Dumitru Achiruş este sechestrat? Tânărul este în evidenţa psihiatrică

achirus

Dumitru Achiruş, alias Dima, tânărul care, după toate probabilităţile, a fost adus în mod forţat în cortul lui Renato Usatîi, pentru a da explicaţii privind un interviu acordat postului Publika TV, se află în evidenţă psihiatrică. Cel puţin aşa susţine ofiţerul de sector din Basarabeasca, Vasile Ţăranu.

Tânărul a declarat într-un interviu pentru Publika faptul că a fost plătit cu 50 de lei de către Renato Usatîi pentru a participa la protestul de ieri din centrul capitalei, în timp ce alţi colegi de ai săi au fost plătiţi cu câte 150-200 de lei. Acesta relevă că au venit de la Basarabeasca 22 de persoane într-un microbuz. „Noi n-am fost informaţi despre scopul protestului, ne-au spus că ce au să strige oamenii de pe scenă, aceea să strigăm şi noi.

Usatîi urmăreşte un plan oarecare, maidanul”, şi-a dat cu părerea Dumitru. Totodată acesta mai declară că la data de 20 ianuarie, când protestatarii au intrat forţat în Parlament, Usatîi i-ar fi propus bani pentru a participa „la o lovitură de stat”. „Eu n-am fost de acord, le-am spus şi poliţiştilor despre acest lucru”, a spus Dumitru.
„Mai înainte am stat în cortul lui Renato Usatîi, mi-au propus câte 200 de lei. Am stat zece zile, dar n-am văzut niciun leu. N-am văzut pentru că Renato Usatîi ştie numai să manipuleze lumea”, a mai declarat Dumitru.

A băgat zâzanie între PSRM şi Partidul Nostru

În aceeaşi zi, tânărul a fost adus în faţa lui Renato Usatîi. Imagini video cu dialogul dintre el şi Usatîi au fost plasate ieri pe internet. Vădit speriat, tânărul a declarat că a fost instruit de preşedintele raionului Basarabeasca, Piotr Puşcari (PSRM) ce să vorbească în faţa camerei de luat vederi şi că pentru aceasta urma să fie remunerat de socialişti cu 100 de dolari.

Acesta mai spune că a fost adus la Chişinău nu cu un microbuz, aşa cum afirmase anterior, ci că a venit împreună cu poliţistul de sector Vasile Ţăranu, care l-ar fi dat în primire altor poliţişti care i-ar fi făcut legătură cu reporterul Publika TV. Ofiţerul de sector, Vasile Ţăranu, însă neagă acest lucru. „Eu am participat la menţinerea ordinii publice la Chişinău. Îl cunosc pe Dumitru, el fiind în evidenţa psihiatrică. Este născut în Carabetovca, dar locuieşte în concubinaj cu o femeie în Basarabeasca. Nu este în evidenţa poliţiei. Nu vreau să comentez în niciun fel ceea ce a declarat el pentru unii ori pentru alţii, eu nu am nicio implicare în acest caz”, a spus poliţistul.

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a arătat supărat pe liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, pentru că acesta împreună cu socialiştii de la Basarabeasca ar fi iniţiat campania de denigrare împotriva sa. „Tu faci toate măgăriile cu socialiştii şi mă bagi pe mine, pentru 100 de dolari!”, i s-a adresat el lui Dumitru. „Cu declaraţiile tale mă bagi într-un dosar penal! Socialiştii ţi-au propus bani ca să spui că Usatîi recurge la o lovitură de stat. Vedeţi unde am ajuns, dragi socialişti, curcanilor?”, s-a arătat indignat acesta.

Spre finalul discuţiei, Usatîi îi cere tânărului să ia legătura cu preşedintele raionului Basarabeasca, Piotr Puşcari, pentru a confirma scenariul. „El, probabil, trebuie să fie informat că eu am fost luat. Menţii (poliţiştii – n.r.) trebuia să mă aştepte la gară”, a spus nesigur Dumitru. La finalul discuţiei, Usatîi i-a spus tânărului că acesta va fi însoţit la poliţie, unde va depune o cerere pe marginea declaraţiilor sale mincinoase. „Domnule Renato, eu îmi fac griji, dacă se întâmplă ceva cu mine… Poliţia de la Basarabeasca n-a ştiut că eu o să ajung la Dvs.”, a încercat să-l înduplece Dumitru. „Te vor duce acasă, nu-ţi face griji, acum te vor însoţi la poliţie”, i-a spus supărat Usatîi.

Dumitru nu e de găsit nici la Chişinău, nici în raion

Igor Dodon consideră că PD a pus la cale această provocare. Acesta a postat recent un comentariu pe facebook în care informează că a avut o discuţie la Chişinău cu preşedintele raionului Basarabeasca, Piotr Puşcari, şi că declaraţiile acestui tânăr „care este în evidenţă psihiatrică” sunt un fals şi o provocare. „Mă adresez lui Renato, să-l aducă pe acest tânăr, care nu e de găsit nici la Chişinău, nici în raion, să ne adunăm şi să elucidăm acest caz. Dacă se demonstrează cele spuse de el, Piotr Puşcari îşi dă demisia. Dacă nu, aşteptăm scuzele de rigoare. Cert e că cineva vrea foarte mult să ne dezbine”, a mai spus Dodon.