Elisabeta Isanos: ”Dar tu vino să te miri cu mine”

Elisabeta Isanos a postat înainte de Anul Nou un mic text pe facebook, se numea ”Optimism nesecat”: ”Eram cu bunica la cimitir. Aveam nouă ani. Bunica plângea.  ”De ce plângi?”, am întrebat-o. ”Plâng pentru că am avut o fată care a murit”. ”Dar nu mă ai pe mine în loc?”, i-am spus alergând printre grilaje și cruci”. Poza de sub acest dialog ne înfățișa un mânz care sare, se hârjonește pe un verde imaș. Am reacționat, firește, la postare, i-am scris că e foarte emoționantă această amintire despre bunica sa care o plângea pe fiica Magda decedată la vârsta de doar 28 de ani, și Elisabeta Isanos a răspuns simplu: ”Mulțumesc!”

Elisabeta Isanos a plecat în Ombria

Foarte activă pe facebook, luminoasă, binevoitoare, Elisabeta Isanos își alina prietenii virtuali cu poezii de o frumusețe ireală, de o sonoritate cristalină, poezii care răzbat prin secole, demne, invulnerabile, trecerea timpului nu le poate vătăma, deșertăciunea lumii nu le poate atinge. Scriitoarea posta și secvențe despre plimbările sale mirate prin București, unde continua să descopere, în clădiri, străzi, oameni, suflul divinului. Ne bucura și cu amintirile sale, cea cu fetița alergând ”printre grilaje și cruci” e un omagiu Mamei, celebrei poete Magda Isanos, al cărei nume l-a preluat din dragoste, din dorința de a o păstra cât mai aproape pe cea care i-a dat viață în iulie 1941, în vreme de război.

Știți cum o dezmierda Magda Isanos pe unica sa fiică? Zuța. Zuța avea trei anișori când Magda îi scria soțului său Eusebiu Camilar: ”Zuța e bine sănătoasă, stă lângă mine chiar acum și se uită cum scriu. O întreb ce să-ți scriu din partea ei și iată ce-mi dictează: Tăticule, să vii numaidecât, că noi fără tine singurele nu putem, că nu mai mergem nicăierea, că stăm și te-așteptăm” (18 septembrie 1944, București). Magda, bolnavă de inimă, a murit în noiembrie 1944.

Elisabeta Isanos a publicat mai multe cărți de poezie, proză, publicistică, traduceri din română în franceză, a ales să scrie literatură, așa cum au făcut-o și părinții săi, scriitorii Magda Isanos și Eusebiu Camilar. Putem citi poeziile Elisabetei Isanos (amintim că pe bunica sa, basarabeancă, doctoriță din Chișinău, o chema tot Eliza) chiar și pe internet, nu doar în biblioteci, unul dintre poemele Elisabetei începe cu versurile: ”Te culci om liber și te scoli legat,/ Ai adormit într-un minut de pace, / și-n timpul nopții, iar război se face,/ și te trezești de oști înconjurat” (”Te culci om liber”).

Condiția tragică a noastră, a semenilor Elisabetei, siliți mereu să îndure vitregiile istoriei, transpare în creația poetei, vedem însă în versurile ei și o nesfârșită blândețe, milă pentru lumina fiecărei zile, un lirism cu irizări selenare. ”Dar tu vino să te miri cu mine”, ne cheamă poeta în spațiul visării, al nesfârșitelor încercări de a cuprinde necuprinsul, de a ne bucura de plenitudinea existenței (”Mirare de lună”).

Elisabeta Isanos și-a lansat de curând volumul  ”Poeme din Ombria”, iar în noiembrie 2017, la Târgul de Carte Gaudeamus a lansat încă două volume, bilingve, în română și franceză: „Împărăția/L’Empire” și antologia de poezie franceză clasică și contemporană „Les poemes de la mer/Poemele mării”. Nu am reușit să ajungem la aceste lansări, deși îi invitase pe toți prietenii săi virtuali.

”Cartea a căzut și s-a închis”

De Ziua Limbii Române, pe 31 august 2017, am felicitat-o pe Elisabeta Isanos cu prilejul sărbătorii și am postat, cu specificarea ”Cea mai frumoasă poezie”, un poem al domniei sale: ”Ațipirea mâinilor:/ cartea a căzut și s-a închis/ asupra mării și a fântânilor,/ copacii își numără mătăniile,/ în ceață răsună un pocnet de armă” (”Toamnă”). Mulți au citit poezia și au adresat, la rândul lor, felicitări autoarei, Elisabeta le-a răspuns tuturor: ”Mulțumesc!”.

Ne obișnuisem cu prezența ei pe facebook, o vedeam în poze, îi admiram textele, versurile pe care ni le dăruia, cu maximă discreție. Ne-a urat tuturor ”Crăciun fericit!”, apoi, pe fundalul focurilor de artificii și-al exploziilor de petarde, ”La mulți ani!”. Nu mi-am imaginat… Nici prin gând să-mi treacă… Nu știam că e la capătul puterilor.

Pe 11 ianuarie 2018, o veste a aruncat peste noi vălul tristeții. S-a stins Elisabeta Isanos. De câte ori am vrut să scriu un articol despre ea, să-l citească lumea, dar în primul rând ea să-l citească, să-l primească, am vrut să-i trimit neapărat acest mic semn de mulțumire. Dar n-am mai scris articolul, iar Elisabeta nu mai e printre noi, ea doarme lângă mama și tatăl său, în cripta Magdei Isanos de la cimitirul Bellu din București. Avea 76 de ani.

Atâta ne-a rămas, poezia, cărțile cu amintiri despre Chișinău (casa de la Costiujeni a buncilor săi, medici respectați, împreună cu fabuloasa grădină, căpătaseră în cartea Elisabetei o denumire cu semnificație mitologică, Cosânzeni), ne-a rămas căldura privirii ei, credința în umanitate, ne-au rămas urmele scrise pe hârtie ale Elisabetei Isanos. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăția Sa!

În loc de final

Elisabeta Isanos a publicat trei cărți, ”În căutarea Magdei Isanos” (2003), ”Drumul spre Ombria” (2004), ”Cosânzenii” (2005), în care ne oferă detalii din viaţa ilustrei sale mame, completate cu referinţe la contextul istoric.

Elisabeta Isanos a fost căsătorită cu inginerul Gabriel Goian, are un fiu și doi nepoți.

A mai editat numeroase volume: ”Orașe nostalgice”, poezii, București, 1969, ”Versuri”, Ed. Junimea, Iași, 1980,  ”Grădina de iarnă”, poezii, Ed. Eminescu, București, 1987, ”Necuprinsele”, poezii, București, 1999, ”Pașaport pentru Orașul de Sus”, proză, București, 1999, ”Doctorul de pe comoară”, proză, București, 1999, ”Cântecul Soarelui”, poem, București, 2001, ”Amur”, roman, Editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2006, ”În București, fără adresă, eseu”, Editura Vremea, Bucureăti, 2008,  ”Duminica devreme”, poezii, Editura on-line a site-ului www.isanos.ro, ”Poarta de Vest”, roman, Editura Lucman, București, 2010, ”Reveriile unei plimbărețe”, roman, ePublishers, 2017, a făcut și multe traduceri din limba română, în franceză.