Dosarul alimentelor alterate se cam… împute

În farfuriile copiilor ajung în continuare produse interzise, iar fructele și legumele proaspete lipsesc în majoritatea grădinițelor

După declanșarea scandalului licitațiilor trucate și alimentelor alterate din toamna lui 2016, au fost create mai multe grupuri de lucru pentru a depista neregulile existente de ani buni în domeniul alimentației din instituțiile de învățământ din RM. În cadrul ședinței din 19 decembrie, Mihai Moldovanu, șef al Direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău, a prezentat un raport care demonstra grave probleme în domeniul educației în capitală, un management defectuos al direcțiilor educație și al instituțiilor de învățământ. În urma scandalului, 17 persoane au fost plasate în arest la domiciliu. Dosarul nu a ajuns încă în judecată.

Carolina Chirilescu

Dosarul alimentelor alterate bate pasul pe loc, în timp ce jurnaliștii de la „Ziarul de Gardă” au scos la iveală la începutul lunii mai implicarea unui angajat al CNA în câștigarea licitațiilor. Igor Carlașuc, șef de direcție din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), instituţie care, împreună cu Procuratura Anticorupţie (PA), a făcut percheziţii şi a reţinut 23 de persoane implicate în fraudarea licitaţiilor la sfârşitul anului 2016. Firma acestuia a câștigat la începutul anului 2017 licitații de peste 1,2 milioane de lei. În urma investigației jurnalistice, Igor Carlașuc a fost suspendat din funcție, iar pe numele acestuia a fost deschisă o anchetă internă. „Nu vă putem da informații despre această anchetă, abia a fost inițiată și poate dura”, a declarat Angela Starinschi, ofițer de presă din cadrul CNA.

Pe 24 martie în plenul Parlamentului a fost prezentat raportul de activitate al Comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare. Conform acestui raport, Procuratura este obligată să prezinte în termen de două luni acțiunile întreprinse pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate în trucare licitațiilor și livrarea produselor alterate. Cele două luni se scurg deja, iar dosarul nu a ajuns încă în judecată. „A fost transmisă procurorului cea de-a doua parte a dosarului. În această săptămână acesta va lua cunoștință de materialele dosarului, după care va fi expediat în judecată”, a declarat pentru JURNAL de Chișinău, Bogdan Zumbreanu, șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA.

Moldovanu a prezentat raportul și s-a spălat pe mâini, Fleaș nu l-a văzut încă

După prezentarea raportului din 19 decembrie, șefa Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, și-a dat demisia, iar șefii și contabilii-șefi ai direcțiilor de învățământ din toate sectoarele capitalei au fost suspendați din funcție pe durata anchetei, apoi restabiliți în funcție. Raportul a fost publicat și pe site-ul Primăriei. Conform șefului Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, șeful DGETS, și primarul trebuia să ia atitudine. „Noi am depistat o mulțime de nereguli, le-am prezentat, aceasta a fost misiunea grupului nostru. Întrebați-l pe șeful DGETS și primar, ei trebuia să ia atitudine și să vină cu un mecanism de îmbunătățire a alimentației în grădinițe și școli”, menționează Moldovanu.

Deoarece primarul Dorin Chirtoacă nu a răspuns la telefon, am discutat cu șeful Direcției Relații cu Publicul, Vadim Brînzaniuc, care ne-a comunicat că raportul a fost prezentat și au fost demise multe persoane. “Toate responsabilitățile revin Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, ei se ocupă”, a spus Brînzaniuc. Șeful interimar al DGETS, care se află acum în concediu, ne-a comunicat la sfârșitul lunii februarie că nu a văzut acel raport. „Eu nu am pe masă până la ziua de azi un raport ca să pot iniţia o anchetă de serviciu. Una e să prezinţi un raport în faţa presei şi alta e să îl primeşti oficial. Găsiţi raportul şi arătaţi-mi-l, eu nu îl am pe masă. Dacă aveţi întrebări concrete la mine, eu sunt responsabil doar de perioada începând cu 2 ianuarie 2017. Ce s-a întâmplat până atunci? Chiar nu mă interesează! Întrebaţi-o pe dna Tverdohleb!”, a exclamat Fleaş.

Doar Guvernul lucrează?

În 2016, au fost elaborate de către Ministerul Sănătății noi meniuri și recomandări privind alimentația din instituțiile de învățământ din republică. Tot în 2016 a fost majorată și norma bănească pentru alimentația copiilor cu aproximativ 3 lei, totuși părinții se plâng pe meniurile sărace și lipsa fructelor proaspete. În urma raportului comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ efectuată de către un grup de parlamentari s-a demonstrat că noile recomandări nu se respectă. În farfuriile copiilor ajung, în continuare, produse care au fost interzise, precum margarina, laptele condensat, pâinea de calitate joasă etc.

În unele grădiniţe copiii nu primesc fructe, meniurile nu sunt adaptate vârstei, volumul unei porţii pentru copii de diferite vârste nu corespunde necesităţilor. De câteva săptămâni la grădinițele din sectorul Botanica lipsesc fructele proaspete din meniul copiilor, în schimb predomină făinoasele. Întrebată în plenul Parlamentului despre alimentația proastă din școli și grădinițe, ministra Educației, Corina Fusu a menționat: „O să-i hrănim cu banane și portocale când o să devenim un stat mai bogat”. Pe 24 martie, Parlamentul a înaintat o inițiativă legislativă prin care Guvernul, în termen de trei luni, va elabora şi va prezenta propuneri privind modificarea şi completarea legislaţiei în vederea asigurării alimentaţiei calitative şi sigure pentru viaţa şi sănătatea copiilor în instituţiile de învăţământ. Direcția comunicare și protocol al Guvernului RM a declarat pentru ziarul nostru că ședințele în domeniul alimentației publice continuă să aibă loc. „În prezent, se lucrează asupra perfecționării legislației în domeniu”, se menționează în răspunsul primit.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)