Ei sunt sălbaticii secolului 21

Autorităţile braziliene au dat publicităţii fotografii cu un trib amazonian care a fost descoperit din întâmplare în 2008. Sălbaticii sunt supravegheaţi de la distanţă, de teama să nu li se tulbure echilibrul.

De mai bine de trei ani, un trib descoperit de cercetătorii brazilieni în jungla amazoniană îi intrigă pe etnologii din întreaga lume. Oamenii de ştiinţă fac eforturi deosebite pentru a înţelege modul de viaţă al acestor sălbatici care trăiesc în izolare completă şi nu au avut niciodată contact cu lumea civilizată.

Cercetările se realizează însă, deoarece nimeni nu poate anticipa ce reacţie ar putea avea membrii tribului la vederea semenilor lor mai evoluaţi.

În plus, complet lipsiţi de imunitate de bolile populaţiei civilizate, după cum susţin specialiştii, aceşti sălbatici ai secolului 21 ar putea pieri chiar şi în urma unei banale răceli transmise de un potenţial vizitator.

De curând, autorităţile braziliene au dat publicităţii fotografii cu membrii tribului şi şi-au exprimat temerea că modul lor de viaţă ar putea fi tulburat pentru totdeauna de tăietorii de lemne veniţi ilegal din Peru, care distrug pădurea. Potrivit specialiştilor, sălbaticii amazonieni se îndeletnicesc cu pescuitul şi vânătoarea şi au drept arme arcuri cu săgeţi şi macete.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău