Elton John, obsedat

Muzicianul britanic Elton John, care locuieşte alături de partenerul său de viaţă, David Furnish, într-o vilă luxoasă, în Statele Unite ale Americii, are o cameră plină de lumânări, informează femalefirst.co.uk.

Cântăreţul Danny Jones, membru al trupei „McFly”, care l-a vizitat recent pe Elton John la reşedinţa sa, a dezvăluit că a fost impresionat de camera cu lumânări. „Preferata mea a fost camera cu lumânări care semăna cu un mare dulap”, a declarat Jones. „Casa sa este plină de obiecte de artă, ca un muzeu. El colecţionează vaze şi nu mai rămâne loc pe o masă nici măcar să pui un pahar”, a mai spus Jones. Pe de altă parte, Dougie Poynter, colegul de trupă al lui Danny Jones, a declarat că s-a simţit bine acasă la Elton John, dar i-a fost teamă să nu spargă ceva. „Avea o statuie din anul 200 î.e.n, o chestie în stil grec, foarte veche. Oamenii care au făcut filmul «Regele Leu» i-au dăruit-o pentru a-i mulţumi pentru toate cântecele lui”, a declarat Poynter.

The following two tabs change content below.