Dor de mamă, dor de tată

Cu ani în urmă, într-o zi, când primăvara îşi arăta primele semne, Andrei a fost adus la o instituţie specială pentru copii din nordul republicii. Era un copil cuminte şi ascultător şi a fost tratat cu afecţiune de personalul instituţiei. Povestea băiatului se deosebeşte de ale celorlalţi – a fost conceput şi născut în închisoare.

Trăia cu gândul că, într-o zi, o să-şi cunoască părinţii

Sosit în noua sa casă, necăjitul lui suflet încerca să se bucure, dar nu-şi putea găsi liniştea. Se afla mereu în căutarea esenţei dragostei părinteşti. Zile şi nopţi la rând, trăia cu gândul că, într-o zi, o să-şi cunoască părinţii. Îl chinuiau mereu aceleaşi întrebări: „Unde o fi mama?”, „Ce-o fi făcând Tata?”, „S-o fi gândind oare la mine?”, „De ce nu mă caută?”. Când vedea că ceilalţi colegi sunt vizitaţi de mama, de tata, de o bunică, se retrăgea într-un ungher şi plângea.

După ce se sătura de plâns, privea cu tristeţe la oamenii care se bucurau şi repeta refrenul gândurilor sale: „Cui îi pasă că eu vreau să-mi cunosc părinţii? Ei nu înţeleg cât sufăr, nu văd că sufletul îmi sângerează”. În astfel de clipe, un fior de milă se revărsa din toate inimile angajaţilor şcolii care îl adăpostise. Andrei simţea iubirea celor de la şcoală şi se încălzea la ea ca la o rază de soare. Aşa treceau anii, iar mama şi tata nu se mai arătau.

Băiatul se consola cu gândul că nu este nici primul, nici ultimul copil părăsit de părinţi. Îşi vedea de ale sale, neştiind că viaţa lui va continua mulţi ani înainte între hotarele acestei şcoli.

A rămas să lucreze în gospodăria şcolii

Cu rele, cu bune, viaţa îşi urmează cursul. După absolvirea şcolii, neavând unde merge, Andrei a rămas să lucreze la ferma de vite a instituţiei. S-a dovedit a fi un băiat gospodăros. I s-a oferit o cameră în cămin pe care a amenajat-o după gustul său. Flăcăul se simţea fericit că îi sănătos. Iubea pământul, animalele, iarba bună de coasă. Cântecul ciocârliilor, mireazma florilor de câmp, freamătul copacilor seculari din parcul şcolii se amestecau cu dorul lui de lume şi de frumos. Avea mereu mult de lucru, dar se lua cu gândurile şi – câte oleacă, câte oleacă – lucrul sporea. De la o vreme, a început să se gândească mai puţin la părinţi. Lua pacea şi liniştea de la câmp, de la animale, şi culegea harul bucuriilor din cărţile sfinte.

Surprizele vin atunci când nici nu te aştepţi

Într-o zi, după ce a hrănit animalele, s-a gândit că uite acuşi are 19 ani şi părinţii nu mai vin la dânsul. Şi-a văzut drumul – de la jalnica mizerie şi umilinţă în care a deschis ochii până la zilele fericite ce i le dădeau câmpul şi îngrijitul animalelor – pe care îl străbătuse fără căldura lor. La un moment dat, inima i-a zvâcnit şi un val fierbinte i s-a vărsat din creştet până în tălpi. Când a întors capul, a văzut o femeie ce îl sfredelea cu privirea. Cu obrazul palid şi ochii duşi în fundul capului, aceasta a rostit: „Aşa-i că nu mă recunoşti, dragul mamei?”.

Andrei s-a cutremurat, apoi i-a răspuns cu vocea sugrumată de emoţie: „Ştiam că o să vii, dar a trecut prea mult de la amara despărţire până la această dulce regăsire”. „Nu e cum vrea omul, ci cum rânduieşte Domnul”, a oftat mama. Fiul a condus-o în camera lui. Amândoi erau emoţionaţi şi nu ştiau cum să înceapă vorba. Îl scăldau lacrimile de uşurare, de caldă şi sfântă înduioşare.

