Eminescu, în vizită în Republica Moldova

Ce ar avea basarabenii să-i spună lui Mihai Eminescu dacă l-ar vedea aievea

Întrebaţi de JURNAL, basarabenii au ştiut să răspundă, în marea lor majoritate, cine a fost Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850, chiar dacă cei mai în vârstă au fost trecuţi prin sita învăţământului sovietic. Dar tocmai ei sunt cei care se avântă să recite câte ceva din scrierile poetului. Unii dintre ei ar avea chiar şi ce să-i spună dacă l-ar întâlni aievea.

Crina VLAICU

Vasile Grămadă (60 de ani) din Brânza, Cahul, zice că l-a citit pe Eminescu, „moldovean din partea cealaltă”, încă la şcoală, ca şi pe Ion Creangă, Alexei Mateevici şi alţii, dar şi pe Aleksandr Puşkin. „Eminescu este bun. Trebuie să-l citească toţi, şi cei tineri, şi cei bătrâni, copiii, mai ales, ca să înţeleagă ce a fost. Dar acum, în genere, nu este educaţie”, crede specialistul în hidrotehnică. „Cum o chema pe prietena ceea a lui, că am citit scrisoarea ceea?”, ne întreabă la un moment dat şi crede că, dacă ar veni „Eminescu să ne judece”, ar avea de lucru foarte mult. „De sus în jos. Că dacă pe ţăran îl îndrepţi pe calea cea dreaptă, el aşa face. Problema porneşte de sus”, zice nea Vasile revoltat că „abia la 60 de ani am aflat că el aproape a fost otrăvit”.

Mulţumim pentru poezii

„Eu îs bătrână şi mai nu-mi amintesc de Eminescu”, ne zice mătuşa Elena (65 de ani) din satul Izvoare, Floreşti. „Ar trebui să-i judece pe ăştia de la Parlament, că nu fac ce trebuie. Noi mai avem vreo două zile de trăit, uite acum aşteptăm pensia. Numai unul Dumnezeu ştie cum ar fi dacă ar veni Eminescu…”, zice bătrâna. Maria (51 de ani) din Horeşti, Ialoveni, i-ar mulţumi însă lui Mihai Eminescu pentru poeziile pe care le-a lăsat şi crede că poetul ar trebui să-i judece în primul rând pe cei care „nu cunosc limba română”. Marina (57 de ani) din Cneazevca, Leova, ne roagă să vorbim „po-russki” şi ne întreabă: „A kto on takoi?” când aude numele lui Mihai Eminescu.

Multă sănătate, cu sărbătorile…

La Vânători, Nisporeni, Ion (57 de ani) este singur acasă. „Toţi ai mei sunt peste hotare”, ne spune bărbatul. Dacă s-ar întâlni cu poetul, „i-aş transmite multă sănătate, numai bine, l-aş felicita cu sărbătorile…”, zice împăciuitor omul. Apoi adaugă: „Ca atare, Eminescu s-a trecut demult, fie-i ţărâna uşoară”, dar ar fi cazul să-i judece „pe cei cu bani mulţi”. Sevia (20 de ani) din Sărătenii Noi, Teleneşti, ne spune că „nu sunt de aici, am venit în vizită la bunica” atunci când o întrebăm dacă ar avea vreun mesaj pentru Mihai Eminescu. Dar ştie că acesta a scris poezii, nu ne poate spune însă mai multe „că mă sună pe altă linie”.

Eminescu, preşedintele României?

Violeta Anton din Horodişte, Râşcani, i-ar arăta lui Eminescu „câmpiile, codrii, luncile şi oamenii care trudesc pe ele şi poate ar mai scrie nişte poezii”. Dar zice că Eminescu nu ar fi în stare să judece pe nimeni, fiindcă „el a fost mereu de partea oamenilor. Cred că mai degrabă ar mai scrie versuri ca lumea să înţeleagă”, este sigură horodişteanca.

Vladimir (56 de ani) din Naslavcea, Ocniţa, ne întreabă în limba rusă dacă „Mihai Eminescu este preşedintele României” şi „de ce ar vrea să vină în Republica Moldova”. „Am auzit de el, dar nu-i ştiu biografia. Trebuie de văzut cu ce problemă vine şi cred că am vorbi despre viaţă, cum trăim, ce avem de făcut”, l-am pus pe gânduri pe locuitorul satului Naslavcea.

LEGENDĂ POZĂ

Casa memorială Mihai Eminescu din Ipoteşti

The following two tabs change content below.