Dorința necugetată i-a adumbrit viața toată

Așa e de când lumea și pământul. Oamenii se îndrăgostesc, se iubesc, se urăsc, se despart, se împacă, se despart din nou, iar se împacă sau se despart și nu se mai împacă niciodată. Și ajung în amurgul vieții să descopere cu regret că au trecut pe lângă un adevăr și nu l-au înțeles. Nu au înțeles, de exemplu, adevărul despre cât de important este rolul familiei în viața omului.

E și cazul omului de afaceri Ionela Scutaru. Ionela este o femeie inteligentă, cu un spirit mereu tânăr care, de-a lungul anilor, a avut mai multe iubiri, dar nu a durat niciuna mai mult de șase ani.  S-a îndrăgostit pentru prima oară la 13 ani. Băiatul care îi furase inima învăța în clasa paralelă. Cuprinși amândoi de acel prim și blând fior, s-au ascuns într-o iubire inocentă timp de șase ani. Toate erau întâia oară. Prima întâlnire, prima strângere de mână, primul sărut, primul „te iubesc”… Nu se gândeau la ce spuneau și ce aveau de făcut. Lucrurile erau simple, inocente, pure. Așa cum e firesc să fie la niște niște copii îndrăgostiți. Cei șase ani au fost un paradis care s-a pierdut odată cu absolvirea liceului.

 Orice băiat s-ar fi putut îndrăgosti de Ionela  

Când a mers la facultate, Ionela era o domnișoară frumoasă. Toți colegii o numeau „lebăda albă”. Înaltă, subțire, gât lung, păr auriu și ochi verzi. Orice băiat din universitate s-ar fi putut îndrăgosti de ea la prima vedere. Dar ea se îndrăgostise nebunește doar de unul, de Eugen, care era în anul trei la Facultatea de Fizică și Matematică.

Cei din jur îl vedeau pe Eugen rece și distant. Prin felul cum se comporta el cu Ionela se arăta ca un om ce nu simțea nimic care să semene a iubire. În realitate, iubea și el, însă nu își afișa sentimentele. Așa fusese crescut și educat în familie. El știa că intimitatea e minunată și considera sărutul pe stradă, îmbrățișările focoase de față cu mai multă lume și alte gesturi intime de-a dreptul oribile.

Șase ani a durat și această poveste de iubire. Nu s-a ajuns la căsătorie. S-a destrămat, pentru că Ionela se îndrăgostise de altcineva. L-a părăsit pe Eugen și a plecat în alt oraș cu Ștefan, un om isteț, cu bun-simț și sufletul eliberat de întuneric, după ce își pierduse soția și copilul într-un accident de mașină.

El devenise oxigenul ei și ea al lui

S-au cunoscut într-o călătorie pe timpul fostei URSS. Ea era activistă comsomolistă, iar el – membru de partid. Trecuseră vreo șapte ani de la tragedia din familia lui Ștefan. Durerea prea mare îi alungase orice gând la o nouă căsătorie. Dar când a văzut-o pe Ionela înainte de a urca în autocar, i-a tresărit inima. Și-a cerut permisiunea să stea alături de ea și a stat toate cele zece zile cât au călătorit spre Belgia, Franța și drumul înapoi spre casă.

Cu fiece zi de călătorie, Ionela rămânea din ce în ce mai impresionată de judecata sănătoasă a acestui om, care avea conținut și expresie în gândurile și vorbele sale. În plus, exteriorul lui era o încântare. Înalt, vânjos, trăsături puternice, bine conturate, care îi transmiteau parcă un fel de frică, dar îi ațâțau și sentimentele.

Ionela lucra atunci în comerț, iar Ștefan era inginer la un trust de construcții. Au petrecut împreună ziua de duminică ce a urmat după călătorie. Apoi au făcut câteva drumuri împreună prin locuri pitorești din republică. Se întrețineau în discuții amicale.

O altă duminică a început cu o plimbare prin parc, urmată de un concert la Palatul Național, zis Palatul „Octombrie” pe atunci. S-a încheiat duminica în apartamentul lui Ștefan. Așa s-a născut o nouă idilă în viața proaspeților îndrăgostiți.

