Dragoste de-o viaţă, alimentată de rugăciune

„Uită-l pe Nicu pentru totdeauna, căci nu e de nasul tău. Biserica e pentru voi, proştii, dar nu pentru băiatul meu”

sad-woman

Nicu era un băiat venit pe lume târziu. Ajuns în pragul maturităţii, nu avea nicio nelinişte. Nu îl emoţiona o floare sau un răsărit de soare. Tăcut şi reţinut, îşi trăia viaţa fără să creadă în existenţa lui Dumnezeu. Aşa îl învăţaseră părinţii care au renunţat la Dumnezeu în anii puterii sovietice. Mama lucra profesoară de istorie, devenise o ateistă inveterată. Silit de ea, şi tatăl său s-a lăsat de Biserică. Când s-au căsătorit, aceasta i-a hotărât: „Să nu îmi mai vorbeşti de credinţă şi de Iisus, căci te las şi mă duc la părinţi!”. Era deja însărcinată cu Nicu, unicul lor copil.

Părinţii nu i-au interzis lui Nicu nimic pe lumea asta. A primit tot ce a vrut. Singurul lucru pe care nu l-au acceptat a fost ca nu cumva să meargă la biserică cu bunica sau vreun coleg de clasă. A cunoscut-o pe Emilia, care învăţa într-o altă şcoală, la o zi de naştere. Fetei i s-a părut nespus de frumos de cum l-a văzut. Toată seara a aşteptat să o invite la dans. Dar văzând că nu îi acordă nicio atenţie, până la urmă, şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat dacă ar vrea să danseze. Era sigură că o va refuza sau, în cel mai rău caz, îi va spune că nu ştie să danseze. Băiatul însă s-a înduioşat şi a răspuns invitaţiei. Dansa minunat.

După petrecere, a condus-o acasă, spunându-i la despărţire: „Aş vrea să ne vedem şi mâine”. Emilia, vădit emoţionată, nu a răspuns nimic. Însă, a doua zi, când a venit la poarta fetei, nu era acasă. Apoi nu a mai venit.

Totul era de vrajă

A trecut iarna, a trecut primăvara şi, pe la sfârşitul verii, s-au întâlnit la mare. Totul era de vrajă: zbuciumul mării, răsăritul şi apusul soarelui, căldura nisipului. Seara, le plăcea să se plimbe pe ţărm, strângerea de mână îi înfiora. Într-o zi, Nicu i-a spus: „Îmi placi. Lângă tine nu mă plictisesc. Poate că te iubesc, poate că nu. Nu am iubit niciodată şi nu ştiu cum e atunci când iubeşti. Dar simt că reîntâlnirea noastră aici, la mare, e o întâmplare fericită”. Emilia avea 16 ani şi încă nu a fost sărutată niciodată de un băiat. Nicu avea 18 ani şi nu sărutase nici el niciodată o fată. Marea şi noaptea înstelată au fost martorii primului lor sărut. Aşa a început povestea lor de dragoste.

Câţiva ani mai târziu

În timp ce Emilia învăţa în penultimul an de facultate, Nicu îşi găsise de lucru ca inginer la o întreprindere din Chişinău. Am uitat să vă spun că şi Emilia, şi Nicu au văzut pentru prima oară lumina zilei în acest oraş. Aici erau stabiliţi cu traiul. Aici le-a fost hărăzit să se cunoască şi, de la un an la altul, relaţia lor era din ce în ce mai caldă. Într-o sâmbătă din martie, Nicu i-a dăruit cei dintâi ghiocei din primăvara ceea. S-au plimbat până târziu, iar la despărţire Emilia l-a rugat: „Mâine dimineaţă, vreau să mergem undeva. Nu mă întreba unde. E secret. Hai să ne întâlnim aici, la ora 8:00. Te rog, să vii îmbrăcat frumos”.

A doua zi dimineaţă, Nicu, îmbrăcat în costum de zile mari sub pardesiu, îşi aştepta iubita la locul stabilit. Au luat-o spre marginea oraşului. „Unde mergem?”, a întrebat Nicu. „Nu-ţi spun, pentru că îmi este teamă să nu fugi”. Flăcăul a făcut ochii mari când s-a trezit în faţa bisericii. „Dar nu cred în Dumnezeu, cum să intru?” „Nu-ţi fie frică, intră! Dumnezeu e mare şi ne iubeşte pe toţi”, i-a zis Emilia, trăgându-l de mână după ea. Biserica era aproape goală (era prin anii’80). Se citea Evanghelia înfricoşătoarei judecăţi.

La final, preotul, tălmăcind textul Evangheliei, a spus că singurul criteriu de judecată este iubirea de aproapele. „N-am înţeles nimic. Hai să mergem”, i-a şoptit flăcăul într-un moment.

Nicu îl cunoaşte pe Dumnezeu

„Stai că nu s-a terminat încă.” Nicu a strâns-o de mână când preotul tocmai spunea: „Şi tu, suflet rătăcit, trebuie să ştii că Împărăţia Cerurilor este împărăţia iubirii jertfelnice. A-l ajuta pe aproapele, a-l iubi aşa cum ne iubeşte Iisus, este sensul întregii învăţături creştine. Avem nevoie să învăţăm Taina Sfântului Altar ca să adunăm iubire în sufletele noastre. Iar ca iubirea să devină roditoare trebuie să înmulţim faptele bune”.

În drum spre casă, nu au discutat prea mult. Emilia i-a spus doar atât: „Deschideţi inima şi primeşte-l pe Iisus. O să vezi ce minunat e!”. În următoarea duminică, au venit din nou. Cuvintele preotului cădeau pe un pământ bun, care urma să aducă roadă. Aşa l-a descoperit Nicu pe Dumnezeu.

Mama lui Nicu face scandal

În luna octombrie a aceluiaşi an, Nicu, pentru prima dată, a invitat-o la el acasă ca să îi facă cunoştinţă cu părinţii. Emilia ştia că părinţii iubitului nu o vor de noră. De aceea, era foarte emoţionată înaintea acelei duminici. Copleşită de tot felul de gânduri, nu a închis un ochi toată noaptea, iar în ultima clipă nu a mai dorit să se ducă. Nicu însă a implorat-o, spunându-i că oricare ar fi decizia părinţilor, el se va însura cu ea şi fără consimţământul lor. Au primit-o rece. S-au aşezat cu toţii la masă, dar vorba nu se lega. Din teama să nu îi tremure mâna când va lua furculiţa, biata fată nu s-a atins de nimic chiar dacă foamea îi strângea stomacul ca un cleşte. „De ce nu mănânci?”, a întrebat-o sec profesoara de istorie, care venea cu tava cu cafele.

Emilia nu a apucat să dea vreo explicaţie că doamna i-a răsturnat din neatenţie o ceaşcă cu cafea peste rochia roz. Ziua aceea a fost una din cele mai dureroase din viaţa ei. Înţelegea că părinţii lui Nicu au vrut să o vadă din curiozitate, fără niciun fel de bunăvoinţă. Şi deşi sufletul îi plângea, cu zâmbetul pe buze, le-a spus la revedere. Când au ieşit în stradă, Nicu a strâns-o la piept şi i-a zis: „Iartă-mă, Emilia”.

Cu scârţ, a fost făcută până la urmă logodna. Dar marele scandal era înainte. Când au aflat părinţii lui Nicu că acesta, îndemnat de iubită, merge la biserică, au făcut mare tărăboi. Cu o falcă în cer şi una în pământ, au venit la părinţii Emiliei acasă şi au spus că strică logodna. Întorcându-se către nevinovata fată, mama lui Nicu a început: „Să îţi fie ruşine, netrebnico! Ai călcat în picioare toată educaţia mea! Uită-l pe Nicu pentru totdeauna, căci nu-i de nasul tău. Biserica e pentru voi, proştii, dar nu pentru băiatul meu…”.

Înverşunarea părinţilor nu l-a înfrânt

La o săptămână după scandal, Nicu şi-a aşezat lucrurile în geamantan şi a plecat cu iubita la Sevastopol, unde locuiesc până în prezent. Au doi copii mari care studiază în America. Se pregătesc să plece şi ei încolo pentru tot restul vieţii. Continuă să frecventeze biserica unde găsesc mereu farmecul lăuntric al tăriei sufleteşti. S-au regăsit în rugăciune, considerând-o ca lucrare nesfârşită mai presus de orice ştiinţă şi artă. Nu au apucat să se împace cu părinţii lui Nicu. Tinerii au iertat, dar ei nu. Au murit de „inimă rea”, plini de venin, la şapte ani după plecarea lor în Crimeea.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)