„După fiecare bătaie, nu-mi simţeam încheieturile de durere, eram toată numai vânătăi”

Povestea Profirei este una din care se pot trage învăţături. Învăţătura pe care a tras-o ea după o viaţă chinuită este că, dacă ai credinţă şi răbdare, dacă eşti darnic şi nu uiţi de rugăciune, Dumnezeu nu te lasă să te prăpădeşti. Nu împlinise 17 ani când s-a îndrăgostit de Timofei. Flăcăul provenea dintr-o familie de oameni vicleni şi răi. Avea o înfăţişare nu chiar plăcută, iar când râdea, parcă voia să muşte. Dar Profirei i-a plăcut că era înalt şi voinic şi o strângea în braţe cu foc de o luau ameţelile. Chiar dacă părinţii au încercat să se opună acestei relaţii, fata era îndrăgostită atât de tare, încât nu mai avea nici urmă de judecată, nu vedea şi nu auzea nimic.

După un an de dragoste, împotriva voinţei părinţilor, s-a măritat. În scurt timp, şi-au ridicat casă, au adus pe lume un băiat şi o fată. El lucra şofer în gospodăria agricolă, şoferii la acea vreme o duceau ca în sânul lui Dumnezeu. Iar ea trebăluia mai mult pe lângă casă. Aveau o grădină de legume de toată frumuseţea, ţineau vacă, porc, păsări. Erau deci buni gospodari, admiraţi şi respectaţi de oamenii din sat. Toată lumea zicea că au format o familie frumoasă şi fericită.

„Rabdă şi taci, să nu ne faci de râs

Acum, după aproape 40 de ani, Profira spune că n-a avut viaţă armonioasă cu Timofei şi n-a avut niciodată o casă fericită, chiar dacă, din punct de vedere material, nu-i lipsea nimic. A trăit mai mult din dureri şi suferinţe pe care s-a străduit să le ascundă de ochii lumii. Pentru că Timofei a fost un om dur, îi lipseau bunul-simţ, corectitudinea şi, în plus, era foarte gelos. Răutatea lui era înnăscută şi n-a mai avut leac. A tot fript-o cu venin şi cruzime ani la rând. Şi când se întorceau de la o nuntă, de la o cumetrie, o bătea măr. Bombănea supărat, lovind-o, că de ce i-a zâmbit lui Ion, de ce a dansat cu Vasile etc. Dacă mergea la biserică, zicea că femeia se are de bine cu popa.

Acasă umbla mereu supărat, ba nu-i plăcea una, ba nu-i plăcea alta. După primii ani de căsnicie, biata femeie a vrut s-o rupă pentru totdeauna cu nebunul. Într-o zi, pe vremea strânsului pâinii, şi-a luat copiii şi s-a dus la părinţi. Aceştia însă, în loc s-o mângâie şi s-o aline cu vorba, au certat-o şi au trimis-o înapoi la casa ei, zicându-i: „Tu l-ai ales, rabdă şi taci, să nu ne faci de râs!”. Şi s-a întors Profira acasă, înghiţind zile şi ani la rând otravă, nimănui nu i s-a plâns. A răbdat şi a tăcut şi viaţa îi trecea fără nicio bucurie.

Înjurături, pumni, cahlă, cuțit…

După ce şi-au dat copiii pe la casele lor, Timofei îşi făcea de cap şi mai tare. Dacă se întorcea acasă târziu şi Profira întreba cine e la uşă, el o lua la pumni răcnind: „Aha! Aşteptai pe cineva. De ce întrebi, cine-i, drăcia dracului!”. O bătea până o lăsa fără cunoştinţă. Altă dată, când venea târziu şi găsea uşa descuiată, din nou palme şi ghionturi, că doarme cu uşa deschisă.

După fiecare bătaie, tot mai tare o durea trupul, tot mai rău o frigea inima pe biata femeie. Într-o iarnă, de Bobotează, s-au dus la nănaşi. În timp ce stăteau la masă, a intrat preotul cu stropitul. Profira, ca bună creştină, s-a repezit să-i sărute mâna. Timofei s-a încruntat, dar n-a zis nimic. Când s-au întors acasă, a început concertul. Farfurii şi pahare cădeau pe podea, înjurături şi pumni în capul femeii că de ce i-a sărutat mâna popii şi i-a vorbit mieros.

După ce a lăsat-o lată pe pat, i-a pus cahla şi s-a dus să se culce în altă cameră. Era beat, n-a încuiat uşa şi nici n-a stins lumina. Peste câteva ore, fiul, care tocmai trecea pe lângă poartă, a văzut lumina aprinsă şi a intrat. A scos-o repede pe mamă-sa afară, pe zăpadă, a lăsat uşile deschise şi aşa a salvat-o de la moarte. Femeia a răbdat şi a tăcut şi de această dată. Şi poate că ar mai fi răbdat încă multă vreme dacă într-o noapte bărbatul n-ar fi încercat s-o înjunghie cu cuţitul. Nu știe ce o fi fost în capul lui. S-a sculat în puterea nopții, a luat cuțitul de pe masă și s-a apropiat de patul ei. Era la un pas de crimă. A vrut probabil să i-l înfigă în inimă dar nu a nimerit. Speriată, femeia a sărit ca friptă din pat și a ieșit pușcă afară. Rănită uşor la mâna stângă, a alergat într-un suflet la vecini, aceştia au chemat poliţia şi Timofei a fost reţinut chiar în noaptea aceea.

După această întâmplare, Profira n-a mai tăcut. Le-a spus oamenilor legii despre toate câte le-a avut a trage de la omul călău cu care convieţuise peste 30 de ani. Pedepsit cu închisoarea, de acolo i s-a tras şi sfârşitul. S-a îmbolnăvit şi a murit în chinuri groaznice într-un spital din Bălţi. Copiii au fost de câteva ori să-l vadă, Profira însă niciodată. Şi-a zis că Dumnezeu nu bate cu băţul. Ce a căutat aceea a găsit.

Cu credință și răbdare ajungi la zile cu soare

Profira povesteşte: „Nu l-am blestemat şi nu m-am jeluit nimănui după ce părinţii mi-au spus să nu-i fac de ruşine. Am răbdat şi m-am rugat mereu Domnului să mă întărească, să mă ajute să trec peste suferinţă şi durere. După fiecare bătaie, nu-mi simţeam încheieturile de durere, eram toată numai vânătăi, mă durea tot corpul. Mi-am zis că aşa mi-o fi scris să trag mai multe dureri şi suferinţe decât alţii. Cădeam în genunchi în faţa icoanei şi ziceam de multe ori: ‚Doamne, de ce nu mi-ai dat un bărbat calm şi bun cu care să trăiesc şi eu clipe de bucurie?’. Plângeam şi mă rugam. Dădeam de pomană de sufletul meu, credeam că n-o s-o duc mult. Când l-au închis am respirat uşurată şi m-am rugat Domnului să-mi dea măcar încă doi ani să-i trăiesc în linişte şi pace…”.

Dar Dumnezeu a hotărât altfel. După doi ani, Timofei a murit. Profira avea 50 de ani. Peste câteva luni de la înmormântare a întâlnit omul pe care îl cerea în rugăciune. E un bărbat cu sufletul pâine de grâu, e omul după care a tânjit o viaţă. Îl cheamă Ion şi lucrează mecanic într-un atelier privat de reparaţie a maşinilor. Soția i-a decedat. Unica fiică e stabilită la Londra. Cu Profira sunt împreună de aproape nouă ani. Conviețuiesc în pace și înțelegere.

Profira a uitat deja când a fost bătută ultima dată, se străduie să uite toate scenele de groază care i-au întunecat zilele. E mereu cu ochii spre cer, rugându-l pe Dumnezeu să nu-i adumbrească fericirea. „După ani de chin şi suferinţă, n-am crezut că o să ajung să fiu alintată şi mângâiată de un bărbat vrednic, alături de care sunt gata în orice clipă să fac tot binele. Ion mă ajută să uit de răul prin care am trecut. Nici nu-mi vine să cred că m-am eliberat de frică și de gândul cum să scap de pumnii grei ai soțului. În prezent, trec cu bucurie dintr-o zi în alta. Nu ştiu câte zile îmi va mai da Cel de Sus, dar îi mulţumesc că mi-a luat de pe umeri calvarul pe care l-am dus ani în șir, m-a făcut fericită cum nici n-am mai visat. Primesc fiecare zi ca pe un dar. Cum poţi să refuzi un dar atât de frumos pe care ți-l oferă Dumnezeu?!”, mi-a  spus femeia, fiind convinsă că există o vreme pentru toate şi un rost în orice se întâmplă și că important e să poți să dăruieşti şi să-ți asculte Dumnezeu rugăciunea. Pentru că până la urmă Dumnezeu nu te lasă să te prăpădești.

The following two tabs change content below.