Dulcele şi frumosul cuvânt mamă (2)

Foto: Nina Neculce   Întoarcerea mamei risipitoare

Foto: Nina Neculce
Întoarcerea mamei risipitoare

Povestea lui Nicolae care, la 27 de ani, a cunoscut-o pe mama sa

Se apropia Paştele. Natura, care nu îmbătrâneşte niciodată, reînvia într-o prospeţime ameţitoare. Nicolae alerga în fiecare săptămână la Valentina Onica cu aceeaşi întrebare: „Aţi găsit-o pe mama?”. Dar, spre tristeţea băiatului, femeia nu avea încă un răspuns clar.

Tare îşi dorea ca, la Paştele din acest an, să ciocnească ouă roşii cu mama lui. De fiecare dată când ajungea la Marele Praznic al Învierii se întreba: „Oare cum se pregăteşte mama mea de Paşti? Coace şi ea pască şi munţi de turte dulci cum coc gospodinele de la Visoca? Aduce şi ea în casă sărbătoarea cu ouă roşii şi miresme îmbătătoare?”. Închidea ochii şi vedea aievea o casă curată cu masa plină de bucate unde un loc la masă era al lui…

Nu voia să recunoască că şi-a abandonat copilul

Valentina Onica continua investigaţiile. Cum vă spuneam în prima parte a poveştii, în cele din urmă, a aflat unde stă mama lui Nicolae. Când a sunat la primăria Micăuţi, i s-a spus că asemenea persoană nu mai locuieşte în sat. Asistentul social din cadrul primăriei a informat-o că satul e mare, 7 mii de locuitori, şi e nevoie de ceva timp pentru a afla unde a plecat cea căutată, rugând-o să revină peste câteva zile.

La câteva zile, Valentina Onica avea să afle că Elizaveta, aşa îi zice celeia ce şi-a abandonat copilul de mic, munceşte cu ziua la Mihai Samson din satul Cojuşna, locuind cu chirie la cineva din sat. Tot de la asistentul social a aflat şi numărul de telefon al lui Mihai Samson cu care a luat imediat legătura şi i-a povestit la telefon de-a fir a păr povestea.

Mihai Samson povesteşte: „La început, Elizabeta, o femeie foarte harnică, dar care are viciul paharului, s-a prefăcut că nici nu ştie de un asemenea fiu. N-a vrut să recunoască că în tinereţea ei l-a abandonat pe Nicolae. Dar eu vedeam după expresia feţei că ascunde ceva. Şi când am aflat că băiatul nu vrea nimic mai mult decât să o cunoască, m-am gândit cum să organizez întâlnirea dintre fiu şi mamă. Am şi eu trei copii pe care îi vreau fericiţi şi, mi-am zis, de ce să nu-i ofer măcar câteva clipe de fericire acestui băiat, care îşi doreşte atât de mult să o cunoască pe mama sa?”.

Şi Mihai Samson a hotărât ca întâlnirea să aibă loc în sâmbăta Paştelui. A convenit cu Valentina Onica să întâlnească pe Nicolae la Gara de Nord, Chişinău, apoi va pune lucrurile la cale cum ştie el mai bine.

Un drum cu peripeţii

Dar să vedeţi ghinion. În noaptea din Vinerea Mare spre sâmbătă, Nicolae n-a mai avut somn. S-a sculat din pat cu noaptea în cap, s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare şi, cu o bucurie de nedescris, la 6.00 dimineaţa, a ieşit din casă, spunând la toată lumea că se duce la întâlnire cu mama lui.

Domnul Patraşcu de la Direcţia locativ-comunală, care îi este ca tată, l-a petrecut până la gară, i-a dat 400 de lei, i-a scris pe o foiţă, pentru orice eventualitate, numărul său de telefon şi i-a spus să o aştepte pe doamna Onica, ce urma să vină din clipă în clipă să-l urce în microbuz. Iar apoi să-l pună la curent pe Mihai Samson cu ce rută soseşte băiatul la Chişinău.

