E multă nenorocire pe lume

 

SUFERINŢĂ // Dumnezeu nu a lăsat-o prea mult pe Clara să trăiască cu amărăciunea despărţirii de ce i-a fost tare drag, peste câteva săptămâni, a murit şi ea

Simona care a adus-o pe lume pe Clara ştia ce îşi doreşte de la viaţă. A făcut facultatea la Chişinău, apoi, facultatea de textile la Ivanovo, Federaţia Rusă. Şi, la începutul anilor ’90, şi-a deschis un atelier de croitorie într-un orăşel din nordul republicii. A riscat foarte mult câţiva ani, dar a reuşit să-şi pună pe roate o afacere prosperă.

Abandonată la naştere

Şi cum lumea se construieşte din întâmplări, iar întâmplarea ori e noroc, ori nenorocire, din întâmplare, Simona l-a întâlnit pe Andrei care avea să devină ulterior un bine-cunoscut om de afaceri. La început, toate parcă mergeau cu rânduială. Se credea iubită de acest bărbat şi nimic nu mai conta. După un an de dragoste nebună, Simona a rămas însărcinată. Nu au mai făcut nuntă şi, până la urmă, nu se ştie ce o fi fost între ei că tocmai când trebuia să se nască Clara, Andrei a părăsit-o.

Gândurile şi trăirile de odinioară pentru firicelul de viaţă ce aştepta să vadă lumina zilei s-au prefăcut în ură. Fără nicio remuşcare, Simona şi-a lăsat copilul la maternitate şi, cu o îndârjire mai mare, şi-a văzut de afacerea ei.

Micuţa este înfiată

Dar Dumnezeu nu a îngăduit ca micuţa nevinovată să fie lipsită de adevărata dragoste părintească. O familie de evrei din acest orăşel, trecuţi de 50 de ani, a înfiat-o, dându-i numele Clara. Alături de puiul de om, aceşti oameni frumoşi la suflet îşi trăiau visul din plin. Când Clara a împlinit trei anişori, familia fericită a plecat în Israel. Micuţa Clara se bucura de o mamă iubitoare şi un tată înţelept. Ambii părinţi credeau în valorile simple şi îi arătau dragoste părintească fetiţei.

Tatăl, îndeosebi, era foarte atent cu fiica sa. Îi organiza excursii, nu-i refuza nimic din ceea ce îşi dorea, îi spunea poveşti. În casa lor nu erau niciodată motive de plictiseală. Liniştea casei îi făcea pe toţi fericiţi. Când a împlinit opt ani, a mers la şcoală. Clara s-a dovedit a fi capabilă să ţină pasul cu colegii ei de clasă. Reuşita la carte îi bucura pe părinţi. Iar evreii plecaţi din orăşelul de pe malul Nistrului se minunau de copilă şi repetau: „A avut noroc! Dacă rămânea la maternitate, cine ştie prin ce casă de copii îi străluceau ochii acum?!”.

Tragedia

Însă cu puţin înainte de a împlini 13 ani, fericirea Clarei s-a spulberat. O boală grea a dat peste scumpa ei mamă şi, în câteva luni, sărmana s-a stins, chiar dacă medicii au zis că s-ar putea să se îndrepte, să trăiască şi să iubească până la adânci bătrâneţi. Când a simţit că ceasul e aproape, suferinda a chemat-o pe Clara lângă ea, ridicând amândouă braţele ca să o cuprindă, dar n-a putut. Fiica i-a luat mâinile şi i le-a lipit încetişor de corpul chinuit de boală. Bolnava a scos un oftat adânc şi, cu o înduioşare de mamă, i-a spus: „Fetiţa mea dragă, zilele mele sunt numărate, iar tu trebuie să cunoşti adevărul. Află că nu eu sunt mama care te-a născut”.

Şi femeia i-a spus toată povestea despre părinţii ei naturali şi cum ar putea să-i găsească dacă o să dorească vreodată. Clara s-a ridicat năucită, i-a apucat mâinile să le sărute şi la amândouă li s-au umplut ochii cu lacrimi. În aceeaşi zi, mama a închis ochii pentru totdeauna. Peste un an, a murit zdrobit de pierderea soţiei şi tatăl Clarei. Rămasă orfană de ambii părinţi care au crescut-o, prietenii familiei au sfătuit-o să-i scrie mamei sau tatălui ei natural.

Nici mama, nici tata n-au vrut să o recunoască

I-a scris mamei o scrisoare, două, trei. Tăcere… După multă aşteptare, în cele din urmă, a sosit şi un răspuns scurt de la cea care i-a dat viaţă. În câteva cuvinte, o ruga pe Clara să vină în Moldova, motivând că nu poate veni la Tel Aviv din cauza micuţului pe care îl alăptează. Biata copilă a venit însoţită de una dintre prietenele familiei. Tot drumul îşi imagina cum va avea loc întâlnirea, cum va fi primită în casă cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei adevărate care la sigur că îi doreşte tot binele.

