Dragostea-i amăgitoare când salcâmii dau în floare

DISPERARE // A lovit-o peste mână, împrăştiindu-i pumnul de pastile, care era gata să-l dea peste cap

Aerul mirosea a flori de salcâm, a primăvară. Era o frumoasă zi de început de mai, dar în sufletul Suzanei bântuia furtuna. (În Portugalia, salcâmii înfloresc mai devreme.) Şi iarăşi aceleaşi întrebări care o chinuiau de câteva săptămâni. Cum de nu l-a mirosit mai demult pe dragul ei soţior? Ce i-a făcut puştoaica?  Cu ce l-a vrăjit? Poate că el a înşelat-o înainte de a o părăsi? Se aştepta la multe, dar să-l găsească convieţuind cu o copilă de vârsta fiicei lor mai mari şi cu un copil de şase luni între ei, nu s-a aşteptat!

Acum mai bine de trei decenii, a fost atât de frumos! Şi Suzana,  plimbându-se printre amintiri, s-a revăzut studentă în rochia ei albastră cu guler alb, mergând braţ la braţ cu Pavel, ameţit de dragoste şi de parfumul florilor de salcâm. Ea termina ultimul an de filologie, el absolvea facultatea de fizică şi matematică. Vie ca o rază de lumină i-a apărut în faţa ochilor nunta, ca nişte crini – jurămintele fierbinţi din faţa altarului, apoi nopţile pline de dragoste şi vise. Inima îi surâse când şi-a adus aminte de ziua când li s-a născut prima fetiţă, a doua, a treia. Toate mergeau în familia lor ca la carte. Casă frumoasă, copii sănătoşi, dragoste şi înţelegere.

Bărbatul ia calea pribegiei

Dar a venit tranziţia care a strămutat cursul firesc al lucrurilor. Pavel a plecat, aşa cum au mai plecat şi alţi bărbaţi, la muncă în Israel. S-a întors, şi-au rezolvat problemele financiare şi, când  copila cea mai mică, care îi seamănă leit, împlinise un an şi zece luni, bărbatul a hotârât să plece în Portugalia. La început, Suzana se împotrivea, dar, până la urmă, i-a permis. S-a gândit că fetele cresc şi trebuie de agonisit nişte bani pentru viitorul lor, iar din salariul de pedagog e greu să pui ceva deoparte.

Timp de 14 ani, Pavel nu s-a arătat acasă, motivând că nu are actele în regulă. Dar legătura cu cei dragi părea să fie principala lui preocupare. Le trimitea bani cu regularitate, le telefona aproape în fiecare zi, interesându-se de toţi membrii familiei, de noutăţile din sat. În 2009, când fiica cea mică, Liliana, a împlinit 16 ani, tatăl a venit acasă. Foarte calm, cu acelaşi aer de soţ fidel, i-a cerut soţiei să-i permită să o ia pe Liliana în Portugalia. Suzana s-a gândit câteva zile, după care i-a spus: „Bine, Pavele, dacă crezi că acolo îi poţi oferi un viitor mai bun, ia-o cu tine”.

Peste jumătate de an a venit şi a luat-o şi pe cea mijlocie. Nimic nu părea schimbat în el nici la această ultimă întâlnire. Şi nici fetele, după ce au plecat, nu l-au trădat pe tatăl lor. Nu a dorit să-i rănească inima Suzanei nici fina de botez care, într-o zi, l-a întâlnit pe nanu Pavel prin Lisabona plimbându-se cu o domnişoară. Când fina l-a salutat, el i-a răspuns liniştit: „Mă confundaţi cu cineva domnişoară. Nu sunt eu acela”.

Năpasta

În ziua când Pavel i-a telefonat Suzanei şi i-a spus să se pregătească de plecare, aceasta s-a bucurat ca un copil. Nu avea răbdare să-şi perfecteze cât mai repede actele, să ajungă în Portugalia să-şi îmbrăţişeze fetele şi soţul. La aeroport, acolo departe de casă, Suzana i-a simţit răceala. A întâlnit-o ca pe o străină. Nu se lega vorba între ei. A vrut să-l întrebe: „Ce-i cu tine, bărbate? Ce s-a întâmplat?”. Dar şi-a înghiţit întrebarea şi au mers aşa tăcuţi până la scara blocului. La scară, el a privit-o drept în ochi şi i-a spus: „Te rog să primeşti lucrurile aşa cum o să le găseşti”. Şi a poftit-o să urce la etajul doi, unde avea locuinţa. Acolo o aşteptau fetele şi o tânără cu un copil în braţe. Mezina a cuprins-o pe mama de gât, sărutând-o cu dor şi, printre lacrimi, i-a spus: „Acesta este frăţiorul nostru de şase luni. Iar ea e soţia lui tata”. Vestea a zguduit-o, nu s-a aşteptat. Nu-i venea a crede ochilor şi vorbelor. Avea impresia că asistă la un spectacol în care soţul ei are rolul principal.

