Dodon şi Usatîi au băgat în boale forţele de ordine de la Chişinău

Noaptea trecută, Renato Usatîi şi Igor Dodon au băgat în boale forţele de ordine de la Chişinău. Cei doi “strategi” au adus un camion în piaţă, acolo unde şi-au instalat corturile de câteva zile pe trotuarele din faţa clădirii Parlamentului R.Moldova şi a clădirii Ministerului Agricultruii, provocând astfel mare confuzie printre cei care asigură paza şi securitatea acestor instituţii de stat. În timp ce forţele de ordine se concentraseră pe camion, de teamă că în el ar putea fi arme, băieţii lui Usatâi şi Dodon au reuşit să-şi instaleze corturile pe porţiunea de carosabil a străzii Ştefan cel Mare, în faţa acestor instituţii. Astfel, drumul rămâne şi la ora actuală blocat pentru traficul rutier.

Am mers la faţa locului să surprind imagini. E linişte acolo. Adepţii organizaţiei “Falun Dafa” inspiră pace nu departe de protestatari, poliţiştii s-au ascuns la umbra în spatele clădirilor în cauză, iar manifestanţii îşi beau ceaiul în voie. Cu excepţia faptului că unii dintre ei miros a băutură, unul îmi este prezentat ca fiind “sniper”, iar alţii îmi spun că nu le e frică de eventuale altercaţii fiindcă-i “mănâncă palmele”, nu mă înspăimântă altceva. E linişte la Chişinău, deocamdată.

_DSC4307protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4310protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4311protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4312protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4317protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4318protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4319protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4320protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4329protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4330protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4333protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4337protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4339protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4340protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4343protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4346protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4347protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4348protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4348protest usatai si dodonf.nadea roscovanu_1 _DSC4349protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4350protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4352protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4354protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4358protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4359protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4361protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4362protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4364protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4365protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4370protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4371protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4372protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4373protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4374protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4377protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4380protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4381protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4387protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4388protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4389protest usatai si dodonf.nadea roscovanu _DSC4390protest usatai si dodonf.nadea roscovanu

The following two tabs change content below.