Dar băiatului i s-a părut prea lungă aşteptarea şi a urcat în primul microbuz de pe peron, care mergea pe ruta Soroca-Cahul. Peste o jumătate de oră a sosit şi Valentina. Însă Coliţă, cum îi zice ea, ia-l de unde nu-i. Nu ştia ce să creadă. Doar cu puţin timp în urmă domnul Patraşcu o informase că Nicolae o aşteaptă la gară. „M-am pus pe jar. El, copil neumblat prin lume, fără telefon… Întrebam de călătorii care aşteptau dacă nu au văzut un tânăr de statură mijlocie, cu faţa blândă, cu chipiu negru. Toţi strângeau din umeri. L-am deranjat acasă pe şeful autogării Soroca şi, împreună, am telefonat la biroul de informaţii la Gara de Nord, rugând să se anunţe prin difuzor că se caută un tânăr. Nu era la Gara de Nord. M-am alertat şi mai tare. Timpul trecea îngrozitor de greu. Acasă mă aştepta aluatul pentru copturi, răciturile de pus la fiert şi încă atâtea treburi din ajunul Paştelui. În sfârşit, la ora 14.00, dl Patraşcu mi-a spus că s-a găsit băiatul. Era la Gara Centru. El credea că mama lui îl va întâlni acolo. Dar când a văzut că nimeni nu-i iese în întâmpinare, i-a dat în gând să se apropie de o gheretă unde se vindeau telefoane mobile şi l-a rugat pe băiatul de acolo să formeze numărul de pe hârtiuţă. Am luat apoi legătura cu băiatul de la gheretă şi l-am rugat frumos să-l ţină acolo până va veni un bărbat după el”, a povestit Valentina Onica.

Plângeau toţi. Nu mai aveau nici cuvinte, nici respiraţie

La gară, Mihai Samson l-a întâlnit ca un părinte. Au cumpărat un buchet de lalele şi au plecat la Cojuşna. Acolo a împodobit masa cu bucate de post. Pe Nicolae l-a pus să se odihnească într-o altă cameră, iar el s-a dus după Elizaveta: „Hai, până la mine că te aşteaptă o femeie din satul tău”.

S-au aşezat cu toţii în jurul mesei. Stăpânul casei s-a ridicat în picioare şi a zis: „Elizavetă dragă, motivul pentru care te-am chemat e altul. Să te întâlneşti cu băiatul tău pe care l-ai lăsat de mic. Uite-l, e în faţa ta. Îl recunoşti?”. În acest moment, Nicolae a strigat: „Mamă, tu eşti mama mea!”. Rostea pentru prima dată acest cuvânt. A cuprins-o şi au început să plângă amândoi în hohote.

Ea striga printre lacrimi: „Colea, dragul mamei, eu am crezut că eşti mort. Iartă-mă că nu te-am căutat”. Toţi ai casei stăteau înmărmuriţi. Nu mai aveau nici cuvinte, nici respiraţie. Plângeau toţi. Domnul Mihai lăsase telefonul deschis ca să audă şi Valentina Onica cum are loc întâlnirea. La Soroca plângea şi ea… A doua zi, de Paşti, visul lui Nicolae s-a împlinit. A stat la masa de sărbătoare în casa lui Mihai Samson alături de maică-sa şi a ciocnit ouă roşii cu ea. A fost cea mai frumoasă şi mai luminoasă zi din viaţa lui.

Apoi au mers la rude, la Micăuţi. A cunoscut-o pe bunica ce e foarte bolnavă, şi-a văzut unchii şi mătuşile, căci mama lui vine dintr-o familie cu opt copii. A aflat că tatăl lui a murit, că mai are un frate de la alt tată, are 24 de ani, e căsătorit…

Nu e supărat pe maică-sa. E fericit că a găsit-o, că şi-a văzut rudele, că nu mai este al nimănui. Aduce sincere mulţumiri Valentinei Onica de la DASPF Soroca, lui Mihai Samson de la Cojuşna şi tuturor celor care l-au ajutat să-şi împlinească visul în care a crezut.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce