„Doina și Ion sunt vii, moartea nu a încăput în film”

Leontina Ion si DoinaInterviu cu regizoarea Leontina Vatamanu, OWH Studio

– Dragă Leontina Vatamanu, lucrând la filmul documentar „Te iubesc, Ion și Doina”, ai reconstituit viețile unor oameni foarte frumoși care nu mai sunt. Ți-ai asumat contactul cu destine sclipitoare, dar tragice. Care au fost momentele cele mai grele din perioada realizării filmului? Cum le-ai depășit?

Munca la documentarul „Te iubesc, Ion și Doina” a fost pentru mine, în primul rând, o mare responsabilitate.

Atunci când povestești viața unor oameni, care nu mai sunt, e foarte important să fii sincer și echilibrat. De aceea eu am conceput acest film ca pe o confesiune spusă chiar de Ion și Doina. Am răscolit prin arhive ca să găsesc înregistrări audio și video, în care eroii mei singuri își povestesc viața și reflectează asupra creației lor. De aceea ei sunt foarte prezenți, foarte vii în acest film. Eu cred că la un moment dat spectatorul are același sentiment, pe care l-am avut eu la masa de montaj, că moartea e o himeră, că ei sunt printre noi. De aceea probabil cel mai complicat pasaj al muncii asupra filmului a fost finalul. Moartea nu încăpea în acest film. Finalul mi-a provocat multe dileme și căutări. În rest, eu am lucrat cu plăcere, cu drag și dor la film, redescoperindu-i pe acești doi oameni frumoși, Ion si Doina Aldea-Teodorovici.

– Când i-ai auzit prima dată pe Ion și Doina? I-ai ascultat cântând pe viu?

Nu-mi aduc aminte când i-am auzit prima dată, dar port pe ecranul minții imaginea lor de la Marea Adunare Națională, când au cântat în piață, în fața miilor de oameni veniți din toată țara. Eu pe atunci eram adolescentă, dar țin minte ce forță aveau cântecele lor care răsunau practic la toate manifestațiile din acea perioadă frumoasă. Aceste cântece patriotice erau ca niște steaguri, ele aveau capacitatea să trezească niște emoții extraordinare, să înalțe și să ne facă să ne simțim demni, puternici și de neoprit. Ele și astăzi au rămas în memoria noastră ca niște stindarde ale Renașterii Naționale. Eu cred că nu era om pe această palmă de pământ care să nu le fi știut sau cântat. Doina și Ion au fost un fenomen și chiar imaginea lor în doi a rămas ca o icoană în memoria colectivă.

– Cât de apropiată îți este muzica lui Ion și a Doinei acum?

Lucrând la film, le-am redescoperit muzica. De fapt, creația compozitorului Ion Aldea-Teodorovici este foarte vastă și foarte variată. Pentru mine e o enigmă: cum a reușit Ion să compună muzică pentru atâtea spectacole, filme, concerte simfonice, fiind mereu pe drumuri și prin turnee, atât în țară, cât și peste hotare? După cum afirmă cei ce l-au cunoscut aproape, el era un om extrem de talentat și avea capacitatea să compună muzică ad-hoc. Astăzi în arhiva familiei se păstrează multe partituri cu melodii, care n-au fost încă scoase la lumină, care n-au răsunat nicăieri și pe care Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul lor, încearcă să le readucă la viață. În ceea ce mă privește, îmi plac mult piesele lor lirice, de dragoste. Iar una dintre preferatele mele este piesa „Te iubesc”, care de fapt a devenit laitmotivul acestui film și care m-a inspirat atunci când am creat conceptul și titlul acestui documentar.

– Ce a schimbat în tine filmul acesta?

Acest film e un film de dragoste. Sunt 100 de minute în care au încăput doua vieți scurte, dar pline. Și anume iubirea le conferă această împlinire. Cred că am mai spus-o zilele astea, dar o repet: pentru mine Doina și Ion sunt doi oameni care au avut capacitatea de a iubi mai mult, ori tocmai prin asta ei sunt un model pentru noi. Dacă vom iubi mai mult ceea ce facem, oamenii din preajma noastră, neamul din care ne tragem, vom da alt rost și altă dimensiune existenței noastre. Ei s-au iubit mult, ignorând cinismul unora. Ei și-au iubit publicul, creând cu pasiune și dăruire atâtea cântece de neuitat. Ei și-au iubit neamul, pentru care au stat pe baricadele luptei naționale rămânând în istorie ca un simbol al acestei reînvieri naționale.

– Acest film va participa la festivalul „Cronograf”?

În această vară ne propunem să organizăm o caravană cinematografică, numită CRONOGRAF-TUR, care va proiecta filme în zece localități din Republica Moldova. Cu acest proiect ne propunem să redeschidem și să umplem sălile de cinema din localitățile rurale și centrele raionale din țară, unde vom organiza proiecțiile. În program va fi inclus și documentarul „Te iubesc, Ion și Doina” care practic va repeta cu această ocazie turneele de cândva ale tandemului Doina și Ion Aldea – Teodorovici și va ajunge la publicul care le duce dorul.

– Cum poate ajunge filmul la un public cât mai larg? Va fi difuzat și pe postul de televiziune Moldova 1?

Deoarece la premieră, cât și în zilele următoare de proiecții, sala a fost arhiplină, ne-am gândit să mai organizăm niște proiecții suplimentare la cinematograful „Odeon” în zilele de 14, 15, 16, 17 iunie, la ora 19:00. Așa încât cei ce vor să vadă filmul și n-au reușit au această oportunitate. După cum vă ziceam, vara el va face un tur prin țară, iar toamna ne planificăm să mergem cu el la București și prin alte orașe din România, unde e așteptat de public… Am vrea să ajungem și la concetățenii noștri din diasporă. Probabil, spre sfârșitul acestui an, documentarul va fi difuzat și la televizor. Până atunci el își așteaptă spectatorul în fața marelui ecran, la cinematograf.

– Mulțumesc pentru interviu!

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)