, ţăran din talpă. În 1993, odată cu destrămarea fostei gospodării a colhozului, acesta şi soţia sa, Maria, s-au ales cu cote de pământ, inclusiv patru rânduri de viţă-de-vie. Câţiva ani mai târziu, s-a mai măsurat o dată terenul, deja în sens invers, de la deal la vale, şi rândurile moşului pe care acesta le lucrase cu mult sârg, reînnoise butaşii de viţă-de-vie, au ajuns în posesia vecinului său de cotă, Valentin Condurachi, fost primar de Bolţun, care se îndeletnicea şi cu procurarea terenurilor de la oameni.

După noile măsurări, lui Ion Zubcu îi revenea pământ alături de vie, în câmp deschis. Bătrânul nu a fost de acord să cedeze via la care a muncit timp de mai mulţi ani şi, ca rezultat, a ajuns într-un litigiu anevoios cu fostul primar.

foto2Cazul a ajuns până la Curtea Supremă de Justiţie. Familia Zubcu a pierdut procesul în 2009. Cu toate acestea, moşul continua să-şi lucreze via şi, în fiecare toamnă, culegea strugurii. În noiembrie 2012, după ce culesese ultima roadă, a fost vizitat de poliţistul de sector Ion Andronache, care i-a spus bătrânului că are ordonanţă de reţinere pe numele lui din cauza că refuză să execute decizia instanţei şi că trebuie să-l însoţească la Comisariatul de Poliţie Nisporeni.

Bătrânul i-a spus că, dacă trebuie, va veni singur. Poliţistul de sector a plecat şi, o oră mai târziu, a revenit cu un grup operativ format din cinci poliţişti.

„Sai, măi babă, şi mă scoate!”

„După ce a plecat poliţistul, moşneagul a pus zăvorul la poartă şi s-a apucat să taie lemne. Ei (poliţiştii) au sărit însă gardul şi au tăbărât asupra lui. S-a auzit şi o împuşcătură. Pe drum se întorcea un băiat de la stână, Victor Mămăligă. Mi-e martor, glonţul i-a trecut pe lângă picior. Au început să-i sucească mâinile moşneagului şi să lovească în el. El a strigat: „Sai, măi babă, şi mă scoate!”. El lupta cu unul, iar eu – cu celălalt. Acela m-a izbit şi eu am mers şi am luat citoru’ şi i-am tras. În hărmălaia ceea, Ion a pus mâna pe bărdiţă şi l-a rănit pe Ion Bocan, poliţistul din s. Iurceni, la mână”, ne spune Maria Zubcu, soţia bătrânului condamnat.

Sărbătorile din acest an le-a petrecut cu ochii în lacrimi. Bătrânii sunt căsătoriţi de 50 de ani. Este pentru prima oară când au fost despărţiţi pe o perioadă atât de îndelungată.

„A fost dus la Chişinău la închisoare, iar eu nu am puteri să mă duc până acolo să-l văd. A stat în spital după ce a fost bătut de poliţişti. Şi-a pierdut vederea. A venit fiica Natalia din Italia şi ceilalţi copii, l-au ajutat, şi a fost operat. Acum e din nou la spital. De ce Dumnezeu ne-a trimis această pacoste pe cap?”, se întreabă printre lacrimi bătrâna.

Nora acesteia, Silvia, ne spune că, după cele întâmplate, Maria Zubcu stă mai mult la pat. „Ne e teamă pentru ea, e în vârstă, iar problemele au vlăguit-o şi mai mult. Socrul e un om gospodar, nu e hoţ şi nici criminal, decizia instanţei e o enormitate”, mai spune ea.

„E un om gospodar şi liniştit”

Primarul de Bolţun, Valeriu Ciobanu, ne spune că i-a îndemnat în repetate rânduri pe cei doi să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă. „I-am invitat pe Valentin Condurache şi pe Ion Zubcu la Primărie. Au fost şi fiicele acestuia. L-au rugat pe Condurachi să-i permit bătrânului să culeagă cele câteva rânduri de vie câţi ani mai are de trăit, iar după, îi vor ceda pământul. Condurachi însă a estimat prejudiciile pe care le-a suportat nu din 2009, de când a câştigat procesul, ci pentru vreo zece ani. Au ieşit circa 50 de mii de lei. Copiilor le-a părut o sumă mare, n-au avut de unde să o achite, respectiv s-a ajuns la situaţia dată”, spune primarul.

La rândul său, acesta îl caracterizează pozitiv pe bătrân. „E un om gospodar şi liniştit. Locuim în aceeaşi mahala. E dureros să vezi că un bătrân, la anii lui, a ajuns în închisoare. Nu merita o pedeapsă atât de mare”, mai spune primarul.

foto6

“E dureros să vezi că un bătrân, la anii lui, a ajuns în închisoare.”

Procurorii de la Procuratura Nisporeni au fost de părere că bătrânul a comis o infracţiune gravă, cerând în instanţă să fie condamnat la 12 ani de detenţie. La şedinţa de judecată, bătrânul a explicat că, prima oară când i-a trecut pragul, poliţistul Ion Andronache i-a explicat că se va duce singur la Comisariat, căci nu a primit citaţie şi nu va merge însoţit de poliţişti să-l vadă toată lumea prin sat, pentru că nu e infractor.

Poliţiştii însă au revenit în forţă, au sărit gardul şi au aplicat arma. „Domnule judecător, n-am vrut să omor pe cineva. Au sărit gardul, m-au numit cu cuvinte urâte. Eram la mine în gospodărie, am vrut doar să mă apăr”, a explicat bătrânul în instanţă.

Judecătoria Nisporeni l-a condamnat pe Ion Zubcu la nouă ani de detenţie. Avocata familiei, Aliona Tufan, spune că acest caz a fost examinat unilateral, fără a fi luate în consideraţie acţiunile angajaţilor poliţiei. „Organul de urmărire penală a comis mai multe abateri. În primul rând, trebuia să iniţieze o expertiză psihiatrică obligatorie, potrivit Codului de Proceduri Penale, în cazul persoanelor în etate. La dosar nu a fost anexată o asemenea expertiză. Totodată, poliţiştii au violat dreptul la proprietate, au sărit gardul şi au aplicat arma. Ion Zubcu a fost indus în eroare şi de fostul său avocat, care i-a sugerat să semneze acte prin care susţinea totalmente poziţia organului de urmărire penală.

Nu s-a ţinut cont că bătrânul nu aude, foloseşte un aparat auditiv vechi, şi nici nu prea vede. Când am făcut cunoştinţă cu acest caz, era prea târziu să schimb ceva. Am contestat deja Decizia Judecătoriei Nisporeni; sperăm să obţinem dreptate la Curtea de Apel”, a spus avocata.

„Nu comentez”

Solicitat de JURNAL să comenteze decizia instanţei, unul dintre poliţiştii care au participat la luarea cu asalt a gospodăriei familiei Zubcu, Ion Andronache, a spus că „nu comentează nimic”. Poliţistul Ion Bocan, cel care a fost rănit la mână cu bărda, nu a răspuns nici la telefonul mobil şi nici la cel de la serviciu.

Procuratura publicase anterior un comunicat de presă privind acest caz în care se menţiona că bătrânul a avut antecedente. Rudele acestuia spun că este vorba de un caz produs cu vreo 40–50 de ani în urmă. În tinereţe, Ion Zubcu fusese condamnat pentru o încăierare cu vecinul.

Svetlana Corobceanu, Svetlana Panta