Dragostea, buruiană rea

FAMILIE // Plecarea moldovencelor peste hotare la câştig pune la încercare multe cupluri

Când a împlinit 20 de ani, Veronica s-a deschis în faţa lumii ca o floare. Lucra vânzătoare şi era cea mai frumoasă fată din sat, dar şi cea mai săracă. Locuia cu tata într-o căsuţă mică de pe malul unui pârâiaş care despărţea localitatea în două părţi. Mamă-sa murise de cancer cu ceva timp în urmă. Iar tata, invalid de război, lucra paznic la şcoală. Aşa că parale întotdeauna erau puţine în casa lor. Iată de ce rudele au măritat-o cu de-a sila cu Vasile, un flăcău tomnatic din alt sat care avea slujbă bună, casă şi maşină. N-a vrut, s-a împotrivit, îi spunea tatălui şi mătuşilor că i-i drag altul, dar ce folos? Taică-său i-a dat o bătaie bună şi au făcut nunta.

„Fie cum o vrea Dumnezeu”, şi-a zis tânăra nevastă şi a plecat cu urâtul la casa lui. Sărmana de ea nu-l putea suferi de urât ce era. În noaptea nunţii, de necaz şi de durere, s-a îmbătat şi Vasile a putut împărţi patul cu ea, dar pe urmă Veronica nu a mai vrut să se culce cu el. De la aceasta s-a pornit buclucul în casă. Ameninţări, sudălmi, bătăi ca în păpuşoi în fiecare seară înainte de culcare. Le îndura pe toate biata femeie cu gândul la Petru, iubitul ei.

Rostea zilnic în genunchi această rugăciune: „Maică Preacurată şi Sfântă Cuvioasă Parascheva, nu mă lăsaţi pradă acestui urâcios şi nu mă lipsiţi de ajutorul vostru. Aveţi milă de mine, păcătoasa, acum când am fost despărţită de ce îmi este tare drag şi ajutaţi-mă să scap de această pedeapsă. De sunt vinovată, pedepsiţi-mă cu milă şi cu îndurări. De sunt fără vină, scoteţi-mă din necaz, căci numai Tu, Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, şi numai Tu, Sfântă Parascheva, care ai ajutat pe atâţia scârbiţi, mă puteţi ajuta şi pe mine”.

Drama din familia iubitului

Iubitul Veronicăi nu rostea rugăciuni. A tânjit cât a tânjit şi, la doi ani după nunta acesteia, s-a însurat cu o fată de gospodari din mahalaua în care crescuse iubita lui. Chiar dacă continua să o poarte în inimă pe Veronica, era drăguţ şi cu Ilenuţa. Şi-au ridicat casă arătoasă, şi-au cumpărat maşină, apoi li s-a născut o fetiţă. Erau fericiţi şi credeau că norocul şi-a croit drum pentru toată viaţa spre casa lor. Dar nenorocirea, ca fericirea, vine atunci când te aştepţi cel mai puţin.
Într-o dimineaţă de toamnă târzie, Ilenuţa a ieşit să întindă rufele spălate. Petru se juca cu fetiţa lor de trei anişori. Toată noaptea bătuse un vânt puternic, care a rupt un fir de înaltă tensiune ce trecea prin ograda lor. Era încă întuneric, şi Ilenuţa s-a împiedicat de acea sârmă blestemată. Peste jumătate de oră, Petru a găsit-o electrocutată.

Urâtul Veronicăi moare la sanatoriu

Să vedeţi cum le rânduieşte Dumnezeu pe toate! Bolnav de inimă, Vasile mergea în fiecare an la sanatoriu. Erau cele mai aşteptate zile pentru Veronica, adevărate sărbători ale sufletului. După ce se întorcea de la magazin şi termina treburile prin gospodărie, se îmbrăca sobru ca o profesoară şi, aşa ca altădată când era în căsuţa părintească, lua o carte în mână şi se adâncea în lectură până în zori. Pasiunea pentru romanele de dragoste continua să îi îndulcească inima.

În duminica ceea, la o săptămână după plecarea lui Vasile la sanatoriu, a terminat de citit „Cântătoarele din mărăcini”. Cuprinsă de o bucurie neînţeleasă, se gândea la Petru şi în acel moment a zbârnâit telefonul. Femeia de la celălalt capăt al firului a anunţat-o că soţul ei, Vasile C., a fost găsit mort în patul din odaia în care stătea singur.

