DUPĂ SEX

Intelighenţia basarabeană demult nu a mai reacţionat atât de univoc şi de pasional la o gafă a politicienilor. Mass-media a duduit fără încetare zile în şir, eterul pur şi albul imaculat al paginilor fremătând de sacra revoltă a celor care s-au simţit lezaţi până în adâncul sufletului. Vacarmul era provocat de  hotărârea nechibzuită a prim-ministrului de a aresta o carte. Stupoarea a fost generală – nimeni nu-şi mai imagina că aşa ceva e – încă! – posibil în zilele noastre. O clipă, am avut cu toţii halucinanta impresie că am făcut un salt îndărăt cu un sfert de secol. Căci Vlad Filat nu interzicea pur şi simplu o carte – omul puterii clătina din temelii încrederea intelectualităţii în filozofia democraţiei şi mai ales în loialitatea liberală. Politicianul reacţiona la o problemă – horribile dictu! – în stilul incalificabil al dictatorilor de oricând şi de oriunde.

Premierul „răzbubuit” pe toate frecvenţele

În fond, tânărul şi neliniştitul nostru prim-ministru a „rezolvat” situaţia în bine cunoscuta manieră a lui Alexandru Macedon. Ajuns la Gordium, regele brudiu, mai mult militar decât filozof, medită prea puţin asupra încâlcitei legende a nodului. O abordare „neinvazivă” a problemei i-ar fi cerut timp, neuroni şi delicateţe, iar omul acţiunii nu avea nici răbdarea, nici predispunerea pentru asemenea zăbavnice fineţuri. Aşa că a scos enervat paloşul şi a soluţionat chestiunea într-o clipită! Scurt şi radical! Iute la faptă, premierul moldovean îi compila, neinspirat, gestul. Acum trage ponoasele – premierul a fost „răzbubuit” fără cruţare pe toate frecvenţele!

Până la urmă, sigur că îl vom ierta pe Vlad Filat (în cine altul să mai avem încredere, dacă nu în el?), dar s-ar putea ca episodul să-i marcheze imaginea politică pe mulţi ani înainte. Mai în glumă, mai în serios, eticheta cu sexul, odată lipită de blazonul său, va flutura acolo mult timp. Mai ales ziariştii vor avea grijă s-o agite mereu în văzul tuturor.

Ei bine, buclucul s-a consumat în cel mai fericit mod posibil – premierul şi-a retractat decizia, cartea fiind graţiată. Acum, editura ar trebui să se gândească foarte serios cum să remunereze înaltul funcţionar de stat pentru inopinatele sale servicii de publicitate!

*  *  *

Nu cred că Filat i-a strâns mai apoi călduros mâna celui (sau celor…) care au venit cu pâra. Motivul de ce a sau au făcut-o poate că nici nu ar trebui să ne intereseze în mod expres. S-ar putea întâmpla că la mijloc fusese o simplă şi meschină delaţiune care urma să căşuneze cuiva. Nu putem însă exclude nici faptul că gestul a avut o înaltă şi sfântă raţiune mântuitoare la nivelul întregii ţări – să întoarcă amărâtul de neam de la pericolul păcatului ce ne „ameninţa” fatal din paginile cărţii!

Deşi, dacă stăm să ne gândim bine, poate că ar trebui să ne întrebăm totuşi de ce un scandal monstru, abia stins acum câţiva ani, era reaprins iarăşi cu mare râvnă. Căci, dacă vă amintiţi, cartea cu pricina fusese deja răsdiscutată la radio, pe sticlă şi în pieţe. Lucrurile parcă se clarificaseră şi cartea rămăsese pe rafturile librăriilor. Cui i-a folosit ca scandalul să reizbucnească?

Dar, repet, nu asta ar trebui să fie motiv de îngrijorare. Ceea ce ar trebui să ne frământe cu adevărat este faptul cum să evităm şi cum să monitorizăm situaţii similare pe viitor. Situaţii în care instanţa inchizitorială este neapărat un trimis al clerului. Nu a lipsit nici acum un Tomás de Torquemada ot Chişinău.

Nu e un secret pentru nimeni că trăim într-o societate lesne de montat în acest sens. Cruciadele preelectorale asupra Chişinăului ne-au demonstrat foarte limpede potenţialul fanatic al unui anumit segment al populaţiei, gata să se prosterneze în faţa unui Gastarbeiter ca la o nouă apariţie a lui Petrache Lupu de la Maglavit. La fel de limpede s-a văzut cât de abil pot să manipuleze unele forţe politice sentimentele creştineşti ale oamenilor simpli şi cât de uşor pot fi recrutaţi aceştia pentru a alcătui o adevărată masă de manevră. Clerul, o anume parte din cler, nici pe departe cea mai cultivată, a avut aici un rol decisiv.

Cruciade preelectorale

Voronin a fost pionierul acestei politici cu miză ecleziastică – trucul electoral implicând mănăstirea Căpriana s-a dovedit a fi genial! Doctrinarii comunişti şi-au făcut uitat ateismul militant şi s-au apucat în grabă să ridice pe banii băbuţelor naive lăcaşul ruinat de ciracii lor de ieri! Asta e cam totuna ca dracul să-l ajute pe Dănilă Prepeleac să ridice mănăstirea. Un bluf electoral absolut evident, dar care a funcţionat perfect! Printr-o manevră perfidă, comuniştii îşi găseau susţinători anume în pătura care trebuia să-i urască din oficiu (un vechi proverb spune că în inima smeritului şade dracul greceşte).

