„Dumnezeu ne așteaptă clipă de clipă”

Vladimir Bulat, portret cu un ochi închis

 

Interviu cu Vladimir Bulat, istoric de artă, blogger

 

– Dragă Vladimir Bulat, ai ținut un miel în brațe primăvara asta? Ai păscut vreodată miei pe imaș?

 

Întrebarea formulată pare o capcană – în simplitatea ei. De aceea, răspund la fel de simplu, nu am ieșit în această primăvară din oraș, și nici nu am văzut miei în acest an.

 

– Cine te-a îndreptat de mic spre credință?

 

Mai întâi am fost botezat, cum se obișnuia din vechime. Apoi, credința a venit, firesc, la maturitate. Când am optat pentru asta, și am putut să urc pe scara duhovnicească pe cont propriu. Nu am avut o atmosferă religioasă sau evlavioasă în familie. Dar am știut că bunicul, Leon, a fost un fel de țârcovnic, ajutor de prezbiter, la altar. Era în bune relații cu părintele din sat. În ultimii ani, părinții mei au mers cu regularitate la biserică, ținând rânduiala. Bunicul și ai mei părinți erau din satul Bravicea, acum în raionul Călărași, atunci în interbelic, cred că era județul Orhei.

 

– Cum ți-l imaginai pe Dumnezeu în copilărie? Cum ți-l imaginezi acum?

 

În niciun fel nu mi-l imaginam. Aveam însă o icoană în casă, pe care mama a primit-o la cununie, era din familie, una rusească, din epoca țaristă. A fost singurul reper care amintea de Dumnezeu la noi în casă, o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul.

Mintea omenească nu trebuie să și-L imagineze pe Dumnezeu, trebuie doar să trăiască, smerit, în realitatea Lui. Cam asta ar trebui să ne dorim.

 

– Un om de artă contemporan îi mulțumește mereu lui Dumnezeu pentru har, pentru inspirație, dar nu merge foarte des la biserică. Ar însemna că omul de artă nu e vrednic de talentul primit de la Domnul?

 

Nu poți să-I mulțumești, chipurile, lui Dumnezeu pentru darul primit, adică: talent, inspirație, meșteșug, și să nu mergi la biserică, și să nu fii în bună rânduială! Cu Dumnezeu ești tot timpul, nu doar atunci când ai succes, când îți merge bine, când te bucuri, când toate merg strună…Trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ce este al LUI. Să-i fim recunoscători și atunci când ne trimite încercări, greutăți, suferințe. Astea, de fapt, ne întăresc. Să nu fim fățarnici!

 

– De când studiezi pictura religioasă?

 

Cred că din anii studiilor la Academia de Arte din București am început un studiu mai detaliat, alături de profesorii Răzvan Theodorescu și Corina Popa. Deși, debutul l-am resimțit la Kiev, când am descoperit istoria și comorile culturale ale acelui oraș fabulos. Vechimea acelui loc m-a maturizat.

 

– Pereții zugrăviți ai unei biserici trebuie văzuți pe viu? Internetul nu redă frumusețea reală a operelor de artă dintr-un sfânt locaș?

 

Desigur, fresca, pictura religioasă, pentru a fi înțeleasă ca act liturgic, trebuie admirată pe viu, trebuie să ne închinăm, apoi să o analizăm. Neîndoielnic, internetul este o unealtă minunată, te poate îndruma, îți poate descrie într-o anumită măsură frumusețile locurilor, ale locaşelor sfinte, dar apoi, trebuie să mergi la pas, pe jos până acolo, și să vezi adevărata frumusețe, autenticele semnificații și culori. Nu se numește dialog pălăvrăgeala de pe chat, tot astfel nu te poți dumiri asupra tainelor icoanei, privind-o doar pe monitor…

 

– Pe unde ai călătorit ca să vezi biserici, mănăstiri – prin ce țări, orașe?

 

Lista e lungă, am văzut cam tot ce contează pentru lumea creștină, din Sicilia până la Ierihon. Nu vreau să insist asupra acestei geografii, dar îndemn pe toți credincioșii – să vadă, cu egală bucurie, și Răsăritul, și Apusul, căci, până la schisma produsă în anul 1054, Biserica lui Hristos a fost Una; de fapt ea este Una și acum, cea din ceruri. Aici, pământenii au decis de capul lor, neglijându-L pe Dumnezeu, și au divizat-o, au multiplicat-o.

Învierea Domnului unită cu Botezul, Ioan Popa, 2015, Arca Noetica

– Te rog, totuși, să precizezi în ce locuri sfinte ai reușit să ajungi?

                                                 

Am fost în Italia, Albania, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Bosnia, Bulgaria, Grecia, Israel. Am fost și pe Muntele Athos. Cea mai impresionantă mănăstire pe care am văzut-o a fost Vatopedi, din Sfântul Munte, iar cea în care am simțit cu adevărat duhul rugăciunii a fost Sfântul Ipatie, tot din Muntele Athos! Schitul cu hramul Sfântul Ipatie este un punct important pentru noi, mai ales că acolo a fost o veche vatră de monahi care au venit din Moldova strămoșească…

 

– Bisericile rupestre din Basarabia seamănă cu cele din alte părți?

 

Nu, ale noastre sunt din alt aluat stilistic și motivațiile apariției lor au fost altele, decât ale celor din Cappadocia sau Munții Buzăului.

 

– Cât de puternică e ortodoxia în spațiul balcanic?

 

Este o întrebare destul de grea, nu am făcut o analiză aplicată a acestui fenomen, dar pot spune, din ce am putut observa, că frățiile ortodoxe din Serbia, Bulgaria și Macedonia par a trăi un reviriment benefic, ziditor.

 

– Cum explici faptul că adesea frumoasele catedrale, domuri, biserici din metropolele occidentale sunt pustii?

 

Pentru că nu mai sunt cei care le-au construit, nici urmașii lor nu mai sunt. Oamenii de azi nu par că mai au strămoși, consideră că s-au născut în și pentru hipermarket… în orice caz se comportă astfel.

 

– Creștinismul, în Uniunea Europeană, este în primejdie? Cum se poate apăra de alte religii, mai agresive?

 

Creștinismului nu-i lipsește nimic, în afara faptului de a fi trăit în chip autentic, viu, conștient, matur. Am parafrazat un bătrân nevoitor, care spunea asta despre ortodoxie. Cel mai mare pericol este în noi înșine, pentru că ratăm programatic întâlnirea cu Dumnezeu. Care ne așteaptă clipă de clipă.

 

– Cum să ne revigorăm credința? Cum ar putea creștinii să se reinventeze?

 

Creștinii nu trebuie să reinventeze nimic. Creștin ori ești, ori nu ești. Ori trăiești, ori ești mort. Contemporanul trebuie doar să descopere rugăciunea, și prin aceasta să-i ceară lui Dumnezeu să-i arate calea pe care să meargă. Atât. Pare puțin, dar e totul.

 

– Spune-mi, te rog, câteva nume de meșteri de icoane din noul mileniu.

 

Mă voi rezuma doar la spațiul românesc: Sorin Dumitrescu, Mihai Coman, Ioan și Camelia Popa, Gabriel Toma Chituc, părintele Ioan Avramescu (Ioan Zugravul), Elena Murariu, Grigore Popescu ș.a. Sunt foarte buni și iconarii Camelia Munteanu și Sorin Efros, ei s-au născut în Basarabia, dar zugrăvesc icoane și fresce în România. Deocamdată, nimeni dintre cei pomeniți nu a fost chemat să picteze în bisericile Moldovei dintre cele două râuri…

 

– La ce evenimente de artă vei participa în Săptămâna Mare?

 

Singurul eveniment viabil și necesar al acestei ultime săptămâni pentru creștinii practicanți este chiar Săptămâna Pătimirilor, pentru care trebuie toate date la o parte, și mers la Denii, la rugăciunile și evenimentele care premerg Învierii Domnului.

 

– Unde vei merge la Înviere?

 

Mereu în același loc, de mai bine de două decenii încoace: Mănăstirea Stavropoleos din București. Au fost două „pauze” în toți acești ani, când am venit la Chișinău de Înviere, și o spun franc – nu mai vin. Nu se ține rânduiala strămoșească, și sper să nu supăr pe prea multă lume cu această afirmație… dacă se ofuschează cineva, nu are decât să repare ce mai e de pus în bună ordine!

 

– Vei avea pe masă un miel de Paști?

 

Da, miel de Înviere va fi pe masă.

 

– Îți mulțumesc mult pentru interviu și îți urez sărbători luminate!

 

Interviu de Irina Nechit

10 aprilie, 2017

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)