Dosarul lui Filat: CSJ a respins cererea privind anularea deciziilor judecătoreşti şi rejudecarea cauzei

Dosarul lui Filat: CSJ a respins cererea privind anularea deciziilor judecătoreşti şi rejudecarea cauzei; Fostul premier îşi va căuta dreptatea la CEDO

Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie a respins cererea de recurs în anulare în dosarul lui Vladimir Filat, condamnat la nouă ani de detenţie pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă. Astfel, au fost epuizate toate căile naţionale de atac, iar în continuare avocaţii fostului premier se pot adresa la CEDO, aşa cum au anunţat anterior, scrie jurnal.md.

Avocatul Igor Popa a cerut repetat la 14 septembrie CSJ casarea hotărârilor instanţelor naţionale, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care Vladimir Filat să fie achitat şi eliberat din detenţie. În solicitare, Igor Popa a invocat lipsa publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului la un remediu efectiv, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârilor judecătoreşti etc.

CSJ a decis însă astăzi „inadmisibilitatea recursurilor în anulare declarate, ca fiind vădit neîntemeiate”.  Pronunţarea integrală a deciziei CSJ va avea loc la 28 decembrie. Amintim că Vladimir Filat a fost condamnat la nouă ani de detenţie pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă, pornind de la un autodenunţ al lui Ilan Shor în care acesta spunea că i-a oferit, în perioada în care Vladimir Filat era premier, bani şi cadouri în valoare de 250 de milioane de dolari în schimbul unor servicii guvernamentale. Vladimir Filat pledează nevinovat.

Curtea Supremă de Justiţie a respins în februarie curent recursul înaintat de avocatul lui Vladimir Filat. CSJ a examinat cererea de contestare a deciziei Curţii de Apel Chişinău prin care a fost menţinută sentinţa de 9 ani de închisoare pentru Vladimir Filat pronunţată de către Judecătoria Buiucani.

În august curent, Vladimir Filat a depus o cerere la CEDO în care a invocat că pe parcursul procesului de judecată i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)