În aceste clipe, Andrei se gândea că mama lui e nevinovată şi a stat închisă pe nedrept. Cu glasul înecat de plâns, mama – parcă ghicindu-i gândul – i-a şoptit: „Cât am suferit, cât sufăr şi cât mă căiesc pentru faptele mele. Dacă îţi spun adevărul, ştiu că o să mă urăşti, o să mă dispreţuieşti. Nu vreau să te înspăimânte faptele mele. Mai bine să nu ştii. Alţii au trecut prin nenorociri şi mai cumplite. Important e că mi-am ispăşit pedeapsa, sunt liberă şi stau alături de tine”. La rugămintea feciorului, mama a povestit despre viaţa din puşcărie care nu e altceva decât un iad. I-a vorbit despre condamnaţi, crime obişnuite, omoruri cu toporul şi cu cuţitul, despre aceea că acolo omul din rău se face şi mai rău etc.

Când a rugat-o să îi vorbească despre tatăl lui, i-a spus doar că e un om bun şi că, poate, într-o zi va veni la el. Până una-alta, i-a spus că ar fi de acord să cumpere o casă în acel sat ca să-şi poată vedea liniştită de treburi alături de fecior. A luat o sumă frumuşică de bani şi a plecat, zicând că va reveni în curând. S-a întors după câteva luni. A fost o nouă revărsare de sentimente, care, de fapt, trădau adevărul că viaţa le-a pregătit drumuri diferite şi că mama nu se va mai întoarce niciodată la fecior. A luat banii şi dusă a fost. Andrei însă mai spera. A aşteptat-o zile şi nopţi.

Peste o jumătate de an a aflat că a fost închisă din nou. Nu ştie în ce împrejurări a ajuns iarăşi la închisoare. Regretă neputinţa sa de a o convinge să nu mai apuce pe căi greşite.

Şi-a întâlnit iubirea adevărată

Se gândea mult la mama, devenise din nou trist. Însă, într-o dimineaţă, şi-a dat seama că se gândeşte la altcineva, la Diana din contabilitate. De ceva timp, simţea cum îl înfiorau privirile Dianei. Meditând la această fată, a înţeles că îi era dragă şi că o aştepta de mult. De la poezia şi farmecul unei priviri, Andrei a hotărât să treacă la declaraţii de dragoste. A picurat cuvintele cu beţia dulce a inimii şi a simţit cum se deşteaptă o lume nouă în sufletul său. Aşa a venit schimbarea în lumea lui cu care se obişnuise. Şi-a dat seama că e îndrăgostit. Dar fata ca fata, n-a cedat din prima, îl mai respingea, să vadă ce va zice. Şi ce credeţi? Cu cât îl respingea mai mult, cu atât mai tare se aprindea focul iubirii. De la o atingere uşoară la un sărut a reuşit să o convingă să devină soţia lui.

Plin de voie bună de parcă toată lumea era a lui, Andrei a păşit în viaţa de familie. Au trecut câţiva ani de atunci. Cu gânduri frumoase şi fericite, zilele se desfac în casa lor ca nişte flori. Acum trei ani li s-a născut o fetiţă. Între timp, Diana a intrat la facultate. Îşi continuă studiile în domeniul economiei. Se înţeleg foarte bine. El o iubeşte, ea îl iubeşte. El lucrează, ea învaţă. Aceeaşi viaţă senină pentru amândoi, aceleaşi gânduri.
Farmecul divin al bunătăţii şi al iertătrii e rege în căsuţa lor. Pentru a îmbunătăţi bugetul familiei, Andrei pleacă din când în când la câştig în Rusia. E fericit că are o fetiţă drăgălaşă şi o soţie blândă, că are o casă frumoasă şi că îl cinsteşte satul. Se simte minunat în rol de tată şi nu îşi poate explica cum şi de ce până acum nu l-a căutat tatăl lui.
Gândul la tata îl mai chinuie nopţi de nesomn. Zice că nu-i adevărat că se uită toate cu vremea. Nu se poate deprinde cu faptul că tata l-a uitat, că nu vrea să îl vadă. Deşi nu l-a văzut niciodată, umbra tatălui îl urmăreşte mereu. Îl aşteaptă de 26 de ani şi e gata să îl aştepte o viaţă întreagă, să-i fie măcar la bătrâneţe stâlp, vorba poetului. Crede într-o minune. Iar prin minune înţelege tot ce e frumos în jur şi tot ce e departe de ură şi dispreţ. „Întâlnirea cu tata ar fi o minune”, spune Andrei.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce