Doza de optimism cu Nicolae Popa

Ministere ieftine şi scumpe

Ocazia pare să fie dintre cele rarisime, comparabilă, dacă e să exagerăm puţin, cu poziţionarea în linie dreaptă a planetelor faţă de soare. Avem toate şansele să trăim într-un Nou An care să fie Nou cu adevărat. Startul întru înnoire a şi fost dat.

Însuşi faptul că re-Facerea Alianţei s-a înfăptuit cam pe muchia dintre ani e un semn că am trecut „dincoace” împrospătaţi şi primeniţi, numai buni pentru o veritabilă Schimbare. Lăsând câte ceva de la noi, acceptăm că anul 2010 a fost, din punctul de vedere al realizărilor imediat următoare, un fel de anticameră a acestui nou-nouţ an. Chiar şi mitingurile din scuarul Teatrului de Operă şi Balet, culminând cu mitingul din PMAN, ai căror participanţi şi organizatori l-au chemat, în numele democraţiei, pe Marian Lupu să se menţină pe eşichierul de centru-dreapta, au fost semne de bun augur. De altfel, în anumite secvenţe, aceste chemări ne-au amintit de mitingurile de la începuturile anilor nouăzeci, când era chemat să vină la conducere Petru Lucinschi. Comparaţia e perfect valabilă, mai ales dacă ţinem cont că atunci, ca şi acum, „tonul” l-au dat tot scriitorii, în fond aceiaşi distinşi scriitori, minus Andrei Ţurcanu.

Dar cel mai prielnic moment al trecerii prin această „anticameră”, oricât ar părea de paradoxal, s-a dovedit a fi procesul de negocieri privind crearea viitorului guvern. Zic „prielnic”, pentru că a făcut bine iniţierii noastre în materie de valoare bugetară a fiecărui fotoliu în parte. Dezbaterile TV ne-au luminat definitiv în această privinţă. Am aflat, de pildă, că Ministerul Apărării nu se prea cotează la bursa preferinţelor ministeriale, deoarece are un buget mai mic, precum ni s-a spus, decât chiar Ministerul Educaţiei. Cum ar veni, la ce-mi trebuie un asemenea minister, fie el şi al Apărării Naţionale, dacă bugetul ce i se repartizează nu permite uilizarea a cine ştie ce sume băneşti? Sigur, contează şi apărarea ţării, şi chiar suntem patrioţi, nu mai puţin patrioţi decât soldaţii sărăcuţ îmbrăcaţi ai lui Mereuţă, dar parcă am fi şi mai buni patrioţi dacă am avea în dotare un minister precum cel al Finanţelor, să zicem.

Adevărul e că cetăţeanul obişnuit a fost ajutat în luna decembrie să priceapă şi ce fel de mâncare de peşte mai e şi Arcul de Guvernământ. Iar din moment ce a priceput, fireşte că a apreciat la justa valoare tot ce se face spre binele său. A apreciat, neîndoielnic, şi gestul bărbătesc al lui Mihai Ghimpu de-a se retrage atât de lin dintr-un post-cheie, cumva neobişnuit de lin pentru încăpăţânarea alor noştri, acceptând să nu candideze la funcţia de preşedinte al Parlamentului pentru a-i deschide calea lui Marian Lupu spre Preşedinţia Republicii Moldova. Acelaşi cetăţean obişnuit şi-ar dori, bineînţeles, ca fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu să nu aibă soarta lui Marian Lupu din perioada când acesta, candidând la prima funcţie în stat, nu a avut-o nici pe a doua.

Pe scurt, semnele bune ale acestui Nou An se prefigurează cu suficientă claritate pentru a nu fi confundate cu nişte semne învechite. Tot ce e nou aduce a dimineaţă – iertat fie-mi patetismul atât de contraindicat perioadei Facerii Guvernului. Dar după ce am trecut personal exact peste una sută dealuri din vale, o doză de optimism nu strică.