Doi oameni din anturajul lui Petrenco, acuzaţi pentru activitate de mercenar

petrenco

Procuratura mun. Chişinău a anunţat încheierea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale a două persoane, pentru activitate de mercenari (art.141 Cod penal), păstrare ilegală a muniţiilor (art. 290 CP) şi organizarea dezordinilor în masă (art. 285 CP), informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Inculpaţii au ajuns în vizorul organelor de drept după ce au participat la dezordinile în masă şi violenţele din faţa Procuraturii Generale, care au avut loc pe 6 septembrie 2015. Potrivit probatoriului, respectivii, în comun cu alte persoane, au chemat la nesupunere violentă activă la cerinţele legitime ale reprezentanţilor autorităţilor, au îmbrâncit şi aplicat lovituri, inclusiv cu utilizarea unor obiecte în calitate de arme. Aceştia au fost reţinuţi la începutul lunii noiembrie 2015, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care intenţionau să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul investigaţiilor, procurorii au stabilit că, în perioada 2014–2015, cei doi inculpaţi au participat, în calitate de mercenari, la luptele din autoproclamata republică populară Doneţk, Ucraina.

Inculpaţii sunt cercetaţi în stare de arest, urmând ca astăzi, la ora 11.00, Judecătoria sectorului Râşcani să examineze demersul procurorilor privind prelungirea mandatelor de arestare pe numele acestora cu încă 90 de zile.

Din 2014 până în prezent, cinci persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte şapte persoane continuă să fie cercetate penal, iar patru au fost deja deferite justiţiei, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe în cazul vinovăţiei lor.

Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea acţiunilor cu caracter ilegal, iar pe măsura desfăşurării acţiunilor de anchetă şi adoptării unor decizii procesuale, vom difuza informaţii suplimentare.

The following two tabs change content below.