Două treimi din locuitorii planetei ar putea suferi din cauza penuriei de apă

Creşterea poluării apei şi scăderea calităţii acesteia în lume vor figura ca subiecte principale în dezbaterile celei de-a 20-a ediţii a Săptămânii Mondiale a Apei care se desfăşoară în perioada 5–11 septembrie, la Stockholm, în prezenţa a circa 2.500 de experţi veniţi din 130 de ţări, informează AFP.

„Sub efectul schimbării demografice şi al creşterii economice, apa este tot mai mult extrasă, utilizată, reutilizată, tratată şi aruncată”, avertizează organizatorii. „Urbanismul, agricultura, industria şi schimbările climatice exercită o presiune crescândă în acelaşi timp asupra cantităţii şi calităţii resurselor noastre hidrice”, continuă documentul.

Situaţia este alarmantă, potrivit Institutului Internaţional al Apei din Stockholm (SIWI), care organizează această manifestare anual. „Poluarea apei este în creştere la nivel mondial” şi, în fiecare zi, circa două milioane de tone de deşeuri de origine umană sunt aruncate în râuri, fluvii, lacuri şi mări, indică institutul. În ţările în curs de dezvoltare, nu mai puţin de 70 % din deşeurile industriale sunt deversate în ape fără să fie tratate, poluând sever resursele de apă potabilă.

„Încălzirea climatică globală agravează problema”, a indicat directorul Săptămânii Mondiale a Apei, Jens Bergren. „Schimbarea climatică are consecinţe vaste asupra poluării apei” pentru că „încălzirea modifică schemele climatice şi provoacă inundaţii masive în unele regiuni şi secetă severă în altele”, a adăugat acesta.

Creşterea poluării contribuie la reducerea accesului la apa curată în lume, afectează sănătatea umană şi ecosistemele atât cele terestre, cât şi maritime. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură /FAO/ consideră că, în următorii 15 ani, 1,8 miliard de persoane vor trăi în ţări sau în regiuni confruntate cu o lipsă severă de apă şi că două treimi din locuitorii planetei ar putea suferi din cauza penuriei de apă. (Agerpres)

The following two tabs change content below.