Eliza, marea iubire a vieţii lui Vlad

Dacă s-ar întoarce într-o bună zi, i-ar ierta tot şi ar relua viaţa de la capăt

În viaţă e foarte important să ai puterea să spui ce simţi. Eliza i-a spus lui Vlad „te iubesc” tocmai atunci când trebuia (Dar poate mai bine nu trebuia). A făcut ea primul pas, fiind convinsă că el o va iubi cu adevărat. Nu s-a înşelat, doar că frumoasa lor poveste de iubire a trecut repede, cum trece un tren prin gară…

La o găină friptă şi un pahar

de vin i-a spus tot ce simţea

Pasiunea care orbeşte raţiunea a dat peste Eliza şi Vlad într-un sfârşit de toamnă, acum câţiva ani. Vlad tocmai divorţase de Irina, prima lui soţie cu care convieţuise 20 de ani şi cu care avea doi copii. Cu toate că decizia îi aparţinuse, suferea. Iar acele ultime zile de toamnă îl aduseseră într-o stare de depresie. Eliza gustase deja din acest pahar ceva mai devreme şi a considerat că e momentul potrivit să-i spună bărbatului ce simte pentru el, căci bărbatul frumos, cu plete lungi, îşi aflase demult loc în inima ei.

Vlad avea la acea vreme 45 de ani, iar ea – 37. Era, cum vă spuneam, bărbat frumos, umbla totdeauna curat îmbrăcat, iar în ochii săi căprui se vedea mereu o lucire de bunătate. În 20 de ani de viaţă cu Irina, în familia lui a fost mai mult ceartă decât voie bună. Şi asta mai mult din cauza geloziei Irinei care îl boscorodea la tot pasul. A răbdat-o 20 de ani şi dacă a văzut că nevasta nu se poate schimba şi relaţia lor s-a detereorat complet, a ales calea salvatoare în viziunea sa – divorţul. A făcut acest pas cu multă tristeţe, decizia însă a fost primită de Eliza cu mare bucurie.

La o săptămână după divorţ, Eliza l-a invitat pe Vlad în ospeţie. Au stat la o găină friptă şi un pahar de vin, femeia i-a spus tot ce simţea şi că ar vrea să-i devină soţie, fără să-i fie teamă că nu va primi confirmarea lui. Iar el parcă asta şi aştepta: „Şi eu te plac, mititico! De ce să nu ne bucurăm împreună de viaţă?”.

Aşa a început povestea lor de iubire, venită ca un leac nu doar pentru sufletul lui zbuciumat, ci şi pentru trupu-i rămas fără adăpost (lăsase apartamentul Irinei şi copiilor). Tristeţea din suflet s-a spulberat repede. Bărbatul nu ştia cum să-i mulţumească Celui de Sus pentru norocul ce i-a ieşit în cale. Era absolut convins că Eliza este femeia visurilor sale, că e singura fiinţă cu care ar fi trebuit să-şi împartă viaţa de la început, deoarece se potriveau de minune, aveau aceleaşi preocupări, petreceau foarte mult timp împreună împărtăşindu-şi gândurile.

„Pentru tine, eu am murit demult”

Viaţa lor a curs frumos mai bine de trei ani, până în clipa în care Eliza a decis să plece la câştig în Spania. S-au despărţit cu inimă curată şi zâmbetul pe buze. O jumătate de an şi-au telefonat foarte des, şi-au spus cuvinte dulci şi pline de speranţă, apoi tot mai rar, tot mai rar… Vlad, presimţind că dragostea lor e în pericol, a început a se pregăti de drum. În ziua în care şi-a anunţat soţia că toate actele sunt gata şi peste câteva zile va fi la ea, răceala din vocea ei l-a cutremurat.

