Dreptul la votul prin corespondenţă

Dacă va fi ales preşedintele RM, în doi ani, iniţiativa legislativă privind votul prin corespondenţă ar putea fi adoptată

Deputatul liberal Ana Guţu a înregistrat pe 5 martie curent inițiativa legislativă semnată de colegii săi din fracțiunea Partidului Liberal (PL) care are ca subiect votul prin corespondență.

Marina LIŢA

„Această iniţiativă am avut-o din 2009, dar atunci nu am fost susţinută de colegii de partid. Dacă va fi ales preşedintele RM, vom avea trei ani la dispoziţie, în doi ani, cred că proiectul de lege va trece prin toate comisiile parlamentare şi va fi votat”, a declarat pentru JURNAL Ana Guţu.

Cu două săptămâni până la votare

Proiectul de lege prevede că cetăţenii moldoveni, rezidenţi peste hotare, vor trebui mai întâi să se înregistreze pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chişinău care le va elibera un cod unic. Ulterior, aceştia vor putea descărca buletinul de vot de pe pagina web a CEC-ului. „Cetăţeanul va completa buletinul de vot şi îl va pune într-un plic alb. Alegătorul va pune plicul cu buletinul de vot în altul în care va fi şi declaraţia pe propria răspundere că şi-a exprimat votul secret şi nu a fost influenţat de nimeni”, susţine Guţu.

Deputatul liberal menţionează că în cel de-al doilea plic ar trebui să regăsească codul unic eliberat de CEC şi copia buletinului de identitate. Pentru a avea garanţii că va ajunge în timp util în Moldova, scrisoarea urmează a fi expediată prin recomandare. Odată ajunse la Chişinău, răvaşele vor fi recepţionate de o secţie specială a Comisiei Electorale. Procedura electorală ar putea începe cu două săptămâni înainte de data alegerilor.

Nu vor fi fraude

„Dintre cei circa un milion de moldoveni plecaţi în străinătate, dacă 200 de mii ar putea vota, ar fi un succes. Asta în cazul în care la ultimele alegeri la secţiile de vot de peste hotare au votat 65 de mii de moldoveni. Trebuie să menţionez de asemenea că votul prin corespondenţă este un pas înainte în democraţia electorală”, opinează Guţu.

Ana Guţu respinge categoric ideea că votul prin corespondenţă ar fi vulnerabil în faţa fraudelor. „Această procedură electorală este utilizată în Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi ale ţări”, spune deputatul.

Menţionăm că mai multe organizaţii ale moldovenilor aflaţi peste hotare au iniţiat la mijlocul lui decembrie 2011 campania de colectare a semnăturilor în favoarea unor modificări ale Codului Electoral al Republicii Moldova care ar permite votarea prin corespondență.

„R. Moldova are un număr mic de ambasade și consulate în străinătate, ceea ce face dificilă exercitarea dreptului de vot în condițiile în care numărul votanților la fiecare birou electoral nu poate depăşi 3000. La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, s-a constatat că instituirea unor birouri de vot suplimentare este un lucru pozitiv, dar insuficient”, se arată în comunicatul remis presei.

Nu este posibil

JURNAL de Chişinău a publicat părerile mai multor conaţionali de-ai noştri despre de această iniţiativă. În acelaşi timp, am solicitat şi opinia lui Iurie Ciocan, preşedintele CEC. Acesta ne-a comunicat că, pe moment, în Republica Moldova nu este posibil să fie implementat votul prin corespondenţă. „Pentru a fi implementat, sistemul de vot urmează a fi discutat pe larg şi doar parlamentarii se pot pronunţa asupra oportunităţii lui. După aceasta, noi începem, la nivel de experţi, procesarea tuturor detaliilor, ceea ce e lucru tehnic”, opinează preşedintele CEC.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)