Dreptul de a fi subiectiv // RUPEREA RÂNDURILOR

 Nominalizările pentru Premiile US din Moldova şi lista de cărţi pe care Ministerul Culturii le vrea achiziţionate pentru bibliotecile publice sunt luate, azi, în răspăr de către jurnalişti, editori, scriitori. Pe fundalul campionatului european la fotbal, reproşurile au ceva în comun: toate-s opinii de suporteri, nemulţumiţi de arbitraj.

Titlurile selectate de Ministerul Culturii pentru biblioteci obligă la o responsabilitate enormă. Suma achiziţiei este mare, nu se poate trece uşor peste decizia „comisiei”. Dar vreau să apăr aici dreptul la decizie personală (subiectivă!) al celor care au selectat. Cu o condiţie: să fie expuse criteriile selecţiei şi să fie publicată – în mod obligatoriu! – lista membrilor comisiei. Oamenii trebuie să-şi asume responsabilitatea. Ce mă nedumereşte în această listă de cărţi? Senzaţia că cineva a manipulat comisia (sau aceasta nici nu a existat!). Or, în acest caz, responsabilitatea absolută e a ministrului! Achiziţia masivă din titlurile unei edituri este un exces. Alegerea mai multor cărţi ale unor autori contemporani (departe de a fi cele mai stringent necesare) este un abuz. Regulile trebuie să prevadă echilibru, gust şi bun-simţ în acest sens.

Pe de altă parte, cărţile Editurii Litera, achiziţionate masiv, sunt bune pentru biblioteci. Banul public nu este aruncat în vânt. Şi eu aş fi ales cărţile Literei. Cu excepţia unui dicţionar în 12 volume (mai puţin practic pentru lucrul în bibliotecă; DEXI, editat de ARC, fiind mai bun şi mai comod). Dar eu nu aş fi ignorat în niciun caz cărţile Editurii Cartier, foarte bune pentru biblioteci. Iar cel mai tare supără alegerea unor cărţi de duzină. Iată de ce e important să se dea publicităţii numele membrilor comisiei. Ca să-l vedem pe omul care a pus în aceeaşi cutie, pentru aceeaşi bibliotecă, Enciclopedia Britanică şi cărţile lui N. Roibu (d. ex.).

Un alt subiect cu iz de scandal: premiile USM. Am rămas nedumerit şi eu că nu i-am regăsit printre nominalizaţi pe Cioclea, Valentina Tăzlăuanu, Mitoş Micleuşeanu, Diana Iepure, Ecaterina Bargan. Dar „apărându-i”, noi deja îi „nominalizăm”! Nu comentez apariţia pe listă a unor scriitori slabi (nu le-am văzut cărţile şi… nu-mi prea vine a crede că vor lua şi premii). Nu mă deranjează că cineva a fost nominalizat la Proză, nu la Debut. Dacă ar fi fost voia mea, aş fi nominalizat cărţile a doi buni debutanţi, Marcel Gherman şi Silvia Goteanschi, atât la Debut, cât şi la Proză, respectiv, la Poezie! Aş fi menţionat-o pe Doina Postolachi atât la Poezie, cât şi la unul dintre genurile de frontieră, mai ales că volumul (ne-nominalizat) 601 sau Valiza cu busole este, după mine, mai bun decât cartea ei de poezie (aleasă de juriu). Mai mult: aş fi dat această carte atât la proză, cât şi la eseu. Să mai rup din stereotipuri.

Dar este alegerea mea. Dacă nu ne plac competenţele juriului, trebuie să-i propunem pe alţii. La timpul cuvenit, în ordinea respectivă. Nu trebuie să vedem în orice opinie diferită de a noastră o Apocalipsă. Juriul trebuie lăsat să decidă singur şi subiectiv. Ar trebui să discutăm despre cărţile nominalizate / premiate? Desigur! Pentru asta se fac publice. Ca pretexte pentru comentarii şi polemici în jurul titlurilor remarcabile ale anului, nu al jurizării.

Suporterii vor fi nemulţumiţi ori de câte ori nu vor câştiga favoriţii. Anul trecut nimeni nu a criticat cărţile premiate, în schimb, a fost criticată exigenţa (zgârcenia!) juriului. Un ne-laureat declarase că nu-şi mai înaintează cărţile la concurs şi iese din Uniunea Scriitorilor! O decizie… plină de sine. În acest an, lista nominalizărilor e laxă şi promite averse de premii. Să vedem!

…Dacă echipa preferată nu a intrat în top (iar România, vai, chiar lipseşte de la Euro-2012!), putem să ignorăm meciurile. Dar asta nu înseamnă că trebuie să invalidăm campionatul.

 

Erată

 

Articolul rubricardului nostru, Mircea V. Ciobanu, publicat vineri, 8 iunie, intitulat APUSUL IDOLILOR, a apărut (în ziar) cu titlul textului de săptămâna precedentă, „Despre aşa-zisa „cenzură economică”.

Redacţia îşi cere scuze de la autor şi cititori pentru regretabila greşeală.

Mircea V. CIOBANU