Drumul Unirii, cu căruţa! // MAREA UNIRE


„Am trăit aceleaşi sentimente înălţătoare ca şi buneii mei acum 94 de ani”

Şase locuitori ai satului Slatina, raionul Teceu, Ucraina, au urcat în căruţă, au trecut podul de pe Tisa şi au pornit spre Alba Iulia. „Am vrut să simţim ce au simţit buneii noştri când au trecut podul în căruţe sau pe cai şi au plecat la Alba Iulia să facă Unirea”, spune Vasile Ona, organizatorul călătoriei. Bărbatul susţine că ar putea să mai repete aventura, dar deja la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Marina LIŢA

Suntem întâmpinaţi la poartă de Niţa şi Vasile Ona. „Priviţi poarta. Nu are nimeni în sat aşa frumuseţe”, spune mândru Vasile Ona din Slatina, Teceu sau Tiacev, regiunea Transcarpatia, arătându-ne spre poarta făcută în stil maramureşean. „Spuneţi-mi Jotu, aşa mă cunoaşte toată lumea”, adaugă acesta în timp ce ne invită în casă.

Emoţie şi lacrimi

„Pentru prima dată în România am fost după revoluţie. Ne-am întâlnit cu Gheorghe Mihai Bârlea, directorul Bibliotecii municipale Sighet, acum senator în Parlamentul României. Mi-a dat un tricolor. Am luat cu emoţie steagul în mână, mi-au dat lacrimi şiroaie fără să vreau. Nu am de ascuns, eram obligat să duc steagurile Uniunii Sovietice, dar nu am simţit nimic”, spune bărbatul.

Peste ani, în 2003, Jotu i-a propus lui Alexandru Cozma, preşedintele Consiliului judeţean Alba ideea de a reface Drumul Unirii cu o căruţă trasă de cai. „Parcurgerea drumului cu căruţa simbolizează respectarea memoriei românilor din dreapta Tisei, acum în Ucraina, care, la 1918, au făcut acelaşi drum pe cai sau în căruţă”, explică Jotu, aranjând pozele din 2003 pe masă.

Toba, cetera şi zongura

„Cozma a făcut traseul, eu am ales căruţaşii şi prietenii de drum din cei care ar fi vrut să meargă. Ne-am gândit aşa, iau unul din generaţia dinaintea mea şi mai tânără, muzicanţi ce au cântat la tobă, ceteră, zongură melodii maramureşene şi patriotice. Am îmbrăcat straie ţărăneşti de iarnă, am încălţat opinici din lână, am aruncat în căruţă câteva braţe bune de fân, am îmbodobit mijlocul de transport cu ţoluri de lână şi ne-am pornit la drum”, îşi aminteşte Jotu.

Delegaţia a făcut primul popas când au trecut podul peste Tisa. „În 2003, nu se putea circula pe podul de pe Tisa, dar oficialităţile române au reuşit să facă în aşa fel ca să trecem. De cealaltă parte, ne-au întâmpinat în punctul de frontieră Slatina Viorel Deghid, subprefectul judeţului Maramureş, Alexandru Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean, Eugenia Godja, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei şi locuitori din satele maramureşene. „Am auzit imnul României, am jucat hora Unirii, a fost organizat un mic spectacol, au fost şi preoţi care ne-au binecuvântat. Ne-am dus la primărie unde am lăsat un memoriu. Am primit ţuică, noi am lăsat în schimb sticle cu votcă”, îşi aminteşte cu emoţie Jotu.

O săptămână de drum

„Pe drum veneau oamenii simpli cu un sac de fân pentru cai, altul venea cu ţuică şi pahare, licoarea ce rămânea ne-o lăsa nouă. Altul ne-a adus plăcinte calde”, povesteşte Jotu, luminându-se la faţă. Participanţii la Drumul Unirii au trecut prin Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Somcuţa Mare, Gâlgău, Căşeiu, Dej, Gherla, Bonţida, Cluj Napoca, Feleac, Turda, Unirea, Aiud, Dărbănţ şi Alba Iulia.

După o săptămână de drum, de cântece, au ajuns, pe 30 noiembrie, la Alba Iulia. „Ziarele scriau că am fost neglijaţi de autorităţile de la Bucureşti, că nu ni s-a acordat atenţia cuvenită. Noi însă ne-am simţit bine, nu ne-am dus pentru atenţie. Cea mai mare bucurie a fost când am ajuns acolo şi am simţit o plăcere, o creştere a sufletului, a inimii”, îşi aminteşte bărbatul.

Bila albă, bila neagră

În timp ce „Evenimentul zilei” i-a acordat lui Adrian Năstase, premierul României de atunci, bila neagră, „noi însă am luat-o pe cea albă”, spune râzând omul.

S-au întors cu maşina. „Căruţa şi caii au fost urcaţi într-un tir. A fost mai puţin alai, dar dacă ne-am fi întors cu căruţa, am fi avut nevoie de încă o săptămână şi alte cheltuieli”, spune bărbatul.

Niţa, soţia lui Jotu, care ia loc lângă bărbatul ei, spune că după ce s-au pornit, oamenii din sat, „mai ales doamnele celor plecaţi, mă întrebau unde au ajuns şi dacă sunt bine. Le spuneam să se uite la televizor, la ştiri, pentru că-i arăta. Nu au fost obosiţi deloc, erau binedispuşi, fără probleme”, intervine femeia.

Jotu spune că ar mai face Drumul Unirii încă o dată. „La 100 de ani să repetăm istoria. Nu ai mei 100 de ani, ci ai Unirii. La ai mei 100, poate m-aş duce, dar fără căruţă”, glumeşte tinereşte bărbatul.

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)