EDITORIAL // Ultimul număr nu e ultimul cuvânt

Am ajuns, iată, și la ultimul număr. Ultimul număr e ca ultimul cuvânt? Le sunt datoare cu o explicație cititorilor „Jurnalului de Chișinău”. Un ziar care a apărut neîntrerupt timp de două decenii. Mai bine de 16 ani i-am dedicat și eu „Jurnalului”. Este adevărat, n-am prea scris în vremea de la urmă. Adică n-am semnat cu numele meu. Totuși am subscris la tot (sau la aproape tot) ce a apărut în JdC în ultimii 15 ani.

În general, este destul de greu să te menții atâta timp în presă. În presa basarabeană, în mod special. A fost o perioadă – de fapt, jumătate din istoria recentă a Basarabiei – de o sinuoasă turbulență menită să ne mențină lașul statu-quo. În paginile noastre ea și-a lăsat amprenta.

Am să evoc acest segment din viața mea ziaristică. Val Butnaru m-a invitat în echipa sa de două ori. Prima dată, am venit la JdC la 1 septembrie 2001 de la „Fluxul” ce trăgea să moară, după ce îl părăsiseră pe rând băieții faimoși Mișu Maler, Igor Nagacevschi și Val Butnaru, care a ținut cu dinții să păstreze acest copil iubit al său, „Fluxul”. Rămăsese numai Constantin Tănase.

A doua oară, Val m-a invitat la Jurnal la 1 august 2004, când am fost măturați din Casa Radio sub pericol de atentat cu bombă, ajungându-se chiar la sistarea emisiei pe întreg teritoriul R. Moldova. M-a așteptat încă două luni, în care m-am iluzionat că se poate învinge prin protest cenzura la „Teleradio Moldova”. Nu s-a putut.

Val, îți mulțumesc pentru faptul că m-ai lăsat să fac un ziar curat. Cât am putut noi de curat. Că nu ai lăsat politicul brutal și cinic să ne dicteze ce și cum să scriem. La drept vorbind, nici nu am fi acceptat.

Am mers cam tot timpul împotriva curentului. De multe ori, mai nu ne-a luat apa, dar ne-am menținut pe o linie părelnică de plutire.

Dincolo de vorbele zornăitoare, știm că nu ne-am înșelat cititorii. Și ei ne-au răspuns abonându-se și menținându-ne în top cu un tiraj viabil, fără campanii zgomotoase și costisitoare de promovare.

Îmi amintesc de o idee a ta, Val, de acum vreo douăzeci și ceva de ani. Visai să faci echipa de aur. Era vorba să-i aduni sub același frontispiciu pe ziariștii cei mai buni și mai dedați meseriei oneste a scrisului. Părea o utopie atunci, o întreprindere total idealistă, care, până la urmă, s-a realizat parţial.

Azi, ideea ta de demult pare un proiect și mai irealizabil. Chiar imposibil. Să te ambiţionezi să faci un ziar independent, pe hârtie, când din toate colțurile online-lui țipă sute de titluri care mai de care mai ademenitoare? Să încropești o echipă de profesioniști când sirenele tv, pitite pe după sacii cu bani, îi corup iremediabil chiar şi pe cei mai imuni la ispita banului. Când toate tendinţele duc spre formate tot mai subţiri şi mai inconsistente.

Iar când totul pare terminat, zadarnic, inutil, e tocmai timpul să o iei de la capăt.

Pentru că ultimul număr nu e nici pe departe ultimul cuvânt.

Rodica Mahu,

redactor-șef al publicației „Jurnal de Chișinău”,

27 decembrie 2019

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)