„Ei mă numeau ţigancă răpănoasă”

 

CENTRAL copi poza simbol

Mărturiile copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, psihice, emoţionale, au fost adunate într-un Dosar neoficial redactat de către Centrul Internaţional „La strada”. Protecția copilului se încheie la ora 17.00, cazurile de abuz sau violență asupra unui copil ar trebui să se întâmple doar în orele de serviciu ale responsabililor de protecția copilului, spune legea. Pentru că statul nu a prevăzut niciun mecanism de intervenție în afara orelor de serviciu ale acestor specialiști.

Preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de copii (CNPAC), Daniela Sâmboteanu, menţionează că în legea pentru protecţia copilului există o lacună care creează probleme serioase. Conform legii, programul specialiştilor care au grijă de aceşti copii se încheie la ora 17.00. „Este imposibil să realizezi intervenția în afara orelor de serviciu ale autorității tutelare, dar majoritatea cazurilor de abuz asupra copiilor se întâmplă la sfârșit de săptămână, seara sau noaptea. Nu are dreptul nimeni să întreprindă nicio acțiune. Chiar dacă există un serviciu nimeni nu poate lăsa copilul în acel serviciu fără decizia autorității tutelare, așa cum impune legea privind protecția specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi”, afirmă președinta CNPAC.

Avocata Natalia Bayram ne spune că problema rezidă în inacţiunea din partea statului. La nivel legislativ, există un cadru normativ, drepturi şi obligaţii pentru toţi cei care sunt în contact cu aceşti copii. Problema este dacă aceşti specialişti respectă obligaţiile de serviciu, opinează avocata. „Ce trebuie întreprins? Să existe în acelaşi sistem funcţionari capabili să sancţioneze pentru inacţiune. Altă problemă este lipsa serviciilor pentru această categorie de copii, nu avem pur şi simplu centre specializate. Iar statul ne spune că nu are bani. Dar uneori nu este nevoie de o investiţie bănească pentru a ajuta un copil în situaţie de risc! Este necesară o simplă atitudine umană. Copiii vorbesc în acest dosar, în toate istoriile spun: „Am pierdut încrederea”, rezultă că au cerut ajutor şi nu l-au primit. Noi am vrut ca specialiştii să nu ne asculte pe noi, cei care facem rapoarte şi studii tare deştepte, dar să asculte copiii. Şi ei au spus tot ce îi doare şi ce se poate face pentru a schimba situaţia spre bine”, a declarat pentru JURNAL de Chişinău avocata Natalia Bayram, care a este în contact direct cu copiii victime.

Am inserat mai jos mărturii ale copiilor, victime ale abuzului sexual, selectate din Dosarul neoficial.

 

  1. „Eu în clasa întâi nu am mers la şcoală. Am fost cu mama la lucru, la sfeclă. Ea lucra, eu stăteam acasă. Când m-am dus în clasa a doua, mi-a fost foarte greu. Profesorii nu mă ajută. Când trec pe lângă banca mea, nici nu-mi acordă atenţie. Chiar şi copiii se feresc de mine. Că-s ţigancă. Ei mă numeau „ţigancă răpănoasă”. Eu veneam curăţică, mama avea grijă. Într-o zi, sora mea mai mare, care trăieşte la Chişinău, a sunat-o pe mama şi i-a spus să mă trimită la dânsa, că era vacanţă. Odată, sora mai mare şedea cu o fată într-o odaie, era gălăgie. M-am dus la ele să văd ce se întâmplă şi le-am văzut dezbrăcate în faţa computerului. M-a tras în camera ceea şi mi-a zis să mă dezbrac. Atunci ea m-a lovit cu palma peste faţă, m-a dezbrăcat şi m-a pus în faţa camerei. Ce a făcut cu mine după asta… Tot ce puteam era să plâng. Mă durea tare. Toţi au văzut filmele. Toţi vorbesc. Neamurile noastre spun că trebuie să fiu alungată din sat. Îi spun mamei să se dezică de mine. Mama a vrut să mă arunce din tren pe mine şi pe urmă să se arunce şi ea. Plângea şi ea tare. Nu ştia ce să facă, aşa am ajuns la centru. Oamenii nu înţeleg că nu eu sunt vinovată de ceea ce s-a întâmplat cu mine. Eu vreau să termin 9 clase. Îmi place să gătesc, să cânt, să desenez. Cel mai tare vreau să mă întorc în sat, la mama. Am fost să mă întâlnesc cu sora mai mică. Ea acum e la Chişinău, umblă cu cerşitul. Când am văzut-o pe sora, de-odată am cuprins-o şi am început să plâng. Am făcut familia de ruşine, din cauza mea lumea nici cu ea nu vorbeşte. Când a venit mama aici, frăţiorul meu cerea de mâncare. Eu l-am adus înăuntru şi i-am dat mâncarea mea de la amiază. Mama îl hrăneşte cu piept. Ea era flămândă. S-a dus acasă flămândă.”
  2. „…La centru ne-au adus cu mama. Pentru că n-am avut unde trăi, mama s-a certat cu bunelul. Am început să fug. Mă duceam cu prietenii, cu prietenele din centrul raional. Prin oraş, aşa. La centru era un psiholog, câteodată vorbea cu mine, parcă încerca să înţeleagă… Când am venit la centru, am spus că vreau să ies, să mă plimb şi eu… Când toţi strigau la mine, mă simţeam vinovată. Şi vroiam şi mai tare să fug. Odată când mi-o făcut unghiile ne-am întâlnit cu C. Avea vreo 40 şi ceva de ani. O spus că dacă vreau să lucrez, adică să stau cu fetele lui. N-am întrebat ce anume, da m-am gândit că ceva de lucru prin casă. M-am dus la dânsul acolo şi el m-o încuiat într-o cameră. Şi de-amu seara m-o trimis cu o fată la un zakaz. Adică la un client. Aşa o fost o lună şi două săptămâni. C. mă bătea pentru că nu vroiam să lucrez. Nu puteam suna că nu aveam nici un telefon. M-a găsit poliţista de sector, nu i-am spus că am fost la C., pentru că el a spus că dacă spun cuiva ceva, el o să vină şi o să-mi omoare toată familia. Mi-a fost frică. Apoi o venit la mine doi poliţişti şi m-o întrebat despre C. Şi eu am început a plânge şi am povestit totul. Cum mă ameninţa el şi că am fost… După asta nu a mai fost nici poliţia, nici psihologul, nici asistentul social. Am avut o viaţă grea pentru că în familia noastră a fost foarte greu. Tare greu ne-a fost şi de-atâta…”
The following two tabs change content below.