EMIL, OMUL ŞI POETUL

27Emil e într-un etern du-te-vino, ilustrând, prin anatomia umană, ideea de perpetuum mobile, altfel irealizabil. Când e la Cartier, când e la Librăria din Centru, când la Europa Liberă, când e în Europa şi mai liberă, adică în Franţa, în Germania, la Londra sau altundeva. Ca apoi s-o ia îndărăt, pe funia mu, spre Estul cu ochi migdalaţi şi cu zen în bujii. De Madagascar nici nu mai facem vorbire – când revenise de acolo, după ce scrisese cu mult năduf Ch-ău-l, a spus aproape cu lacrimi în glas că-şi iubeşte la nebunie Patria. Cu majusculă.

E mereu pe picior de plecare, e mereu pus în priză la 220 de volţi, e în necuntenă căutare de autori sau de vorbitori pentru joile sale care au devenit, iată, o instituţie de cultură, o Academie peripatetică frecventată doar din plăcere şi prin directă abonare la duh.

Veşnic ispitit de alte şi alte proiecte, irumpe frenetic şi exclamă admirativ când descoperă ceva sau pe cineva de valoare. Şi, respectiv, înjură inspirat mitocănia şi impostura literară. Orice ar face, Emil se abandonează întreg în ceea ce e de făcut, se topeşte acolo, nerecunoscând niciodată jumătăţile de măsură şi alişverişurile mediocrităţilor.

Aşa e omul fizic Emil.

Curios, dar scriitorul Emilian Galaicu-Păun e la celălalt pol al firii. Acolo unde materia şi timpul au nesfârşită răbdare. O răbdare maniacală, aproape neomenească. A migălit şi a re-croit, a reconfigurat paisprezece ani ţesutul unui roman. Până la contopirea ţesuturilor biologice cu cele literare, până la sudarea arterelor şi contopirea într-un întreg a căţelii de viaţă cu atoateîmpăcătoarea moarte.

Şi versul, şi proza sa erau stoarse literă cu literă din azi defuncta Erika, acelaşi „iureş” de ţestoasă dictând şi ritmurile calculatorului, mistria sa electronică de azi. La facerea versului se speteşte de parcă i-ar fi revenit lui marea sarcină de re-facere a lumii şi de recompunere a prozodiei vieţii. Nu e de mirare că pasul său e cel al melcului care se târăşte pe dâra argintie a şirului de alexandrin. Fiecare carte pe care o scoate în lumină e construită cu pas milimetric, începând cu titlul, care e şi codul literal ce deschide un univers real, tăbăcit însă de livresc: Levitaţii deasupra hăului, Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Yin Time, Gestuar etc., etc. Poemul Apa.3D (poemul fluviu) pare scris cu cerneala simpatică a Senei, fapt ce-l confisca total pe Mircea V. Ciobanu, fost scafandru, compunând el însuşi un poem critic intrând în simbioză cu poemul lui Em. Ga-Pe. De azi înainte cele două texte se vor complini aşa cum aversul e complinit de revers.

Emilian Galaicu-Păun este azi cel mai tradus poet din Basarabia, poemele sale apărând în volume aparte şi antologii serioase, care nu contează doar statistic, ci consacră. Dacă era din altă tagmă, tagma i-ar fi pus deja bustul la toate intersecţiile. Aşa însă are privilegiul să se înalţe pe un soclu din cele mai alese înjurături şi contestări venite din cele mai primitive condeie.

Oricât ar părea de ciudat, acest poet încet până la sufocare atunci când e să făurească un rând, pritocindu-l literă cu literă, a împlinit acum 50 de ani. Fizicul e mai „supt vremi” decât liricul.

Să-l aplaudăm? Nu cred. Să-i lăsăm tăcerea dar şi plăcerea de a-şi vedea nestingherit de meserie, fiindcă precis dă şi azi cu raşpelul pe niscai slove.

Eugen Lungu

The following two tabs change content below.