Duete și dueluri ale seducției, în „Caruselul erotic”

Noaptea este timpul fanteziilor și al pasiunii. Noaptea se țes și se rup pânzele fine ale tandreţei. Oamenii se caută prin întuneric pentru a intra într-un joc vechi cât lumea, jocul seducției. Teatrul „Eugene Ionesco” (TEI) a lansat proiectul de teatru nocturn „Decameron”, printr-un spectacol provocator și senzual, „Caruselul erotic” după David Hare. De notat că proiectul de teatru nocturn „Decameron” este realizat cu sprijinul companiei „Moldcell”, care transformă comunicarea în artă.

Proiectul de teatru nocturn „Decameron”, lansat la TEI

„Caruselul erotic”, în regia georgianului Giorgi Tavadze, este o adaptare a piesei „Camera albastră”, de David Hare. Dramaturgul englez a preluat, la rândul său, textul după piesa „Hora dragostei” scrisă încă la începutul secolului XX de autorul austriac Arthur Schnitzler. În acea perioadă, textul a fost considerat scandalos și pornografic, iar Schnitzler nici nu spera să-l poată publica, nemaivorbind de montarea scenică. Peste o sută treisprezece ani, când produsele mediatice cu conținut sexual explicit sunt la un click distanță, trupa ionesciană recreează atmosfera unui teatru de cabaret, în stilul celebrei incinte pariziene „Moulin rouge”.

Gustările afrodiziace, lumânările parfumate, mesele mici pentru două persoane – totul predispune spre relaxare și intimitate (scenografia – Stela Verebceanu). Un jazz band (Benjamin Foxrosen, Petru Haruță, Vitalie Țurcanu, Petru Moiseev, Valentin Șchirca, Vlad Colesnicov) animă ambianța selectă prin interpretări excelente ale compozițiilor și aranjamentelor lui Aurel Chirtoacă. Geta Burlacu, în noua postură de actriță, este gazdă și observator al urzelilor nocturne. Intrăm, alături de ea, într-un carusel de patimi, intrigi, infidelități, pierderi și regăsiri.

Gustări afrodiziace, lumânări parfumate și un erotism de calitate

Erotismul de calitate e susținut de toate componentele spectacolului, în special de mișcarea scenică, de coregrafia originală a lui Dumitru Tanmoșan. Actorii au avut parte de o perioadă de pregătire intensă, pentru a readuce pe scena din Chișinău corpul, viața corpului. Într-un peisaj marcat mai ales de teatrul-text, „Caruselul erotic” este o excepție revigorantă, plină de savoare și dinamism. Respectând limitele între senzualitate și obscenitate, protagoniștii schițelor amoroase se lansează în dueluri și duete înflăcărate, ce știu să guste și să transmită farmecele nopții. Foarte rar, sau poate deloc, nu se vorbește de iubire. E prea mult să ceri dragoste de la un politician veros (Valeriu Pahomi), de la soția lui bovarică (Daniela Burlaca), de la o adolescentă cu probleme (Alina Stoianov), de la un dramaturg infatuat (Veaceslav Sambriș) sau de la muza lui maiestuoasă (Mihaela Strâmbeanu).

Iluzia sufletului pereche

Poate că demult, într-un trecut uitat, acești bărbați (Iurie Gologan, Anatol Guzic, Laurențiu Vutcărău, Emilian Crețu, Cristian Perepeliuc) și aceste femei (Doina Severin, Ana Jereghe, Galina Sulimova) au crezut în iluzia sufletului-pereche. Acum, însă, ei sunt înfometați de cuceriri rapide și efemere. Dansul comun din final, unde trupurile se înlănțuie și se desprind vertiginos, divulgă cel mai intim secret al eroilor: singurătatea și disperarea lor. „Caruselul erotic” devine astfel mai mult decât un show de cabaret, spectacolul capătă un mesaj dramatic de actualitate.

Constanța Popa