Dumnezeu „i-a încuviinţat” mitropolitului Vladimir un BMW 7

mitropolitul vladimir

Mitropolitul Moldovei IPS Vladimir s-a remarcat recent prin două fapte „demne” de un vlădică: luni, 19 octombrie, a cerut să i se acorde fostului premier Vlad Filat arest la domiciliu, „alături de copii şi de rude, în această perioadă de serioase încercări pentru el”, iar de hramul Chişinăului a venit la liturghie într-un BMW 7 estimat la 100 000 de euro. Vlădica avea anul trecut un BMW de model mai vechi, pe care l-a vândut. Atunci, episcopul a susținut că „își dorește o altă mașină, și anume cea pe care o va încuviința Dumnezeu”.

După ce Vlad Filat a fost arestat joi, 15 octombrie, pe site-ul Mitropoliei a apărut luni, 19 octombrie, un comunicat în care mitropolitul Moldovei, IPS Vladimir, a cerut ca fostul premier Vlad Filat să fie cercetat în arest la domiciliu. „Lansăm un apel către toate instituţiile competente ale statului, implicate în cercetarea învinuirilor aduse dlui Vlad Filat, pentru a îngădui aflarea domniei sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în niciun fel desfăşurarea anchetei şi va permite aflarea unui tată şi a unui soţ alături de copii şi de rude, în această perioadă de serioase încercări pentru familie şi pentru apropiaţi”, se specifică în comunicat.

Protoiereul dr. Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, a declarat pentru JURNAL de Chişinău că cererea mitropolitului nu este una ieşită din comun. „Nu e nimic deosebit aici, fiecare dintre noi avem dreptul la libera exprimare şi nu cred că mitropolitul a greşit cu ceva. Nu îl apăr pe Filat, însă ceea ce a avut loc în Parlament s-a făcut în interesul unor persoane, şi nu al poporului”, a menţionat preotul.

Despre noua maşină a mitropolitului

Ştim cu toţii că mitropolitul Vladimir are o slăbiciune pentru maşinile de lux. Recent, de hramul Chişinăului, acesta a venit la liturghie cu un BMW 7 din 2014. Preţul acestuia este estimat de către specialişti la 100 000 de euro. Anul trecut, vlădica avea tot un BMW mai vechi, pe care l-a vândut. Atunci, episcopul a susținut că „își dorește o altă mașină, și anume cea pe care o va încuviința Dumnezeu”.

Protoiereul Petru Buburuz a menţionat că slujitorii bisericii ar trebui să fie mai modeşti. „Eu nu mă pricep la maşini, nu am avut niciodată maşină, însă noua achiziţie a mitropolitului cred că este un surplus. E o ruşine când cei care slujesc Domnului se plimbă în maşini de lux, trebuie să fim mai modeşti”, a spus părintele.