Ionela a lăsat serviciul din orășelul ei de provincie și a trecut la Chișinău. Ajutată de iubit, și-a găsit serviciu tot în comerț. După un an și ceva, s-a mutat cu totul în apartamentul lui Ștefan. Era fericită. De teama să nu sperie norocul, nu discuta nici cu mama sa, nici cu cele mai bune prietene despre sentimentele ei cele mai tainice pe care le nutrea față de Ștefan.

În relația cu el exista ceva mai mult decât fusese cu ceilalți doi. La mijloc nu era doar pofta de atracție. Totul era real, viu. El devenise oxigenul ei și ea al lui. De la o zi la alta, cei doi își dovedeau dorința sinceră de a întemeia o familie. Dar nu se grăbeau să facă pasul.

S-au căsătorit abia după patru ani de relație. Bucuria de a fi împreună le dădea aripi. Petrecăreț din fire, Ștefan organiza mereu în casa lor tot felul de întâlniri cu prietenii la un pahar. Era sufletul petrecerilor. Cânta, recita, dansa, spunea bancuri. La una dintre petreceri, în seara când sărbătoreau șase ani de relație, o bună prietenă de familie i-a zis: „Prea multe femei frumoase se rotesc în jurul tău, Ștefane! Tentațiile sunt prea mari. Cum reziști ispitelor?”.

Ștefan, mai în glumă, mai în serios, i-a răspuns: „Uneori e bine să mai calci pe bec ca să știi să prețuiești ceea ce ai acasă”. Nu s-a gândit că aceste vorbe o vor supăra rău de tot pe Ionela și vor pune capacul la căsătoria lor.

 S-a despărțit prostește de omul drag

În zilele ce au urmat, soția n-a mai dorit să asculte vreo explicație. S-a simțit lovită în amorul propriu și a desfăcut căsătoria. A plecat de la el la părinți, fiind însărcinată în câteva săptămâni. Maică-sa care s-a topit de tristețe în două luni, ca o lumânare, nu a știut că unica ei fiică urma să-i împlinească visul de a deveni bunică…

Cât de mare și tare se arăta Ionela, despărțirea de omul drag i-a zguduit viața atât sufletește, cât și din punct de vedere material. Se întâmplau toate astea la începutul anilor 90. Nu i-a fost ușor. Acum, ajunsă la 63 de ani, are mai multe regrete. Dar principalul regret este că nu a știut să țină la familia ei, care promitea să fie trainică: „A fost un gest necugetat. Nu m-am gândit prea mult când am luat decizia să divorțez. E adevărat că toate supărările iau naștere din orgoliu și printre ele există foarte puține care au motive cu adevărat serioase. Neserios a fost și motivul meu. Dintr-un orgoliu meschin nu m-am întors la Ștefan atunci când venea și cădea în genunchi, rugându-mă să uit acea vorbă prostească aruncată pe negândite”.

„Știți prea bine că o femeie singură se descurcă greu, dar și mai greu îi este atunci când are copil mic. Mi-a fost foarte greu. Greu i-a fost și Mihaelei să crească fără tată în casă. Mulțumesc Domnului, m-am ambiționat în acea perioadă și am deschis propria afacere din care trăim până în ziua de astăzi. Dar acum privesc în urmă așa ca de pe vârful muntelui. Atât de multe lucruri le privesc cu alți ochi. Dacă m-aș face la acei ani frumoși, la acea seară, care a declanșat scandalul, nu aș mai proceda la fel. Aș răspunde și eu cu o glumă la acele vorbe spuse tot în glumă de Ștefan și aș merge mai departe.”

„Ștefan și-a refăcut viața într-o altă căsătorie. Eu, nu… Regret că nu am fost capabilă să păstrez familia mea frumoasă. Cu tot modernismul zilelor noastre, rămân la concluzia că familia are cel mai important rol în societate. Multe pastile amare am înghițit. Ca să vedeți în ce mizerie te bagă viața!”

„După divorț, majoritatea prietenilor de familie s-au îndepărtat de mine. Nu mă mai invitau în ospeție, la petreceri. Ce mai vorbă! Eram femeie singură, atrăgătoare și reprezentam o amenințare pentru soții lor. Dacă aș fi rămas cu Ștefan, domeniul relaților între vechii prieteni ar fi fost mult mai prielnic și pentru mine și pentru fetița mea. Mihaela a suferit mult. De câteva luni m-a făcut bunică. E fericită. Îmi repetă mereu că nu va repeta greșelile mele. Să dea Dumnezeu așa să fie!”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)