Ecaterina Ajder, între „Imensitate” şi „Cuconaşii”

VERNISAJ // La Centrul „Constantin Brâncuşi” a fost inaugurată o expoziţie personală a Ecaterinei Ajder

„Imensitate” e genericul expoziţiei personale a Ecaterinei Ajder, vernisate la Galeria „Constantin Brâncuşi”. Dimensiunea metafizică a lucrărilor expuse de pictoriţă se pliază pe elementele realului efervescent, din care izbucnesc forme şi culori pulsatile, însorite, vitaliste. Artista ne arată în tablourile şi în tapiseriile sale dialogul dintre pământul natal, sudic, fertil (s-a născut în 1961 la Cahul), şi cerul care nu este unul abstract, ci concret, având nuanţe familiare, emanând o lumină blândă, „de acasă”.

Rădăcinile sunt uşor de observat în creaţia pictoriţei

Rădăcinile sunt uşor de observat în operele de ultimă oră, ca şi în cele anterioare ale artistei, tocmai apartenenţa la un spaţiu anume, etnic, spiritual, temperamental dând creaţiei sale o coerenţă, o integritate şi o forţă de netăgăduit. Datini, legende, motive din mitologia românească îşi găsesc ecou în lucrările „Ene-Caloene”, „Paparudă-Rudă”, „Motiv Pascal”, „Grădină, măicuţă, tu”, „Madonă cu înger”, iar ciclul „La cules de îngeri” împrumută titlul de la poemul omonim al Anei Blandiana. Pictoriţa redă cu mijloacele imaginarului emoţia imensă pe care ne-o provoacă angelicul, descoperit în viaţa oamenilor, a plantelor, a cailor, a pietrelor, a apelor.

Fascinată de culorile satului care rămân „atât de vii, atât de naturale, atât de adevărate, ca şi imaginile copilăriei”, Ecaterina Ajder descoperă formule plastice inedite şi faţete misterioase ale realităţii ce îi furnizează tot mai multe subiecte, la această nouă etapă a creaţiei, uimitoare prin senzaţia de relaxare şi libertate pe care ne-o transmite. Artista îi îndeamnă nu doar pe profesionoşti, dar şi pe toţi cei care abia încearcă să picteze: „Acceptaţi culorile vieţii şi nu vă temeţi de creion, de hârtie, de pensulă. Creaţia prin culoare deschide orizonturile, descătuşează imaginaţia şi încurajează spiritul”.

Se inspiră din arheologia personală

Lucrând zi de zi în atelier, la şevalet sau la războiul de ţesut, Ecaterina Ajder are darul de a coborî în adâncimile unei arheologii naţionale şi personale, pentru a scoate la suprafaţă imagini şi melodii cromatice inedite. Personajele Ecaterinei (din „Cuconaşii”, „La cumătra lăudată” etc.) păstrează prospeţimea naturii neatinse de tehnologii, în ele trăieşte lumea satului basarabean, a unui trecut imemorial, pitoresc, ce a absorbit culori dintre cele mai aprinse, mai calde, mai pure. Desenele de pe ceramica de Cucuteni prind viaţă, parcă se mişcă, se rotesc, dansează în goblenurile din seria „Nostalgie arhaică”, ce au forma unor ferestre arcuite din cetăţi sau din mănăstiri luminate. Expoziţia de pictură şi artă textilă a Ecaterinei Ajder va fi deschisă până la 22 mai, deci mai aveţi timp s-o vizitaţi.

Irina Nechit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit