Dragostea din copilărie s-a spulberat la maturitate

Ne-am îndrăgostit prin clasa a şaptea unul de altul. În fiecare zi, veneam pe acelaşi drum de la şcoală şi, de fiecare dată, mă trăgea de cosiţele mari. Astfel, îşi manifesta dragostea copilărească. Înainte de a absolvi, am început a ieşi pe la poartă.

Întâlnirile au durat până când Mihai a fost înrolat în armată. Eu studiam colegiul de medicină în capitală. Cei doi ani au trecut repede, pentru că mereu eram ocupată cu învăţătura. Voiam să devin medic. Acesta era scopul vieţii mele, dar vroiam să-l am alături ca soţ pe Mihai. După ce a satisfăcut serviciul militar, a revenit în sat şi întâlnirile au continuat până ce, într-o toamnă, am decis să ne căsătorim. Eu eram singura fată la părinţi, iar el era fiu de primar. Părinţii mei au făcut o nuntă ca în poveşti, după care a început viaţa de zi cu zi. Eu lucram asistentă medicală la un spital din Chişinău, iar el – muncitor acolo unde se plătea bine, pentru că nu avea profesie, în afară de permisul de şofer cu toate categoriile. Ne înţelegeam bine. Părinţii mei vroiau să locuim la ei, pentru că nu puteau să permită ca fiica lor să construiască casă, să muncească mult, doar eram una la părinţi.

La doi ani de căsătorie, am născut un băieţel care semăna leit cu soţul meu.

Fără loc în lume

Dupa naşterea fiului, relaţiile dintre noi au început să se schimbe. Mihai a început să fie indiferent de tot ce ne lega mai înainte. Venea târziu acasă, a lăsat serviciul şi a găsit altul, de unde iar a plecat, zicând că nu îl aranjează. Părinţii mei mă ajutau să cresc feciorul, pe când soţul meu se distra undeva departe de familie.

Au trecut câţiva ani aşa până când, într-o zi, soţul meu mi-a spus că trebuie să divorţăm, pentru că el nu mă iubeşte. Am rămas şocată de vorbele lui, de omul pe care l-am iubit mereu. Mi-am dat seama că, până la 28 ani, nu a avut loc alt bărbat în viaţa şi inima mea. Au urmat lacrimi şi regrete, vorbe murdare, care au trecut până la urmă. Unica bucurie a părinţilor mei era nepotul, ce creştea în ochii lor şi nu în ochii tatălui lui. Acesta nu venea nici să-l vadă, fiindcă căzuse în mrejele unei femei.

Îmi dădeam seama că eram tânără şi simpatică şi nu-mi găseam locul meu. La ceremonii nu eram cu nimeni – nici cu fetele, nici cu femeile căsătorite. Mereu singură. Timpul mereu le aranjează pe toate la locul lor. Fiul meu, Marius, creştea şi se bucura de copilăria lui, iar eu lucram medic. Mi-am realizat şi unul din scopurile mele. Am devenit medic.

Viaţa nu se termină, dacă o trăieşti din plin

Într-o seară, după ce am fost la ziua de naştere a unei colege de serviciu, am chemat un taxi ca să merg acasă, la apartamentul meu, pe care mi l-au cumpărat părinţii. De obicei, nu vorbesc cu străinii, dar cu taximetristul am început a discuta, parcă ne cunoşteam de mult timp. Am făcut schimb de telefoane, după care ne-am întâlnit. Soarta lui era ca şi a mea. Soţia l-a părăsit după ce a plecat peste hotare. Avea şi el un băiat de-o seamă cu al meu. Peste câteva luni, am decis să ne căsătorim. Locuim împreună de opt ani. Avem o fetiţă – rodul dragostei noastre. Sunt fericită şi împlinită. Părinţii mei sunt mândri de ginerele lor. Oriunde se duc spun că Dumnezeu le-a auzit rugăciunea ca fata lor să fie fericită. Sfatul meu pentru femeile care divorţează şi rămân singure cu copiii este:
„Nu disperaţi. Viaţa nu se termină, dacă o trăieşti din plin”.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău