Duma Rusiei taie din elanul separatist // Observator

Duma de Stat a Federaţiei Ruse nu va crea un grup comun de lucru cu aşa-numiţii deputaţi din regiunea transnistreană, deoarece acţiunea ar fi ilegală.

„Nu putem aproba această decizie pentru că Transnistria are statut de republică nerecunoscută”, a explicat şeful comitetului Dumei de Stat pentru afaceri CSI, Leonid Sluţki, citat de ria.ru.

Propunerea de a crea un grup comun de lucru cu deputaţii ruşi a venit din partea pretinsului preşedinte al nerecunoscutului soviet suprem de la Tirapol, Anatoli Kaminski.

Acesta a discutat subiectul cu preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului rus, Serghei Narîşkin, cu preşedinţii Comitetelor Dumei, Leonid Sluţki şi Alexei Puşkov.

The following two tabs change content below.