„E atât de întuneric”

Documentarul „Mama Illegal”, în premieră la Chișinău

Filmul documentar „Mama Illegal”, realizat de jurnalistul și regizorul austriac Ed Moschitz, a fost proiectat la Chișinău o singură seară, pe 6 martie. Întâmplător sau nu, evenimentul a avut loc în ajunul Zilei Internaționale a Femeii, umplând până la refuz sala cinematografului „Odeon”. Proiecția documentarlui „Mama Illegal” la Chișinău a fost posibilă datorită implicării Ambasadei Austriei în RM, Forumului Cultural Austriac din Bucureşti, BMASK (Ministerul Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi Protecţiei Consumătorilor al Austriei) şi Misiunii OIM în RM.

Lansat în 2011 la Festivalul Internațional de Film Documentar din Amsterdam (Olanda), „Mama Illegal” a circulat pe cinci continente înainte de a ajunge în Republica Moldova, fiind distins cu Marele Premiu al Festivalului de film despre Drepturile Omului „One World“ din Bruxelles (Belgia).

„Mama Illegal” a cucerit Marele Premiu la Festivalul „One World” din Bruxelles

Ed Moschitz a urmărit timp de şapte ani destinele unor femei dintr-un sat basarabean, care își lasă copiii și pleacă ilegal la muncă în Occident. Scopul lor este similar cu al oricărei moldovence: să-și ridice o casă „ca lumea”, să-și întrețină familia, să se întoarcă într-o bună zi cu suficienți bani pentru a-și asigura un trai decent alături de cei dragi. Filmul prezintă în paralel cum decurge viața după înstrăinare pentru mamele plecate (menajere în Austria și Italia) și pentru cei rămași acasă, ilustrând realitatea a sute de mii de oameni din R. Moldova. Pe de o parte, femeile se confruntă cu traiul în clandestinitate, munca grea, incertitudinea și lipsa oricărei protecții legale. Pe de altă parte, copiii trebuie să se adapteze noii situații și să se maturizeze brusc, pentru a supraviețui și a rezista. Când merg la muncă dimineața, mamele văd străzile curate și monumentele arhitecturale ale orașelor europene. În drumul spre școală, copiii umblă prin glod și trec pe lângă case goale, părăsite, în atmosfera dezolantă a toamnei târzii basarabene. De ambele părți – dor sfâșietor, acuzații nerostite, regrete și speranță.

Străzile curate din Europa și glodul de acasă

Urmează întoarcerea. După ani de eforturi pentru a-și legaliza șederea, cu bagaje de zeci de kilograme și inima gata să le iasă din piept, protagonistele se reunesc cu familiile lor. Se întorc acasă, dar ce găsesc aici? „Zwei Jahre, keine Frau” („Doi ani, fără femeie”), spune Aurica atunci când intră în locuința ce a fost ridicată cu banii munciți de ea. „Es ist so dunkel. Ich muss alles reparieren” („E atât de întuneric. Trebuie să repar tot”), spune ea în limba germană, adresându-se echipei de filmare, ca să n-o înțeleagă familia. Și nu doar casa trebuie reparată, ci și relația cu oamenii dragi. După îmbrățișările din aeroport și euforia revederii, urmează asimilarea adevărului că trebuie s-o ia de la capăt, să-și recapete familia. După trei luni de la revenirea Auricăi, soțul ei se sinucide, iar un an mai târziu, ea decide să plece din nou, fiindcă nu are altă soluție. „De ce te uiți la mine de parcă ți-aș fi străină?”, o întreabă altă eroină pe fiica sa. Timp de șapte ani, cât mama a fost plecată, fiica a devenit adolescentă. Numai ea știe cum a trecut singură prin criza pubertății, neavând cui pune întrebările ce o frământau, fără sfaturi și îndrumări, în tăcere și rușine.

Mama, o străină?

Probabil, cele mai emoționante momente din film sunt acelea în care copiii vorbesc. Și nu frazele pe care le spun impresionează, ci cuvintele ce rămân nerostite. Maturitatea se manifestă prin felul de a tăcea, de a nu învinui pe nimeni, de a se limita la remarce convenționale și formale, de a nu-și striga în gura mare singurătatea și trauma abandonului. Iar tăcerea copiilor ne lasă și pe noi fără replică.

Pentru această tăcere este de vină statul, mafia traficului de persoane. Sunt de vină europenii care profită de forța de muncă ieftină. Este de vină tatăl sau mama. Sunt de vină profesorii, asistenții sociali și toți ceilalți funcționari responsabili de educația copiilor. Cine mai e de vină?

„Am vrut să realizez un documentar autentic”

Citiți în continuare un scurt interviu cu regizorul Ed Moschitz

– Unde sunt eroii acum? Filmul le-a schimbat cumva viaţa?

O eroină locuiește în Austria, altele două, în Italia. Viața acestora s-a schimbat în urma migrării ilegale dintr-o țară săracă într-o țară mai bogată, dar nu în urma filmărilor. Am încercat să găsesc o soluție pentru acești oameni, dar nu am putut face nimic.

După șapte ani, a dispărut încrederea. Copiii au crescut, iar relația dintre soți nu mai e cum fusese înainte. S-au schimbat multe. În momentul în care am terminat filmările, fiecare familie din filmul nostru era distrusă.

Lucrul meu constă în a arăta oamenilor din Europa de Vest adevărul despre situația din țara din care vin menajerele, asistentele medicale și bonele lor.

– Ați judecat vreodată aceste femei pentru că și-au părăsit copiii?

Nu, pentru că niciodată nu am fost în situația aceasta. Niciodată nu mi-am lăsat copiii singuri. Nu am plătit niciodată unui traficant ca să mă scoată din țara mea. Niciodată nu am lucrat ca muncitor ilegal în țări străine, fără asigurare socială și fără drepturi. Nu am nici un drept să judec aceste femei.

– În film este un bărbat care se sinucide. De ce s-a întâmplat acest lucru?

Acel bărbat își iubea soția foarte mult și nu a mai avut puteri să trăiască în asemenea mod. Soția l-a părăsit de fiecare dată când a avut oportunitatea, fiindcă nu avea o altă posibilitate de a câștiga bani.

Eu locuiesc într-o țară în care nu am avut niciodată de ales între dragoste și bani.

– Ați lucrat la film şapte ani. În acest timp ați observat schimbări în satele din RM?

Desigur s-au schimbat multe lucruri. De exemplu, s-au construit multe case noi. Aceste case arată ca și cum au fost construite în altă țară. Noile case sunt ridicate într-un stil occidental, modern. Paradoxal, alături de acestea întâlnim case în ruină, în delăsare.

– În film ați prezentat Republica Moldova doar dintr-o perspectivă negativă – o țară săracă, atmosferă dezolantă, oameni disperați. Chiar credeți că este atât de urât în RM?

Unii spectatori, chiar moldoveni, mi-au spus că am realizat un film ce reflectă realitatea din RM. Ei au spus că într-adevăr arată așa – sărăcie și lipsă de speranță.

Dar trebuie să spun că nu aceasta a fost intenția mea, de a prezenta o țară urâtă. Am vrut să realizez un documentar autentic. Nimic în acest film nu a fost jucat.

Dar nici nu cred că țara este urâtă. Din contra! Cred că e o țară foarte bogată. O țară cu foarte mulți oameni prietenoși, o țară unică în felul ei. De fiecare dată când am mers în satele din RM, oamenii erau foarte entuziasmați întâlnindu-mă pe mine și echipa mea. Ne-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie.

– În viziunea dumneavoastră există o soluție pentru părinții care își părăsesc copiii pentru a lucra în străinătate?

Aceste persoane trebuie să aibă șansa de a călători liber când vor și unde vor. Trebuie să obțină permis de lucru în condiții echitabile. Țări ca Republica Moldova au nevoie de programe de dezvoltare, asistență din partea Uniunii Europene, deoarece acolo muncesc majoritatea acestor emigranți.

Aceste femei au joburi foarte importante: asistente medicale, menajere, multe dintre femei au grijă de oameni în etate și de copii. În lipsa acestor oameni societatea noastră nu va funcționa așa cum trebuie. De aceea UE ar trebui să-și asume o parte din responsabilitate pentru fenomenul migrației ilegale.

Vă mulțumesc!

Constanța Popa, Vadim Vasiliu

 

The following two tabs change content below.

utilizator

Ultimele articole de utilizator (vezi toate)