Dar oamenii sunt mulţi şi de multe feluri. Au fost primite cu răceală. În acele clipe, copila s-a simţit ca un pui de cuc în cuib de cioară. După o zi şi o noapte petrecută în casa acestei străine, a doua zi, Clara a plecat la Chişinău să-l cunoască şi pe tatăl ei natural. Ştia de la răposata mamă că e un important om de afaceri în industria mezelurilor. Acesta însă, când a văzut-o, s-a revoltat: „La ce mi-ai venit? Nu ai de unde să-mi fii fiică. Nu cumva ai dori să-ţi fac şi ţie parte din averea mea? Mulţi se dau acum drept fiii şi fiicele mele. Nu te-am ştiut şi nu te ştiu, aşa că pleacă de unde ai venit”.

Cu inima strânsă, a plecat la aeroport. Nu putea rosti un cuvânt. „Pentru ce? De ce, Doamne?”, îşi zise în cele din urmă deznădăjduită, când avionul se apropia deja de Israel.

Eşecuri, eşecuri

Maturizată înainte de vreme, la 16 ani, Clara era deşteaptă, bine făcută, frumoasă. Băiatul de care se îndrăgostise avea trecere peste tot. Ştia pe toată lumea şi lumea îl ştia pe el. Profitând de faptul că fata era cu apartament, s-a căsătorit cu ea. Împlinise 17 ani când şi-a dat seama că e însărcinată. Soţul, în loc să se bucure, a părăsit-o plecând în Australia. Nu i-a fost uşor, dar, până la urmă, şi-a învins depresiunea. A născut o fetiţă. Sufletul îi era plin de mica făptură. Ajutată de vecini şi prieteni, Clara îşi demonstra tăria de caracter prin tot ce făcea. La mai puţin de un an de la naşterea micuţei, a cunoscut un alt bărbat. I s-a părut om cuminte şi cu inimă bună. Dar a greşit amarnic. Povestea s-a repetat. I-a dăruit şi acesta un copil şi a plecat. Clara era foarte îngăduitoare cu copiii săi. Îi iubea enorm.

La mare, la soare

În vara următoare, a hotărât să plece cu ei la mare în Grecia. Acolo o aştepta bărbatul care s-a îndrăgostit de ea cu adevărat şi pe care l-a iubit şi ea cu toată pasiunea. Ca să vedeţi cât de încurcate sunt căile Domnului! Cel mai minunat bărbat din lume, alături de care puteai să treci prin foc şi prin apă, era nu altcineva decât un moldovean din orăşelul în care s-a născut ea. Nopţile de vară sunt scurte, dar pe malul mării ele sunt pline de vrajă.

Timp de o lună, Victor ziua muncea, iar noaptea o împărţea cu Clara. Îi era de ajuns femeii îndrăgostite să-l simtă prin apropiere şi nisipul de pe malul mării sălta sub picioarele ei. S-au despărţit cu gândul că în cel mai apropiat timp Victor va trece cu traiul în Israel. Peste câteva luni, Clara a aflat că aşteaptă doi gemeni. Victor a primit vestea nespus de bucuros. Îi venea să zboare ca pasărea la ea să o poarte în braţe prin tot oraşul. Dar nici de astă dată bucuria şi fericirea n-a ţinut mult. Clara se simţea îngrozitor în primele luni de sarcină. Stătea mai mult în spital sub supravegherea medicilor.

Tot atunci s-a îmbolnăvit ca din senin şi Victor. În pofida interdicţiilor medicilor, a fugit din spital şi a zburat cu primul avion la Atena. L-a găsit pe Victor între viaţă şi moarte, s-a stins cu capul pe braţele ei. În durerea ei mută şi mare, a luat legătura cu unicul lui frate care a dat acordul ca să fie înmormântat în Israel.

E multă nenorocire pe lume şi oamenii şi-o împart între ei. Dumnezeu nu a lăsat-o prea mult pe Clara să trăiască cu amărăciunea despărţirii de ce i-a fost tare drag. Peste câteva săptămâni, a murit şi ea. Au înmormântat-o alături de Victor.

Care va fi soarta copiilor Clarei, unul Dumnezeu ştie. Fetiţa mai mare acum se află la tatăl ei în Australia, iar cea mică a fost luată de bunica din Israel.

(Poveste auzită de la un coleg de redacţie care a cunoscut-o pe Clara pe internet.)

 

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce