Emil Boroghină a adus „Tristele și Ponticele” la Chișinău

 

Emil Boroghină i-a făcut o onoare publicului de la Chișinău prezentând în premieră, pe 22 martie, „Tristele și Ponticele” lui Ovidiu. Scrise cu mai bine de 2000 de ani în urmă, versurile unuia dintre cei mai mari poeți ai lumii au puterea de a alunga, ca niște torțe, întunericul de pe tărâmul pruto-nistrean ce mai pare învăluit de invincibila „noapte scitică”.

Pe scenă nu a existat decor – nicio masă, niciun sfeșnic, niciun cuier, nicio coroană de lauri, nici perdele în pliuri, nici măcar un scaun. Doar actorul. Timp de aproape o oră și jumătate a stat în picioare, singur în fața spectatorilor amuțiți. Actorul nu purta costum teatral, ci straie simple, din ziua de azi. A renunțat la togă, tunică, la orice element spectaculos, a renunțat chiar și la gesturi. Avea în mâini doar o Carte. A ținut-o în decursul întregului recital, de fapt, s-a ținut de ea, s-a sprijinit de Carte ca de o coloană, ca de un toiag, ca de brațul lui Ovidiu.

Emil Boroghină a vorbit cu gura lui Ovidiu, sau invers, poetul latin s-a întrupat pe scenă, purtând chipul și împrumutând glasul lui Emil Boroghină. Doar plescăitul valurilor întrerupe uneori tânguirile poetului trimis în surghiun la Tomis. Nici urmă de patetism în această formă de recital, arta oratorică nu e un ornament, o stratagemă actoricească, ci doar un instrument, o cale onestă de a aduce spre noi suferințele unui poet de geniu exilat în ținuturi depărate, glaciale, dușmănoase.

Atât de actuale, „Tristele și Ponticele”

Și noi, care ne simțim exilați pe un pământ care ba e al nostru, ba nu mai e al nostru, nu putem decât să ne înghițim lacrimile, ascultând jelaniile lui Ovidiu-Boroghină. Atât de actuale, „Tristele și Ponticele”, atât de vii, izvorâte din răni care încă nu s-au închis și vor mai înflori peste veacuri. Poetul/actorul ne spune o dată și încă o dată și mai repetă, nu obosește să repete cât de mult îl doare despărțirea de Roma cea veșnic primăvăratecă, strălucitoare, cu grădini parfumate, cu chipuri dragi, cu vile și terase pline de prieteni, cu biblioteci noi și teatre de marmură, și cât de singur se simte printre barbari, într-un loc aflat „la capătul lumii”, pe țărmul Mării Negre, unde nu vezi nici o carte, nici o ființă adâncită în lectură, ci doar oameni cu arme, cu spade și săgeți, sălbatici nevoiți să îndure frigul, foamea, sărăcia, să lupte cu crivățul, cu năvălitorii care trec pe gheața Istrului (a Dunării).

Suferința revărsată în cuvinte, măreția unui suflet de poet pe care încep să-l venereze, chiar să-l iubească și geții de pe Pontul Euxin, intuind înrudirea spirituală cu el – toate componentele recitalului ne fac să-i resimțim forța cathartică și să ne dorim eliberarea de lanțuri, fie ele și imaginare.

„Ovidiu poate fi considerat primul cântăreț al spațiului românesc”

„În 2017 se împlinesc 2000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso, marele poet al latinităţii, exilatul de la Pontul Euxin. Credem că este de datoria oamenilor de cultură din întreaga lume să marcheze acum împlinirea a două milenii de la moartea lui Ovidiu, dar, înaintea tuturor, alături de italieni, este datoria noastră, a românilor. Nu trebuie să uităm niciodată că, aşa cum spunea Tudor Arghezi, „Ovidiu este marele nostru strămoş de limbă, de scriere şi de sânge… poet al nostru, ca şi Eminescu”, spune actorul craiovean Emil Boroghină.

Domnia sa ne explică de ce a ales să pună în scenă anume „Tristele și Ponticele”: ”… epistolele lui Ovidiu trimise la Roma de la Tomis, au pentru noi, românii, dincolo de calitatea lor literară excepţională, o inestimabilă valoare documentar-istorică. În aceste scrisori, încărcate de experienţe şi trăiri personale, de o mare intensitate şi forţă emoţională, sunt nenumărate mărturii despre viaţa locuitorilor Scythiei Minor, Dobrogea noastră de azi, despre populaţiile acestui perimetru şi din jur, despre felul lor de trai, despre clima şi despre viaţa plină de dificultăţi şi riscuri a unei părţi a strămoşilor noştri. Și, extrem de important, nu trebuie trecut uşor cu vederea faptul că, aşa cum declară chiar poetul într-una din ultimele sale scrisori din „Ponticele”, Ovidiu a deprins graiul pământenilor, că a compus chiar un poem în limba getică, putând fi considerat prin aceasta, primul cântăreţ al spaţiului românesc”.

Precizăm că, aflat la Chișinău între 21 și 24 martie, Emil Boroghină a mai prezentat spectacolul „Recitindu-l pe Eminescu… La steaua care-a răsărit”, tot pe scena Teatrului Național „Satiricus”. De asemenea, le-a vorbit studenţilor Facultăţii de Teatru, Film şi Dans din cadrul AMTAP despre Teatrul Naţional din Craiova şi teatrul românesc în lume și a condus un atelier de interpretare a poeziei româneşti culte şi populare.

Cu prilejul vizitei în Republica Moldova (organizatori – ICR Chișinău și AMTAP), Emil Boroghină a primit din partea Senatului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la Chişinău titlul de „Doctor Honoris Causa”. Mai amintim că Emil Boroghină este Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova şi director fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare”.

The following two tabs change content below.