Două spectacole despre 7 aprilie: la Chişinău şi la Bălţi

PREMIERĂ // Şocul emoţional provocat de actul artistic a fost atât de puternic, încât aplauzele de după spectacol au durat minute în şir

La un an de la protestele dramatice din aprilie 2009, două teatre din R. Moldova propun publicului montări consacrate Primăverii din Chişinău. Spectacolul „7 Aprilie 2009” – montat de Sandu Grecu la Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale”, după texte de Constantin Cheianu şi Irina Nechit – a reunit în ziua premierei conducători de stat, politicieni, oameni de cultură. Şocul emoţional provocat de actul artistic a fost atât de puternic, încât aplauzele de după spectacol au durat minute în şir. Aceeaşi montare a fost prezentată la „Satiricus” şi în seara lui 7 aprilie 2010, după lansarea volumului „Chişinău, 7 aprilie. Teatru-document”, proaspăt editat la Bucureşti de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”.

O altă producţie scenică – „Coridorul morţii” – a fost creată de artiştii Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. După premeira acestui spectacol, montat de regizorul Anatol Răcilă, întreaga sală a teatrului bălţean a ovaţionat în picioare echipa de actori. (Cornelia Donţu)

„7 aprilie a fost începutul libertăţii noastre”

Sandu Grecu, regizor, directorul Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale”:

„În februarie şi martie, actorii Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” au renunţat la zilele libere. S-au consacrat repetiţiilor la spectacolul „7 aprilie 2009”, alcătuit din două părţi – prima parte e realizată după piesa „Coridorul morţii” de Irina Nechit, iar cea de-a doua parte – după textul dramatic al lui Constantin Cheianu, „Şi cu bunelul, ce facem?”.
E specific pentru acest spectacol că în el joacă doi copii, Dan Cornescu şi Alexandrina Grecu. Ei nu puteau abandona şcoala, de aceea repetam seara, de fapt, repetam non-stop.

Aş menţiona de asemenea că am făcut spectacolul exclusiv din mijloacele financiare ale Teatrului „Satiricus”. Nimeni nu ne-a ajutat, nu am avut niciun sponsor şi sunt un pic trist din cauza asta, pentru că normal ar fi fost să avem sprijin măcar de la organele de stat responsabile pentru cultură.

Spectacolul ne-a costat mult, nu doar în plan financiar. Vorbesc în primul rând de efortul actorilor, de consumul lor emoţional, psihic, intelectual. Actorii au trebuit să-şi creeze rolurile pornind de la zero, să renunţe la ticuri, să-şi reinventeze personajele. E foarte importantă şi atitudinea civică a artiştilor, revolta lor împotriva actelor de violenţă nemaivăzută, care s-au produs pe 7 şi 8 aprilie.

Accentuez că „7 Aprilie 2009” e un spectacol-protest, un spectacol-manifest, prin care spunem publicului că protestele de acum un an nu trebuie uitate. Vom juca acest spectacol, pentru ca oamenii să ţină minte că 7 Aprilie a fost începutul libertăţii noastre”.

„Am construit piesa „Cu bunicul, ce facem?” după nişte principii ale catharsisului”

Constantin Cheianu, prozator, dramaturg, publicist

„Am construit piesa „Cu bunicul, ce facem?” după nişte principii ale catharsisului, pentru că la sfârşit am vrut să provoc acea stare de echivoc care cred că există şi în tragedia antică, în care finalul nu e unul clar, deschis, ci pluteşte un soi de ambiguitate. Moare un erou aşa-zis negativ, dar suferinţa e adevărată. Nu triumfă nimeni după ce moare acest personaj ce pare negativ. Tensiunea acestui conflict interior cred că provoacă această stare înrudită cu ceea ce înţelegem prin catharsis.

Momentul culminant se produce cam pe la mijlocul spectacolului, acolo unde actriţa-copilă Alexandrina Grecu izbucneşte în plâns din cauza că eroina ei nu poate s-o aibă alături pe mama sa.

Un moment remarcabil a fost şi în prima parte a spectacolului, construită din mărturisirile tinerilor torturaţi în comisariatele de poliţie. Am citit multă presă, cunosc astfel de cazuri, dar am văzut că în scenă lucrurile arată mult mai amplificate, mai tari. Astfel m-am convins că în teatru nu dublăm şi nu copiem realitatea, actul scenic provoacă o impresie teribil de puternică, după mine teatrul nu poate fi întrecut de nimic”.

„Suntem şi noi nişte bobocei pe care fosta putere i-a călcat în picioare”

Anatol Răcilă, regizor, director al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi

„Spectacolul „Coridorul morţii” pe care l-am montat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi e despre credinţă. Ani la rând noi nu am avut credinţă, nu am crezut într-un ideal naţional sau democratic, de aceea s-a ajuns la un 7 aprilie sângeros, cu consecinţe tragice pentru mulţi dintre tinerii protestatari, torturaţi de poliţişti.

Boboc e un nume simbolic. Suntem şi noi nişte bobocei pe care cei de la putere credeau că îi pot călca în picioare. Am făcut un spectacol în memoria lui Valeriu Boboc, dar e şi despre noi toţi, despre felul cum am fost manipulaţi şi maltrataţi de guvernarea comunistă.

Actorii trupei bălţene s-au implicat cu toată fiinţa lor în acest proiect artistic atât de necesar pentru a menţine trează conştiinţa naţională şi civică la Bălţi. Am făcut „Coridorul morţii” în doar trei săptămâni de repetiţii, s-a muncit mult. E important să îl prezentăm înainte de sfintele sărbători de Paşte, când sufletele noastre au nevoie de purificare. Sperăm să-l prezentăm şi la Chişinău până la sfârşitul lui aprilie.

Vă invităm la spectacolul „Coridorul morţii” din Bălţi!”