Dar n-a dat înapoi, a plecat la ea. L-a întâlnit ca pe un străin la aeroport. Au mers tăcuţi cu metroul preţ de câteva ore până când lui Vlad i s-a făcut rău. Ajunşi în modestul apartament pe care îl închiria Eliza, soţul a încercat s-o îmbrăţişeze, dar ea l-a împins uşor cu mâna arătându-i camera de baie. După baie, Vlad s-a lungit pe pat. O aştepta ca în vremurile bune. Dar ea nici gând să se apropie, stătea întinsă în fotoliu şi se uita în pod. În cele din urmă, Vlad a implorat-o: „Eliza, vino şi te culcă lângă mine, chiar nu ţi-a fost dor? Sau ai uitat cum îmi spuneai că eşti în stare să mergi cu mine până la capătul vieţii?”. Femeia a tras un râs în care se simţea batjocura, după care şi-a adunat părul lung la ceafă, şi-a scos capotul şi s-a culcat lângă soţ. Acesta, fremătând de dor, îi săruta tot corpul de-a mărunţelul până a ajuns la sânii ei mari, care zvâcneau altădată sălbatec la cea mai uşoară atingere.

Acum stăteau adormiţi. Corpul ei neasemuit de frumos părea un sloi de gheaţă. „Ce-i cu tine Eliza? De ce stai aşa de parcă ai murit?”, a întrebat-o bărbatul după o jumătate de oră de sărutări. „Pentru tine, Vlad, eu am murit demult. Între noi a fost doar o iluzie. Adevărata dragoste am găsit-o aici, în Spania.” Bietul om era pierdut. Stăpânindu-şi lacrimile, a întrebat-o: „Şi cine, mă rog, e fericitul?!” „Un arab fără de care nu pot trăi.” Bietul Vlad a înghiţit în sec şi n-a mai putut rosti un cuvânt. În gând i se rostea întrebarea: „Dar eu cum să trăiesc fără tine? Cum să trăiesc fără tine, iubirea vieţii mele?!”

 Un an în garsoniera Elizei

Un an întreg, Vlad a rămas să trăiască în aceeaşi garsonieră cu Eliza şi cu iubitul ei arab, căci nu avea unde sta. Străin în ţară străină, i-a fost greu până a învăţat limba, până şi-a găsit o slujbă. Singurul lucru pe care şi-l dorea la început era o discuţie până la capăt cu Eliza despre relaţiile ei cu arabul şi prietenii pe care şi-i făcuse timp de un an şi jumătate în Spania.

Dar nu a fost cu putinţă. L-a lăsat fără cuvinte faptul că de mai multe ori Eliza lui, cu atâta bun-simţ şi cumsecădenie în Moldova, acolo, în Spania, îşi scotea fără ruşine vestimentaţia în prezenţa celor doi, lăsându-şi sânii dezgoliţi. De câteva ori arabul i-a propus lui Vlad s-o iubească împreună. Şi dacă vedea că acesta stă nemişcat, se năpustea asupra femeii pe jumătate goală şi sub privirile sale devoratoare o culca pe pat şi, fără nicio sinchiseală, cei doi dădeau curs partidei de sex.

Cu toate acestea, el continua s-o iubească. De câteva ori a fost gata să-l omoare pe arab cu gândul de a o recâştiga pe Eliza. Îşi pregătise şi un briceag ascuţit, dar, până la urmă, a renunţat.

 „Rămâi sănătoasă, cucoană…”

La invitaţia unui vechi prieten, într-o dimineaţă, fără a-i spune un cuvânt Elizei, a plecat departe de Madrid, într-o altă regiune a Spaniei. A plecat cu inima rănită şi cu speranţa că va veni ziua când Eliza va face deosebirea dintre dragoste curată şi aventură. La noul loc de muncă, a muncit din greu şase ani, ajutându-şi copiii şi părinţii bătrâni, care rămân unica lui mângâiere. De jumătate de an s-a întors în Moldova. Stă la părinţi. Nu s-a recăsătorit. Nu mai poate iubi pe altcineva. E mereu cu gândul la Eliza, n-o poate scoate din inimă. Dacă s-ar întoarce într-o bună zi, i-ar ierta tot şi ar relua viaţa de la capăt.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.