Dodon vrea referendum pentru înlocuirea tricolorului // IMPREGNARE

Moldovenistul Igor Dodon propune organizarea unui referendum național privind schimbarea simbolicii de stat şi înlocuirea tricolorului cu „drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare”. Totodată, Comisia Naţională de Heraldică consideră că bicolorul comuniştilor nu este nicidecum al „Moldovei medievale”, iar arborarea acestuia pe instituţiile de stat constituie un act ilegal.

De asemenea, Dodon invită foștii colegi din PCRM să susțină această inițiativă de reformare a simbolicii identitare a statului.

„Îi îndemnăm pe colegii din PCRM, dar şi pe cei din alte partide stataliste să susţină această idee. Socialiştii sunt gata să lucreze activ pentru convingerea moldovenilor de oportunitatea istorică a acestui gest”, se arată într-un comunicat plasat pe blogul lui Dodon.

Socialistul menționează că el şi Partidul Socialiştilor, ca formaţiune politică, au promovat în mod ferm identitatea moldovenească şi imaginea Republicii Moldova ca stat moldovenesc, după principiul Moldova – moldoveni – moldovenesc.

Lecţii  şi reproşuri comuniştilor

„Suntem pentru oficializarea simbolicii tradiţionale moldoveneşti. Noi considerăm că pentru promovarea drapelului lui Ştefan cel Mare trebuie să acţionăm inteligent, fără isterii. PCRM a avut puterea să promoveze drapelul cât s-a aflat la guvernare şi a avut majoritate constituţională, însă n-a făcut-o.

Dacă au înţeles în sfârşit că trebuie să sprijine această reformă de simbolică identitară, urmează să o facă corect, colegial şi să acţioneze strategic, de comun acord şi în corespundere cu rigorile legii”, se mai arată în adresarea lui Dodon.

 „Utilizarea drapelului bicolor, un act de profanare a tricolorului”

În acelaşi timp, Comisia Naţională de Heraldică a emis recent un aviz în care declară că arborarea steagului roş-albastru pe clădirile publice nu este altceva decât un act de profanare a drapelului de stat al Republicii Moldova şi de incitare la abolirea acestuia.

Potrivit preşedintelui Comisiei Naţionale de Heraldică, Mariana Şlapac, opinia conform căreia acest drapel bicolor este „al Moldovei Medievale” este falsă. Mai mult, acest drapel nici măcar nu este înregistrat oficial de Comisia Naţională pentru Heraldică în Armorialul General al Republicii Moldova.

„Pe teritoriul Republicii pot fi arborate doar drapele înregistrate oficial de Comisia Naţională de Heraldică”, atenționează raportul comisiei.
Totodată, comisia precizează că drapelul bicolor a fost utilizat în ultimii ani de către Partidul Comuniştilor la protestele din centrul capitalei. Aceştia pretindeau a-l promova ca pe o alternativă a Drapelului de Stat.

Surse jurnal.md şi union.md