Educație prin violență

Ministra Educației, Cercetării și Culturii constată că directorii unor instituții de învățământ nu știu ce se întâmplă în sălile de clasă

Părinții unui copil care învață în clasa întâi a Liceului privat „Socrate” din Chișinău au publicat o înregistrare audio în care o învățătoare amenință elevii cu răfuială fizică, îi torturează și îi umilește. Potrivit directorului liceului, Ion Sirețeanu, învățătoarea are o experiență de peste zece ani, iar la liceul respectiv lucrează de patru ani. Învățătoarea și-ar fi recunoscut vina, urmând să fie demisă în baza Codului Muncii. Ea nu va mai putea să lucreze în instituțiile de învățământ.

„Copilul meu merge deja de o lună la școală. În această perioadă a dispărut entuziasmul din primele zile ale lui Andrei și au apărut schimbări în comportament. Discutând cu alți părinți, am aflat că și ceilalți părinți au observat aceleași schimbări la copiii lor. Despre ce vorbesc? Teama copiilor de a se prezenta la ore, irascibilitate la observații, anxietate, coșmaruri, limbaj indecent. Vorbe care nu erau în vocabularul copiilor și alte devieri comportamentale.

La inițiativa unor părinți, s-a decis înregistrarea unei zile de școală cu un smartwatch. Ceea ce am auzit ne-a lăsat mască pe toți. Nu este doar o singură zi înregistrată. Asta continuă zilnic”, susține Ion Andronache, tatăl unui elev.

Din înregistrări: „Îți trăsnesc un capsator de ăsta, rămâi acolo, dacă nu înțelegi din cuvânt!”; „O să trec la bătaie!”, „Stați și vă uitați unul la altul, doi prostănaci se împrumută cu prostănăcie!”, „Mama ta mi-a zis că dacă nu înțelegi din cuvânt, îmi permite să-ți dau pantalonii jos și să pun mâna pe o vărguță!”, „Mă apropii de tine și te zgâlțâi că vei intra în dulapul cela!”. Acestea sunt doar câteva dintre secvențele înregistrate.

Toți s-au autosesizat

La câteva ore după publicarea înregistrărilor, s-au autosesizat administrația liceului, Procuratura municipiului Chișinău, Primăria Chișinău.

„Cea mai mare trădare este atunci când un coleg din sistem poate să aibă o asemenea abatere. E pentru prima dată când avem o asemenea situație, dar noi ne-am sesizat. Vom organiza un concurs pentru acest post”, a spus directorul liceului, Ion Sirețeanu.

Procuratura municipiului Chișinău a anunțat că investighează cazul prin prisma prevederii din Codul penal privind tratamentul inuman și degradant. Și responsabilii de la Primăria Chișinău au creat două echipe pentru investigarea cazului. Un grup a fost creat în cadrul Centrului de psihologi și altul în cadrul Direcției generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipiului Chişinău.

Învățătoarea și-ar fi recunoscut vina și ar fi depus cerere de demisie după ce incidentul a fost făcut public.

Marți, 8 octombrie, a reacționat și ministra Educației pe Facebook

După acest caz, ministra Educației, Cercetării și Culturii, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a atenţionat directorii de școli: „Un semnal de alertă pentru manageri și comunitățile de pedagogi: chiar nu știm ce se întâmplă în clasele noastre? Copiii, în special cei de vârstă preșcolară și de vârstă școlară mică, învață cel mai mult din exemple. Ce fel de exemple le dăm?”.

Ministra a adăugat că angajatorul este obligat să aplice prevederile legale, iar abuzatorul să fie demis conform cadrului legal.

„Angajatorul nu trebuie să admită demisii onorabile sau sancțiuni de alternativă, care să genereze, prin menținere în instituție sau prin reangajare în sistem, riscul folosirii în continuare a acelorași metode dăunătoare pentru dezvoltarea și educația copilului”, a alertat ministra.

Copii bătuți, dădacă și educatoare demise, dar nepedepsite

În noiembrie 2018, Mihaela Vidrașcu, al cărei copil frecventa Grădinița nr. 185 din sectorul Buiucani, mun. Chișinău, a publicat o înregistrare în care se aude cum dădaca și educatoarea strigă, insultă și chiar lovește copiii.

În acest caz, șefa Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău, Rodica Guțu, a menționat că nu este doar o problemă a unei instituții, ci a societății. În plus, a spus funcționara, dădaca nu este cadru didactic, nu este angajată prin concurs și nu are pregătire.

Cele două au fost demise, chiar dacă directoarea Valentina Cebotariova le-a protejat din start pe cele două. Părinții au depus o plângere la poliție, dar cazul nu a avut finalitate.

„Pe numele acestei dădace a fost deschis un dosar. În perioada de investigare a acesteia, am fost audiată. Era la discreția mea să înaintez ca pedeapsa ei să fie închisoare sau nu. M-am oprit, pentru mine era destul că a fost lipsită de dreptul să lucreze în instituțiile de învățământ”, a declarat Mihalea Vidrașcu pentru Jurnal de Chișinău.

Casetă 1

Conform unui sondaj efectuat de Institutul de Politici Publice, 16% dintre părinți consideră că copiii lor nu sunt încurajați la școală, alți 12% că copiii ar fi jigniți de profesori. Alte 10% din respondenți consideră că copii ar fi neglijați și nu sunt incluși în activitățile din timpul orelor în măsură egală cu colegii lor. Totuși părerile despre profesori rămân pozitive. 5% consideră că elevii sunt numiți cu cuvinte urâte, iar 3% că pedagogul i-ar fi putut lovi.

Casetă 2

Conform Biroul Național de Statistică (BNS), timp de opt ani, din sistemul de învățământ al Republicii Moldova au plecat peste 11.000 de profesori. Dacă în 2010 erau 60.690, în 2019, lucrează circa 49.000 de profesori. Salariul mediu al profesorilor în 2018 a fost de 5.147 de lei.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu