Dreptul la înjurătură

MIRCEA-V.-CIOBANU

În debutul filmului lui Gheorghe Vodă şi Vlad Ioviţă Se caută un paznic există un episod egal cu o parabolă. Dumnezeu (în rol: Sandri Ion Şcurea), însoţit de Sfântul Petru, pogorâse pe pământ în căutarea unui străjer pentru porţile Raiului. Au pus mai întâi ochiul pe un soldat lăsat la vatră (Mihai Volontir), dar apostolul (Ion Ungureanu) avea îndoieli: „Unul ca acesta mă bătuse odată”.

Atunci atenţia sfinţilor se opreşte asupra unui om care se luminase la chip când, după un potop, reuşi să salveze de înec un biet animal. Dar omul (Anatol Rusu) era surd şi mut. Cum să angajezi în post un om cu care-i imposibil să comunici? La sugestia apostolului, Dumnezeu îi redă graiul.

Exact în momentul acela, puhoiul de ape dărâmă casa sărmanului om, prăbuşind-o definitiv în apele tulburi ale hazardului natural. Omul se îngrozi, se înnegri la faţă şi de pe buze i se desprinse un început de înjurătură: „Dumnezeii mă-sii…”. Cu un gest teatral ferm, personajul lui Şcurea îl lipsi imediat pe nenorocit de darul vorbirii, abia recăpătat de acesta.

Generozitatea celui cu puterea poate fi enormă, iar binefacerile absolute: el poate nu numai să aducă secetă ori ploaie, el poate să redea darul vorbirii. Al liberei exprimări, am zice azi. Numai că libertăţile oferite nu presupun, în mintea binefăcătorului, revolta împotriva lui. Parabola lui Ioviţă pune într-un singur set de minuni libertatea cuvântului şi cenzura. E de mirare că cenzorii sovietici nu au penalizat această explicită parabolă antitotalitară. „Cenzorul” fiind Dumnezeu, ei nu sesizau aici o asociere cu „dumnezeul” lor din Kremlin.

Rafinata guvernare de azi şi nu mai puţin de rafinatul popor din preajmă se simt deranjaţi de libertatea prea mare pe care o îndrăzneşte uneori cineva, revoltându-se, înjurând ori „sluţind” oraşul cu corturi protestatare. Sunt departe de a face o apologie a înjurăturilor. Acestea nu fac parte nici măcar din vocabularul meu pasiv (necum din cel activ). Îmi displace înjurătura în public. Numai că libertatea nu poate fi limitată. Dreptul – absolut! – la libertatea de expresie nu poate fi cenzurat.

Sigur că putem să restrângem aria de folosire a înjurăturilor ori să le cizelăm cumva expresiv-estetic. Putem să ajungem şi la excluderea lor absolută din comunicare. Nu însă prin interzicere/ cenzurare, prin pedepsirea amatorilor de cuvinte tari sau prin astuparea urechilor fine (ruşii au interzis – prin lege! – folosirea a patru cuvinte urâte în spaţiul public), ci prin asanarea spaţiului care naşte înjurături.

Libertatea de expresie ori o dai, ori o refuzi. Dacă o oferi, nu trebuie să te superi că eşti ocărât, poate că ai meritat-o. Şi nu numai că trebuie să tolerezi această libertate deranjantă, ci şi s-o stimulezi. Să le asiguri doritorilor de a se expune tribuna, iar celor care vor să asculte – transportul şi scaunele, la nevoie.

Cum ar trebui să arate o ţară în care nu se înjură? Având drumuri normale, nu vei auzi un şofer înjurând la volan – nici măcar în sinea lui! Având politicieni oneşti, în care fiecare segment de populaţie ar avea încredere, fără să se simtă folosită şi înşelată, de s-ar apuca oamenii să-i blesteme pe idolii lor? Având o guvernare care ar administra onest treburile cetăţii, îmbunătăţind – zilnic! – câtuşi de puţin starea oamenilor, aceştia ce motiv ar avea să apeleze la cuvinte urâte?

În vremurile democratice, cei de la putere seamănă cu oamenii care i-au ales. În dictatură e invers: lumea e plină de mici dictatori mimetici, ridicoli şi straşnici. Pe cine imită lumea noastră de azi? Pe „hoţul în lege”, pe sforar, pe conspiratorul din umbră. Tipi alunecoşi, dimorfi, vicleni, limitaţi, fără personalitate, linguşitori dar aroganţi domină spaţiul public şi pe cel virtual. Şi deasupra tuturor pluteşte stafia unui „zavgar”, care reglementează circulaţia oamenilor, informaţiilor, ideilor. A luminii!

Iar lumea, amorfă şi posluşnică, nu mai are voinţa de a se revolta. Dar ştie să chicotească, să cârcotească şi să ceară răstignirea oricui atentează la „stabilitate”.
Cum să nu înjuri?!

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)