Dragoste cât tot pământul și cerul la un loc

three-books-promo-pic

Corina e o doamnă frumoasă, curajoasă, încrezătoare. Întrunește toate calitățile unei femei demne de admirație. Are 46 de ani, studii superioare, doi copii frumoși și deștepți. A muncit în calitate de profesoară de chimie, a predat câțiva ani și religia în școală, iar de zece ani muncește la negru în Elveția. Am cunoscut-o în vara aceasta făcând voluntariat într-o tabără pentru copii defavorizați din Delta Dunării. Venise în vacanță și s-a oferit să lucreze la bucătărie cu alți voluntari, așa cum o face de mai mulți ani.

„Viața ne învață despre noi mai mult decât cărțile toate. Am învățat de la viață multe lucruri, dar principalul să nu mă uit prea mult în spate, căci în spate e trecutul, care ți-a oferit niște lecții din care trebuie să înveți. Să știți că omul se descoperă pe sine atunci când este pus în fața greutăților. La fel m-am descoperit și eu. Anii trăiți până acum m-au învățat să cunosc gustul fericirii și tristeții, al unei vieți frumoase de familie, al singurătății și femeii rănite”, îmi spunea Corina, scrutând cu privirea peisajul mirific al Deltei.

Sentimente nedesluşite, amestec de bucurie cu dulci fiori

La 19 ani, în noaptea Învierii, își pusese o dorință: să iubească și să fie iubită. Cunoscuse mulți băieți până atunci, dar nici unul nu era după inima ei. Cu Iustin s-a întâlnit în tren. Era vară, anotimp al iubirii. Se întorcea cu câteva colege de facultate de la mare. Vagonul era plin cu băieți gălăgioși și fete tinere, vocile cărora se amestecau cu zgomotul roților, ce se zbat în noapte printre sate, orașe, câmpuri roditoare. Însuflețiți de febra tinereții, tinerii făceau cunoștință unul cu altul, despicând gânduri, impresii despre vacanță și marea care le-a fost dragă. Corina se afla în apropierea binecuvântatei clipe de a face cunoștință cu omul pe care să-l iubească și s-o iubească. Admira pe geam câmpiile care, în bătaia lunii, păreau rupte dintr-o poveste. Noaptea era prea frumoasă. Iustin care o urmărise încă de pe peron s-a apropiat și i-a spus: „În noaptea asta cu lună și stele e cu neputință să nu te îndrăgostești de o fată ca tine. Iustin mă cheamă.” Apoi i-a apucat mâna și i-a mângâiat-o ca pe o bijuterie cu degetele lui lungi. Corina l-a privit mirată. Dar, fără să-și retragă mâna, i-a răspuns: „O! Câtă noblețe, domnule, câtă noblețe! Corina îmi spune”. Era încântată de cunoștință. Un sentiment nedeslușit, un amestec de bucurie și dulci fiori izvorau din adâncul inimii ei.

Fericirea n-a durat mult

Așa a început frumoasa lor poveste de dragoste. Iustin avea 23 de ani și lucra șef de poștă în orășelul din care provenea. După o lună de dulci sărutări și îmbrățișări pătimașe, Corina a trecut cu traiul la el. La câteva luni după aceea au făcut nunta și trăiau momente de bucurie împărtășite împreună. Și-a continuat studiile trecând la frecvență redusă. Citeau, gândeau, își făceau spovedanii. Casa lor era numai lumină, numai bucurie. În liniște și pace le treceau zilele, așa cum trec într-o casă bine orânduită: „Uneori îmi ziceam, prea în al nouălea cer mă ține Dumnezeu. Iustin mă iubea nebunește, era un romantic. În fiecare zi îmi oferea flori”. Apoi în casa lor au venit vocile copiilor. Mai întâi li s-a născut Mihăiță, iar după cinci ani a venit pe lume și Dumitraș.

Dar, încet-încet, fericirea pe care o trăia alături de omul drag și de copii a prins a se clătina. Iustin intrase în niște probleme la serviciu. Ce anume i se întâmplase, Corina nu a aflat. Dar de la o zi la alta soțul ei devenea tot mai plictisit și a început să-și înece amarul în paharul cu vin. Azi așa, mâine așa, până când după consumul de alcool devenea violent. Îl bătea fără motiv pe Mihăiță, răcnea la cel mic, se arăta nemulțumit de ce-i punea pe masă soția.

Într-o zi, a venit acasă și s-a răfuit urât de tot cu toți. A dat în ei ca în păpușoi. Mai întâi l-a bătut pe Dumitraș pentru că scâncea. Apoi a dat cu pumnii în Mihăiță pentru că nu i-a dat cana plină cu apă. După care a bătut-o măr pe Corina pentru că a sărit în apărarea copiilor. Dimineața, când s-a trezit din beție, i-a spus Corinei: „Mi-au secat toate speranțele. Nu am nici regrete, niciun fel de durere. Viața nu mai freamătă cum fremăta. Nu mai descopăr în mine decât o mare uscăciune a sufletului. Toate rezervele de dragoste din sufletul meu s-au epuizat. Ia-ți copiii și pleacă la părinții tăi, să nu fac vreo nevoie cu voi. Mâine aș putea să iau și arma din cui…”. Vorbele soțului au fost asemenea unui vânt năprasnic care smulge copaci din rădăcină. Încercările Corinei și ale prietenilor de a-l duce la tratament au eșuat. Așa că, până la urmă, femeia s-a văzut nevoită să-și ia copiii și să plece la mama ei. A fost o grea lovitură pentru ea, dar mai cu seamă pentru părinți. Cel mai greu a suportat această despărțire tatăl Corinei, care după trei luni a murit de inimă rea.

Regăsire în lumea în care frumosul dictează

Disperarea și furtunile din sufletul Corinei s-au potolit în biserică. La biserică a descoperit o lume deosebită în care frumosul dictează. Părintele duhovnic, autor a mai multor cărți, a atras-o în lumea poeziei și artei, în activitatea de voluntariat. Lucruri care au stimulat-o și au încurajat-o. Când a văzut că salariul de pedagog nu-i ajunge pentru satisfacerea necesităților, și-a lăsat copiii în grija mamei sale și a plecat la muncă în Elveția. Muncește trei luni, vine acasă pe două-trei săptămâni și pleacă din nou. Și așa timp de zece ani. Își ajută sora care are patru copii, îi mai ajută și pe cei doi frați care au ales să muncească în țară.

De recăsătorit nu s-a recăsătorit și nici nu se gândește la căsătorie. Culege bucuriile de la cei dragi și de la copii. Mihăiță a terminat cu succes facultatea de teologie. Muncește în calitate de profesor de religie și își face masteratul. Dumitraș a susținut cu bine bacalaureatul și se pregătește să depună dosarul pentru facultatea de fizică și chimie. Corina și-a încheiat povestea cu cuvintele: „Au fost foarte multe întâmplări triste în viața mea de care nu vreau să-mi amintesc pentru că nu te ajută. Eu mă ajut din mers, rugându-mă la Dumnezeu. În orice fac vorbesc cu Dumnezeu. Atunci când am plecat de lângă Iustin, mă gândeam ce-o să fac, cum o să-mi cresc copiii fără tată, fără omul pe care l-am iubit atât de mult? Iar din momentul când l-am descoperit pe Dumnezeu altfel decât îl știam până atunci, în sufletul meu a coborât o dragoste mare cât tot pământul și cerul la un loc. Vreau să ajut cât mai multă lume. Mă strădui să fiu alături atât de omul sănătos, cât și de cel bolnav. Pe multă lume am ajutat, dar pe Iustin nu l-am putut scoate din patima paharului. Duce un mod parazitar de viață în orășelul lui, situat la 300 km distanță de orașul în care locuim noi. Mă rog pentru el”.

P.S. În nr. 23 din 17 iunie, curent, am publicat povestea „Drama Svetlanei și a lui Igor”. Mai mulți oameni de bine s-au oferit să-i ajute. Svetlana a primit telefoane din America și Canada, în care cetățeni ai RM i-au cerut să-și deschidă un cont ca să-i poată transfera anumite sume de bani. Iată Codul bancar al Svetlanei Rusu (Oloi):

Cod IBAN MD32AG000000022522928974
Codul fiscal: 2011032002391
Beneficiar: Rusu Svetlana
Prestatorul beneficiar: BC Moldova Agroindbank SA

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)