„Dodon şi Usatîi, proiecte ce ameninţă stabilitatea politică”

10383684_1516331715274384_3239703539050762993_nPotrivit ultimului sondaj de opinie privind opțiunile alegătorilor înainte de alegeri, partidele proeuropene ar obține aproape același număr de mandate în viitorul legislativ ca și cele proruse sau de stânga. „Faptul că e posibilă apariția unui proiect politic, cum ar fi Partidul „Patria”, condus de Renato Usatîi, arată  lipsa de maturitate civică, precum și faptul că sistemul nostru politic se află în criză. Partidele tradiționale stagnează și apar proiecte lansate din exterior, care riscă să dea peste cap stabilitatea politică în R. Moldova”, susține Oazu Nantoi, scrie rfi.ro

Potrivit expertului, „nu trebuie să ne pripim cu calcularea mandatelor din simplu motiv că circa 30% sunt indeciși. O bună parte din alegători se decid cât merg de acasă până la secția de votare. Nu trebuie să percepem procentele anunțate ca procente care se vor regăsi în componența următorului Parlament”. În opinia comentatorului, PCRM a intrat într-un declin evident și reprezentanții minorităților etnice optează pentru PSRM al fostului comunist Igor Dodon. „Ei sunt racolați prin mesaje de promovare a Uniunii Vamale. Un lucru mult mai grav se întâmplă cu Partidul ‚Patria’, susținut de tineri. Aceştia investesc așteptările lor în acest proiect cu un mesaj populist și demagogic”.

„Ei preferă confortul psihologic al mizeriei în care ne bălăcim și acest confort se identifică cu Uniunea Vamală și Rusia. Este o problemă care nu se discută cu zece zile înainte de alegeri. Este o problemă fundamentală pentru societatea noastră”, a menţionat Nantoi. Potrivit acestuia, pentru a schimba starea de lucruri, în timpul rămas până la scrutinul parlamentar, formațiunile de la guvernare ar trebui să-și fortifice pozițiile.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, șase  partide politice ar ajunge în legislativ, arată datele sondajului, realizat de Institutul de Politici Publice. PCRM și PLDM ar obține câte 14%  fiecare. Pentru P De ar vota 12% din alegători. Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu și Partidul Socialiștilor, liderul căruia este ex-comunistul Igor Dodon, ar obține câte 7% fiecare. Partidul „Patria”, condus de Renato Usatîi, ar accede în Parlament cu 8%.

The following two tabs change content below.