„Editura cu suflet de copil” // ANIVERSARE

Cum a apărut ideea de a asocia lansările de carte cu cireşele

Editura Prut Internaţional, în colaborare cu Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în spiritul unei bune tradiţii, instituite de zece ani, a sărbătorit vineri, 1 iunie, Ziua Copiilor şi – o frumoasă coincidenţă! – aniversarea sa.

Ilie Gulca

Cu acest prilej, filiala Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” din incinta Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici” a devenit neîncăpătoare pentru copiii care aşteaptă în fiecare an, cu sufletul la gură, cărţi noi, cireşe dulci şi întâlniri memorabile cu scriitorii lor preferaţi…

Cartea mare a Sănduţei

Manifestarea s-a desfăşurat într-o atmosferă degajată, de altfel, o altă stare de spirit ar fi fost inimaginabilă pentru această acţiune, şi asta pentru că ea dă startul celei mai aşteptate perioade a anului pentru elevi – vacanţa mare.

Sănduţa Dănuţă, o fetiţă extraordinară care i-a fermecat pe toţi cu un cântec frumos şi cu un mesaj călduros, ne-a mărturisit: „Mă simt, de fiecare dată, minunat în cadrul acestor acţiuni. Aceste momente îmi creează emoţii deosebite. Mă aflu aici pentru că îmi plac foarte mult cărţile, ele îmi explică lucrurile pe care încă nu le ştiu”. Fetiţa şi-ar dori mult – atenţie pentru echipa Prutului! – o carte foarte mare în care ar putea găsi răspunsuri la întrebările pe care le are la vârsta ei, care, subliniez, e încă destul de fragedă.

Copii, întrebări, răspunsuri…

Copiii i-au avut ca invitaţi pe scriitorii Iulian Filip, Arcadie Suceveanu, Ianoş Ţurcanu, Vasile Romanciuc şi Aurelian Silvestru, care au fost „puşi la lucru” de către micii cititori, fiind solicitaţi să răspundă la cele mai curioase întrebări… În intervenţiile lor, aceştia au apreciat contribuţia Prutului la cultivarea gustului pentru lectură, la formarea unor cititori buni.

Directoarea Bibliotecii pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban, a menţionat că „editura scoate cărţi pentru copii de toate vârstele şi este cunoscută nu doar în Republica Moldova, dar şi departe de hotarele acesteia…”

Copilăria şi lectura de calitate

Potrivit Olgăi Stanciu, director executiv al Editurii „Prut Internaţional”, manifestarea se organizează de circa zece ani şi are ca scop de a-i informa pe copii referitor la noile apariţii editoriale şi, evident, de a le oferi ocazia să discute cu scriitorii îndrăgiţi. Totodată, un lucru la fel de important, această acţiune are ca obiectiv recepţionarea preferinţelor celor mai fragezi cititori. „Anul acesta, am lansat câteva colecţii de enciclopedii: „Distrează-te şi învaţă împreună cu prima ta enciclopedie” , care include patru titluri, „Enciclopedia ilustrată a copiilor” – zece titluri cu cele mai atractive informaţii, mai multe volume din colecţiile „Biblioteca pentru toţi copiii” şi „Scriitori contemporani”.

Lansări de carte cu cireşe  

Ideea de a asocia lansările de carte şi cireşele a apărut din dorinţa de a face o surpriză frumoasă copiilor. „Această tradiţie are deja zece ani. Copiii prezintă înscenări pregătite în baza cărţilor noastre, iar noi le facem un cadou frumos – o carte pentru fiecare copil prezent la lansare şi… cele mai dulci cireşe pe care le-am găsit în Chişinău”.

Scriitorul Vasile Romanciuc, şef al Departamentului Literatură, a subliniat tradiţia editurii de a oferi cărţi bune copiilor. „E vorba de colecţiile pentru copiii de cea mai fragedă vârstă „Să creşti mare”, „Primii paşi”, „Cheiţa de aur”, „Poezii de seama voastră” ş.a., cărţi cu ajutorul cărora cei mici fac un pas important către colecţiile „Biblioteca pentru toţi copiii”, „Scriitori contemporani”… Cei care sunt obişnuiţi din copilărie cu lecturile de calitate vor citi numai cărţi bune şi atunci când vor fi adulţi.”