„Dumnezeu a dat peste Chișinău un cutremur atât de mare”

Interviu cu Igor Cereteu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

Cutremurul este unul dintre cele mai cumplite cataclisme pentru spațiul românesc. Acest cuvânt are ca sinonime în limba română „înfiorare”, „groază” sau „panică”. Primul seism despre care există documente de arhivă în Republica Moldova este cel din 14 noiembrie 1829. Până la această dată, mențiuni despre cutremure ne oferă doar tradiția, mai exact, însemnările din cărțile bisericești. Vă invităm să aflați ce spun mențiunile cu pricina din secolele XVI-XIX, preocupare științifică a cercetătorului Igor Cereteu.   

– Stimate Domnule Cereteu, cum ați ajuns Dvs. să culegeți însemnări de pe cărțile religioase vechi?

Cercetarea cărților bisericești din spațiul românesc este un interes de-al meu mai vechi. Acum 15 ani, la îndemnul regretatei Valentina Pelin, am început să identific cărți vechi bisericești în colecții de muzee, biblioteci, mănăstiri și biserici. Această cercetare a mea a fost încurajată de academicianul Andrei Eșanu, de la care am avut mai multe îndrumări și sugestii. Însemnările de pe cărțile vechi au o tematică variată, cele mai multe ținând de calamitățile naturale.

– De ce preferau contemporanii acestor cataclisme să își facă însemnări pe cărțile bisericești?

Știutorii de carte, de cele mai multe ori, fețe bisericești, însemnau ca „să să știe” despre orice fenomen pe care îl observau. Și pentru că hârtia era o raritate, proprietarul unui asemenea lucru de preț, cum era cartea, în momentul în care o cumpăra, scria în partea de jos a paginilor că volumul îi aparține lui. Mulți clerici notau uneori calamitățile din auzite, pentru posteritate, fiind convinși că „mâna va putrezi, iară slova în veci va trăi”.

O parte importantă din inscripții sunt dedicate cutremurelor, se spune că nu există un cataclism mai înfiorător pentru spațiul nostru. În limba română, termenul „cutremur” mai desemnează „înfiorare”, „groază” sau „panică”.

În urma inventarierii însemnărilor din cronicile vechi și manuscrise, am atestat, în secolele XVI–XIX, 82 de cutremure. În secolul XVI, am înregistrat trei cutremure; în secolul XVII – șase; în secolul XVIII – 22 și în secolul XIX – 51. Această evoluție se explică mai curând prin creșterea numărului de cărți și de știutori de carte, care înregistrau, pentru „ținere de minte”, cataclismele, fenomenele astronomice sau evenimentele politice.

Din cele 82 de cutremure semnalate, 23 s-au produs toamna, 24 – primăvara, 18 – iarna, 13 – vara, patru cutremure – 1521, 1692, 1799, 1851 – nu au indicate nicio dată.

Repartizate pe lunile anului situația se prezintă astfel: în ianuarie au fost șase cutremure, în februarie – șase, în martie – opt, în aprilie – opt, în mai – șapte, în iunie – două, în iulie – patru, în august – opt, în septembrie – trei, în octombrie – 13, cele mai multe, de altminteri, în noiembrie – șapte, și în decembrie – șase.

– Care a fost cutremurul despre care ați depistat cele mai multe însemnări?

Cel mai puternic seism a fost înregistrat la 14 octombrie 1802. S-a declanșat pe la amiaza acestei zile, contemporanii consemnând că „s-a desfăcut pământul scoțând apă și nisip”. Numărul mare de însemnări despre acest seism arată că a marcat întreaga societate românească, cu atât mai mult cu cât a fost precedat şi de o eclipsă de soare.

Oamenii, cuprinşi de spaimă, acordau acestor calamități, ca și altora, de altfel, origine divină. Ei încercau să-și explice fenomenul prin „mânia lui Dumnezeu ca răsplată pentru păcatele săvârşite”, mai este întâlnită expresia „Dumnezeu a vizitat Chișinăul cu un cutremur”.

De pildă, pe un Miscelaneu (începutul sec. XIX) am găsit următoarea menționare: „Să să ştie de când s-au cutremurat pământul în zioa de Prepodoamna Paraschiva, la 8 ciasuri din zi, la octomvrie 14. Şi aşa cutremur mare au fost încât au căzut casă, dugheni, şi la episcopie Huşului au căzut catapetiazma şi ogiagurile casălor şi fereştile s-au spart… Şi s-au cutremurat şi noapte, la miezul nopţii şi a doă zi dimineaţa la patru ciasuri. Şi eram tot la Huşi, miercuri, şi am scris ca să să ştie. 1802 octomvrie 14. Mihalachi Stihi”.

 Cel mai puternic seism a fost înregistrat la 14 octombrie 1802. S-a declanșat pe la amiaza acestei zile, contemporanii consemnând că „s-a desfăcut pământul scoțând apă și nisip”. Numărul mare de însemnări despre acest seism arată că a marcat întreaga societate românească, cu atât mai mult cu cât a fost precedat şi de o eclipsă de soare. 

Trebuie spus că în urma aceluiași cutremur de la 1802 a avut de suferit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Căpriana, pierzându-și stilul arhitectural de odinioară.

Un cutremur din 1838 este descris detaliat pe Cazaniile lui Ilie Miniat (București, 1742), cu circulație în Moldova de nord: „Să să știe că la 11 zile a lunii lui ianuarie, la v<let> 1838, la 8 spre 9 ceasuri sara, în ziua Sf. Theodosie… au fost o grozavă cutremurare pământului cât să socote că va fi sfârșitul lumii că și păsările din cuiburile și culcușurile sale ca de cineva jos dărâmate căzu, precum și alte mișcătoare vietăți: boi, vaci, cânii și altele după obiceiu sar… și țipă, de care să ne ferească Dumnezeu de o grozavă cutremurare ca aceasta, că și căpriorii casii și cu acoperemântul … de huit au fost”.

– Cu ce este asociat cutremurul în tradiția românească?

Dacă cutremurele erau însoțite de alte calamități, de pildă, intrarea oștilor străine pe teritoriul Principatului Moldovei sau de evenimente astronomice, spaima era și mai mare.

Un seism de magnitudine ridicată a fost simțit la 26 martie 1790, care, potrivit informaţiilor martorilor, a provocat mare teamă în societate. Ioniţă Ciorneiu, care a trăit aceste clipe, descrie astfel cataclismul: „Să să ştiia de când s-au cutremurat pământul în luna mart(ie) în 26 de zile, la doî ceasuri din noapte, marţi sara, a treiaza după Paşti, în Săptămâna luminată, şi au fost cutremur foarte mari. Întăiu au venit mai încet, iar al doile au venit şi mai tărişor şi păre că a să mai încetezi, iar al triile rându aşă au venit, cât să spăriesă oamenii foarti tari, precum că n-a mai înceta…”

O altă însemnare a unui anonim din Bucovina pe o Psaltire (Râmnic, 1779), cutremurul s-a produs în anul în care au iernat armatele ruseşti în localitatea Hinţăşti: „Să să ştii di când au iernat muscalii în satul Hinţăşti din deal şi s-au cutremurat pământul sara, pe când să culca oamini, la v(ă)let 1790”.

Stabilirea trupelor străine în localități și stricăciunile pe care făceau acestea erau de dimensiunile unui cataclism, astfel încât încartiruirile erau urmate deseori de foamete, un alt fenomen frecvent întâlnit în însemnări.

Interviu realizat de Ilie Gulca