Dulceaţa cenzurii amicale

Timp de cinci luni de zile, am făcut voluntariat, ţinând o rubrică la ziarul Timpul. Primul text apărea pe 1 aprilie curent. Cineva glumea cu mine. Ori poate eu pornisem o glumă care, iată, s-a îngroşat. Am scris, sincer, tot ce credeam că dezavuează prejudecăţile noastre „literare”, ori, cel puţin, le testează prin punerea lor în abis.

Pagina la care colaboram câştiga prin diversitate şi libertate de opinie (credeam eu, naivul). Dar iată că aflu că am fost cenzurat, eliminându-mi-se textele paginate, în ajunul trimiterii ziarului la tipar. Cine o fi făcut-o, fără să mă întrebe? Că poate că le-aş fi retras chiar eu!

Opiniile tranşante uneori deranjează. Dar nu vom ieşi niciodată din captivitatea gândirii lineare, medievale, atât timp cât pe teritoriul spiritului vor exista feude şi zone tabu. Mie, unuia, mi se pare că singura soluţie de a anihila un text care nu-ţi place nu e interzicerea lui, ci replica (scrisă). La obiect, bineînţeles.

Prin bunăvoinţa colegilor de la Jurnal, voi încerca să susţin în continuare rubrica, asumându-mi, bineînţeles, riscurile. Şi mulţumind celor care nu se tem să se afle în preajma mea atunci când noroiul şi pietrele care mi se cuvin părăsesc gurile mortierelor adverse.

M.V.C.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău