Durerea de inimă, vindecată cu cea de dragoste

Într-o zi obişnuită, ne-au chemat la cabinetul medical al şcolii. Eu, fiind speriată că îmi vor face injecţie, mă gândeam să nu mă duc. În fine, ajunsă în cabinet, m-a luat o banală tensiune.


Aveam tensiunea 21/8. Prima mea reacţie a fost: „Aparatul e stricat!”. Peste o jumătate de oră, am sunat-o pe mătuşa mea şi ea, fiind asistentă, mi-a spus: „Fată, stai liniştită, mergem deseară, când vii de la şcoală, la medicul de familie”. Ajunsă acolo, i-am povestit medicului ce mi s-a întâmplat, iar acesta a spus că, la o aşa tensiune, e ceva la inimă.

Mi-a luat şi el tensiunea şi ne-a spus că am tensiunea 21/8. Mama a devenit agitată. Medicul ne-a făcut o trimitere la Chişinău, la Spitalul republican. Ajunsă acolo, la ora 6 dimineaţa, o doctoriţă drăguţă m-a supus unor investigaţii şi i-a spus mamei mele: „Fata rămâne aici, e ceva grav”.

Vizita la Bucureşti

Mama deja tremura, eu plângeam, în ceva timp, doctoriţa m-a lăsat în grija unui doctor mai în vârstă. A vorbit mama cu el şi a spus: „Trebuie să îi iau tensiunea ca să mă conving”. Mi-a controlat tensiunea, 23/8, şi-a zis că nu se poate, că e posibil ca aparatul să fie stricat, s-a dus să ia altul, dar şi cu acela tot aşa de mare era. Ne-a spus că nu a mai avut asemenea cazuri.

După injecţii şi pastile luate cu pumnul şi după multe alte investigaţii, doctorul ne-a spus: „Fetiţa are ceva la inimă, trebuie să o trimit la un specialist cardiolog la Bucureşti”. Mama a spus că mergem, nu avem ce face. Ajunsă acolo, doctorul Nicolescu a confirmat constatările făcute la Chişinău, aveam bicuspedie aortică şi coarctaţie strânsă de aortă. Ne-a spus că trebuie să fiu operată urgent la Cluj, la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu”.

Lacrimile mamei

Mama, cu lacrimi în ochi, mi-a spus că mergem şi la capătul pământului, dacă e nevoie. Am ajuns la Cluj şi mi-a spus că trebuie să fiu operată urgent.

După două săptămâni de investigaţii medicii le-au spus părinţiilor mei că e destul de grea această operaţia. M-au operat după trei săptămâni. Am suportat dureri groaznice, dar nu aveam ce să fac, viaţa mea era în joc.

Acum am scăpat, am rămas doar cu bicuspedie aortică, iau pastile în continuare, dar sper că Dumnezeu mă va ajuta cum m-a ajutat până acum. Tot ce pot spune este că ador acest medic pe nume Mircea Colţul. Va rămâne mereu în inimea mea, îl iubesc. M-am îndrăgostit de el în timpul aflării mele în spital. Deşi ştiu că dragostea mea faţă de el nu poate fi una matură şi care să dea roade, continui să-l iubesc. Cred că mă vindec şi de la dragostea care mi-a inundat sufletul şi inima faţă de acest medic. În viaţă trebuie să mai crezi şi în Dumnezeu şi El te va ajuta necondiţionat, în clipa aceea, am avut doi dumnezei care m-au salvat şi le mulţumesc din toată inima.

The following two tabs change content below.