Dragostea mea îmi dă o speranţă

Dragostea este acel sentiment care te aprinde, te arde, dar nu poţi face nimic. Aşa e şi cu mine! Îl am în inima mea până azi şi cred că va rămâne pentru totdeauna, cu toate că sunt la o vârstă fragedă!

Este un băiat care are totul, este drăguţ, deştept, educat. M-am îndrăgostit de el de la prima întâlnire. Aş putea zice că a fost dragoste de la prima vedere. În inima mea am simţit cum s-a aprins o flacără – cea a dragostei. În acea clipă, el discuta pur şi simplu, ca şi cum ar fi cu oricare fată. Mai apoi îmi telefona. Discutam ore în şir, dar nu eu conduceam discuţia, ci el. Într-o zi, mi-a telefonat şi a început să spună că mă iubeşte, că nu doarme nopţile, gândindu-se la mine. Mi-a propus să începem o relaţie. Eu nu l-am crezut. De ce? Nu ştiu. Nu i-am răspuns la acea întrebare. I-am zis că vreau să mă mai gândesc. Din acel moment a dispărut. Nu l-am văzut, nu l-am auzit aproximativ trei luni. Am început să-l uit, cu toate că mi-a fost foarte greu. Dar a reapărut în viaţa mea! Venea pe la mine, odată chiar am ieşit împreună. M-a luat de mână. Mă ţinea atât de strâns, încât credeam că nu-mi va da drumul niciodată. Am vorbit despre totul. M-a condus acasă. Şi iar a dispărut. M-am supărat nespus de tare. Chiar am început o relaţie nouă, însă nu-mi ajungea ceva. De atunci ne vedem rareori, putem să ne ciocnim prin oraş, şi anume când nici nu mă aştept. Mă salută, însă parcă am fi prieteni vechi. Odată chiar ne-am ciocnit în microbuz şi nici nu m-a salutat.
Îl iubesc nespus de mult. Aş vrea să îl uit, pentru că sufăr nespus de tare. Sentimentele apar pe neaşteptate ca şi rănile trecutului.
Oricum, cred că se va întâmpla ceva în viitorul apropriat. Vom fi împreună sau mai mult nu ne mai vom vedea. Am o mică speranţă – să fim împreună!

The following two tabs change content below.