Cum trucul a mers, amatorii de a-l relansa s-au înmulţit. Marea tevatură cu introducerea religiei în şcoală, se vede mai ales acum, post factum, a avut o evidentă ţintă electorală. Chestiunea a fost pusă pe tapet probabil de aceleaşi forţe. Situaţia devenise stresantă, ameninţările şi viziunile apocaliptice proliferau, polemicile dintre grupul radicalilor, vai, nu tocmai citiţi, şi creştinii moderaţi depăşiseră faza unor dispute de idei şi – părea – că lunecăm deja pe panta ireversibilului. Extremiştii forţau mâna autorităţilor şi acestea se vedeau într-o situaţie jenantă. Pe de o parte, vroiau să ţină marca europeană şi să rezolve situaţia în cel mai pur spirit european. Pe de alta, neglijarea diferendului religios într-o republică în care până mai ieri ateismul se mânca pe pâine, iar azi e de bonton cucernicia, era curată sinucidere politică. Până şi Voronin învăţase să-şi facă cruci mari şi late, de-l sperie cu neaşteptata sa evlavie pe ăl de pe umărul lui stâng…

Spre onoarea guvernanţilor, diferendul a fost rezolvat onorabil. Nu ştim dacă de aceeaşi părere e şi aripa extremistă care pretindea mult mai mult. Căci în fond ea generează şi gestionează cu mult succes toate scandalurile cu o anumită tentă din ultimul deceniu. Deşi abordează obişnuita stilistică ortodoxă, metodele sunt prea puţin ortodoxe. De regulă, nu au nimic din blândeţea ecumenică, perorând pe orice problemă la modul agresiv, aproape vulgar, afişând, împreună cu propriul punct de vedere, o intoleranţă crasă, dar mai ales o incultură de speriat. Să ne amintim de protestele organizate de această aripă în ultimii ani. Violenţi, foarte departe ca duh de smerenia canonică – nu în zadar se spune că extremele se ating – , discursul lor plagiază recalcitranţa impulsivă a ateilor convinşi. Ei sunt la fel de puţin îngăduitori cu opiniile adverse – să ne amintim, spre exemplu, de gălăgioasele proteste prilejuite de demonstrarea în cinematografele noastre a filmului turnat după cunoscutul roman al lui Dan Brown. Ce mostre de gândire, ce raţionamente de grotă ne-a fost dat să auzim şi să vedem atunci! Printre altele, sub imperiul acestor manifestări, m-am simţit obligat să apăr pelicula, net inferioară romanului, după ce publicasem o cronică în mare parte negativă despre roman.

Cum era şi normal, filmul a rulat totuşi. Ei şi? A căzut catapeteasma cerului? S-a micşorat brusc numărul credincioşilor fervenţi şi a crescut cel al apostaţilor? Nimic din toate astea – blagocestivii au rămas la fel de blagocestivi (credinţa, dacă e adevărată, nu o anulează un film mediocru!), iar Dan Brown s-a ales cu milioanele sale.

Puritanismul cu gheare, indezirabil ca şi erotismul deocheat

Tot ei au oprit un spectacol, agresând verbal actori şi spectatori. Nu am mare respect pentru genul de literatură care pedalează forţat pe instincte, dar într-un stat care şi-a ales vectorul european ea are dreptul să existe! Puritanismul cu gheare e la fel de indezirabil şi ne-european ca şi erotismul excesiv de deocheat, la limita pornografiei! Lumea a trecut deja printr-o experienţă similară, s-au corectat excesele, s-au rejudecat procesele care condamnau cărţi, azi capodopere universale, ca Doamna Bovary sau Amantul doamnei Chatterley! Noi o luăm înapoi spre grotă şi pare că n-am învăţat nimic din erorile altora!

Aceiaşi au aruncat cu ouă în redacţia Timpului, nemulţumiţi că li se amintea faptul că o atare conduită nu e deloc în  consonanţă cu rigorile civilizaţiei.

În zarva cu sexul s-au ilustrat iarăşi anumite sutane. Înţelegem cu toţii că Biserica are o abordare mult mai rezervată faţă de unele aspecte ale laicului. E normal să-i respectăm aceste opţiuni, care sunt ceva mai diferite de cele ale maselor ce îi includ pe toţi – credincioşi, atei, agnostici etc. E la fel de normal, într-un stat democrat, ca Biserica să protesteze atunci când i se pare că se încalcă unele norme care contravin moralei creştine. Dar să o facă civilizat, cu duhul blândeţii, pe care ea însăşi îl propovăduieşte, şi, ceea ce e mai important, să impună prin argument şi cultură. Deocamdată, clericii pe care şi i-a ales drept purtători de cuvânt par a mânui mai uşor parul decât cuvântul şi au un discurs deloc european. Dacă aceşti slujitori ai credinţei se aventurează să trateze chestiuni atât de lumeşti precum ar fi un film, un spectacol sau o carte, atunci ar fi indicat să citească la viaţa lor şi altceva decât tropare şi condace. Nu de alta, dar aşa cum îi denunţă ignoranţa, agresivitatea şi metodele, ei par mai degrabă trimişii unei ideologii, prea aproape de cea a lui Voronin, decât soli ai sfintei cruci.

Miercuri, 28 decembrie 2010

The following two tabs change content below.