Cu inima strânsă de nelinişte era gata să-şi ia fetele şi să se întoarcă imediat în Moldova. Dar s-a oprit cu gândul să limpezească lucrurile. Răscolită de o tulburare fără seamăn, a cerut să fie condusă la un hotel, încercând din răsputeri să pară liniştită. Pavel a pregătit deja totul – închiriase un apartament pentru toate trei într-un alt capăt al oraşului.

În ziua aceea, nu a mai avut putere să discute cu el. Fetele i-au povestit mamei tot ce ştiau. I-au spus că povestea cu Victoria a început cu vreo zece ani în urmă. La o petrecere de-a moldovenilor, fetişcana de 18 ani l-a invitat la dans şi i-a făcut declaraţie de dragoste. Bărbatul, luat prin surprindere, i-ar fi spus că are familie, trei copii şi că o aventură cu el i-ar aduce numai necazuri. Fata a insistat, spunând că simte nevoia unui bărbat şi atât, mai mult nu pretinde la nimic.

Aventura a început într-o glumă

De la o întâlnire la alta, Victoria îi devenea tot mai dragă. Când s-a îndrăgostit de ea, şi-a zis că va fi o iubire de scurtă durată, care va trece repede. Dar n-a fost să fie aşa cum şi-a imaginat. Între timp, Victoria a rămas însărcinată şi a aflat că va avea un băieţel. Atunci, Pavel a hotărât să o rupă definitiv cu Suzana. Îşi dorise foarte mult un băiat şi acum era gata să facă orice pentru a-i îndeplini toate capriciile viitoarei mame. La îndemnul acesteia, fără să-i spună un cuvânt soţiei legitime, a desfăcut căsătoria prin lege. Cu bani, astfel de probleme la noi în republică se hotărăsc uşor.

Momentul adevărului

După trei săptămâni de şedere în Portugalia, Suzana l-a invitat pe Pavel la întâlnire. Era atât de adâncită în gândurile sale, care-i provocau dureri mistuitoare, încât nici nu a observat când fostul ei soţ s-a aşezat alături pe bancă. A lovit-o peste mână, împrăştiindu-i pumnul de pastile, care era gata să-l dea peste cap. Inima i se strânse dureros. S-au privit lung în tăcere.

Suzana aştepta să înceapă vorba el. Dar bărbatul tăcea. În cele  din urmă, strivită de deznădejde, femeia a început: „Mai bine de  20 de ani, am mâncat la aceeaşi masă, am dormit în acelaşi pat,  am făcut trei copii. Adu-ţi aminte ce iubire pasionată a fost între noi în primăvara ceea cu salcâmi în floare când ne-am cunoscut! De ce m-ai pedepsit atât aspru? Cum ţi-ai permis o atare greşeală?”. Ea lupta să-şi stăpânească plânsul. Credea că farmecul divin al bunătăţii îl va cuprinde în aceste clipe. Ar fi vrut să audă un sincer iartă-mă, în loc de: „Da’ ce, să iubeşti este o greşeală? Trebuia să te aştepţi şi la asta. Aşa a fost să fie. Trebuie să ştii că oricât de bine te-ai simţi singur printre străini, e mult mai bine să fii cu cineva”.

„Şi nu mai e loc de împăcare?”, a întrebat Suzana, două lacrimi mari i-au sclipit pe obraji. „Nu! Acesta e ultimul meu cuvânt. Până acum, v-am ajutat, de acum încolo, descurcaţi-vă singure.” S-a ridicat şi a plecat, iar femeia a rămas zdrobită de vorbele lui. În minte i-a răsărit din nou gândul de sinucidere. Apoi a trecut prin faţa ochilor scenele de iubire cu dezmierdări dulci, şi-a amintit cât de sincere păreau cele dintâi cuvinte de dragoste ale lui. Şi acum, poftim, ce trist şi dureros sfârşit!

Încurajare din partea prietenilor

În această stare sufletească, i-a telefonat celei mai bune colege şi prietene să afle ce face fiica mai mare. I-a vorbit despre cele întâmplate şi despre pârjolul din sufletul său. Prietena a liniştit-o: „Alţii trec prin nenorociri şi mai mari. Tu ai trei fete ca trei flori, care au nevoie de povaţa ta. Pavel are 57 de ani. Crezi că o să se ţină mult muieruşca ceea de el? Alungă gândurile negre şi întoarce-te acasă. Cu vremea, o să le uiţi pe toate”.

După ce a analizat la rece situaţia, Suzana a hotărât să râmână în Portugalia pentru a mai aduna nişte bani. Fiica mai mare, care, în ultimul timp, e tachinată prin poşta electronică de Victoria, se pregăteşte să meargă în Portugalia. Ea ţine foarte mult la tatăl ei  şi vrea să le spună la ambii tot ce gândeşte despre ei şi despre aventura lor. Iar oamenii din sat se întreabă cu nedumerire: „Cui să-i fi trăsnit prin cap că Pavel, care a ţinut atât de mult la  Suzana, o va lăsa într-o zi şi se va însura cu o copilă de vârsta  fiicei sale?”. Ce vremuri, Doamne, ce vremuri! (Auzită de la prietena Suzanei, profesoară de română într-un sat din centrul republicii.)

Nina Neculce

The following two tabs change content below.