Aceasta s-a întâmplat în vara lui 1981, după o jumătate de an de la moartea Ilenuţei. Vestea a venit ca un balsam peste rănile ce i le-a pricinuit omul nesuferit în cei câţiva ani de căsătorie. L-a petrecut la cimitir după toată rânduiala creştină şi, după 40 de zile, a trecut cu traiul în casa lui Petru, care, la acea vreme, era un bărbat bine-cunoscut în întreg raionul.

Noian de dragoste fierbinte

„Doar gândul la tine, dorul de tine, de îmbrăţişările tale m-au făcut să sper şi să cred că, într-o zi, drumurile noastre se vor întâlni din nou”, i-a spus omului drag când s-au revăzut după despărţirea lor. Şi din nou potop de cuvinte de dragoste s-au revărsat peste sufletele lor. Senzaţia copleşitoare provocată de revedere le dădea aripi. Erau două fiinţe mereu zâmbitoare, cu ochi luminoşi, care vorbeau cu atâta însufleţire despre viaţa care merită trăită frumos.

Din marea lor dragoste li s-au născut două fete care creşteau fericite alături de surioara lor mai mare, adusă pe lume de Ilenuţa. Harnici amândoi, aveau ograda plină cu păsări, o grădină de legume de toată frumuseţea, animale bine îngrijite. Uitasem să vă spun că locuiau pe malul Nistrului într-un sat din preajma orăşelului de reşedinţă al raionului.

Firele din pânza de iubire se rup unul câte unul

Anii se rânduiau cu bucurii şi cu belşug, dar când fata cea mică învăţa în clasa a noua, familia plină de dragoste şi înţelegere s-a pomenit într-o criză financiară. Legumele nu mai puteau fi vândute în Ucraina ca pe timpuri, salariile veneau cu întârziere. Veronica, la fel ca atâtea alte femei din sat, a hotărât să plece în ţara salvatoare, Italia. Nu i-a fost uşor. Harnică, precum vă spuneam, muncea fără zile de odihnă, aşa încât în trei ani a adunat o sumă frumuşică de bani. Era gata să vină acasă, dar Petru a rugat-o să mai stea un an pentru a mai aduna nişte bani ca să poată pune pe roate o afacere.

Femeia l-a ascultat. Nici prin cap să îi treacă că dragul ei soţior a fost ademenit de desfrânata nr.1 din sat care stricase multe căsnicii. Revenită după patru ani acasă, nu-şi mai recunoştea soţul. Era transfigurat definitiv. Aproape nimic nu a mai rămas din afecţiunea cu care o trata până la plecarea ei în Italia. Satul vuia. Unde se întorcea, consătenii îi vorbeau de aventura lui Petru cu desfrânata. Nu a crezut până când a telefonat-o chiar târfa: „La ce ai mai venit acasă, gospodino? De ce nu ai stat acolo cu italianul tău? Dacă nu crezi ce spune satul, îţi spun eu – Petru de mult e al meu. Aşa că pleacă din casa lui şi dă-i divorţul cât nu e prea târziu…”
În acele clipe, Veronica s-a simţit neputincioasă. Îi roiau în minte întrebări care dor, întrebări care îi înfierbântau tâmplele. După ce s-a mai calmat un pic a încercat să stea de vorbă cu soţul, dar fără rost. Până la urmă, au divorţat.

Rătăcitului îi vin minţile la loc

O jumătate de an sat s-a tot crucit. A rămas mirat şi preotul când a auzit de una ca asta. L-a chemat pe Petru la mărturisire, după care au mers împreună la mănăstirea Poceaev, apoi la mănăstirea sf. Daniil din Moscova. După cele văzute şi auzite pe locurile sfinte, Petru s-a trezit din ameţeala lui. A înţeles că „podoaba” care îi sucise minţile avea un singur scop – să pună mâna pe o parte din averea lui, aşa cum mai procedase cu alţi bărbaţi care s-au lăsat traşi pe sfoară. Mustrat de conştiinţă, în primăvara acestui an, s-a întors la nevastă şi copii. Pacea şi înţelegerea a revenit în casa lor. Fiica cea mai mare va face nuntă în toamnă. S-a stabilit în Franţa şi s-a căsătorit cu un francez. Celelalte două, după ce au făcut facultatea la Chişinău, au hotărât să-şi continuie studiile în România.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.