Dodon cere NATO să nu se grăbească să deschidă biroul de legătură în Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat într-o conferință de presă susținută marți la sediul NATO că deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chișinău “va crea impedimente în privința negocierilor pe problema transnistreană” și demersul nu este “binevenit” pentru cetățenii Republicii Moldova. El le-a cerut oficialilor alianței să nu se grăbească în ce privește deschiderea acestui birou de legătură, scrie Agerpres.

Dodon a făcut declarațiile la finalul întâlnirii cu Rose Gottemoeller, adjuncta Secretarului General al Alianței, alături de care a susținut o conferință de presă.

Gottemoeller a spus, în deschiderea conferinței, că Republica Moldova poate conta pe prietenia NATO și că alianța susține o Republică Moldova stabilă și neutră, subliniind că este important ca țara să continue reformele, în special întărirea sistemului juridic și combaterea corupției.

“Mesajul NATO este simplu: respectăm suveranitatea tuturor țărilor și dreptul de a nu se alia cu nimeni. Respectăm, astfel, neutralitatea Republicii Moldova și faptul că nu vrea să se alăture NATO. Neutralitatea nu înseamnă însă izolare, NATO colaborează și cu alte țări neutre, cum ar fi Elveția sau Austria”, a spus Rose Gottemoeller.

Adjuncta Secretarului General al NATO a descris Republica Moldova drept “un aliat apropiat”. A salutat participarea trupelor din această țară la misiunile din Kosovo și a spus că această cooperare face din Moldova “un contributor la securitatea internațională”.

Cu privire la biroul de legătură al NATO la Chișinău, a cărui deschidere a fost stabilită pentru luna martie, oficialul alianței a subliniat că “nu e o baza militară, ci o misiune diplomatică derulată de civili”. “Nu vor fi trupe NATO în Moldova, a spus Gottemoeller, reamintind că multe programe ale NATO în Moldova au caracter civil și au fost cerute de guvernul țării.

Igor Dodon a avertizat că dacă biroul de legătură, față de care și-a exprimat mereu dezacordul, va fi deschis, așa cum s-a convenit, “vom reveni asupra acestui subiect și vom lua o decizie în interesul majorității cetățenilor din Republica Moldova”.

“Am venit cu propunerea și solicitarea de a nu ne grăbi cu deschiderea oficiului NATO la Chișinău, acest pas, la această etapă, va crea impedimente în Republica Moldova pe problema transnistreană. Dacă va fi luată decizia, întrucât acordurile au fost semnate, nu exclud să revenim asupra statutului acestui oficiu. Deschiderea nu e binevenită pentru cetățenii Republicii Moldova. Nu va majora și nu va asigura siguranța cetățenilor, mai mult seamănă cu o provocare la care s-au grăbit cei care se aflau la guvernare înaintea venirii mele în funcție”, a explicat Igor Dodon.